Fenomenul Ştefănescu în presa anilor ’70

Prin luna septembrie a anului 1978 ziarele cele mai cunoscute ale vremii, „Flacăra" şi „Scânteia", scriau despre un caz care contravenea principiilor sănătoase ale sistemului comunist.

Ştiri pe aceeaşi temă

În numărul 36 al săptămânalului „Flacăra", din septembrie 1978, jurnalistul Nicolae Cristache încer a să desluşească misterul: „Cine este Gheorghe Ştefănescu?"

Anchetă la „rece"

Articolul din „Flacăra" încerca să aducă lămuriri atât despre trecutul lui Ştefănescu. Autorul aminteşte că Gheorghe Ştefănescu a mai avut probleme cu justiţia în anii '60. Gestionarul depozitului de vinuri de pe Calea Griviţei ieşise din închisoare în 1967. Atunci fusese prins cu vinul „vopsit". Concret fusese acuzat de delapidări, contrafacere şi diluare de băuturi, dar şi de lovire şi favorizarea infractorului. Asta a fost în trecut. Cât despre prezent, au fost luaţi la întrebări vecinii familiei Ştefănescu. Iată ce declara în 1978 Olga Stoica, o vecină de bloc: „Ne-am mutat în bloc aproximativ în aceeaşi perioadă. Ne despărţea un perete. Nu eram prieteni.

N-aveau prieteni în bloc. Copiii nu ieşeau la joacă cu ceilalţi. Nu eram prieteni, dar ne stimam. El, mai ales era extrem de civilizat şi politicos şi n-am auzit o dată un cuvânt greu din gura lui. Şi era foarte modest. Toţi erau modeşti, şi copiii cuminţi. Ea, soţia lui spăla scara, ieşea la muncă patriotică".

O altă vecină, Ana Păuş, îl vedea pe Gheorghe Ştefănescu cu ochi critic: „Când al doilea băiat şi-a cumpărat maşină, şi aveau de-acum trei maşini, o parca cu două străzi mai încolo. Ăsta-i om cinstit? Într-o dimineaţă ies pe balcon să scutur aşternuturile. Mă uit să nu fie careva dedesubt şi ce văd pe balconul lor? Un coş de nuiele, mare. Avem şi noi, dar noi ţinem în el cartofii. Ei aveau portocale. Obişnuia să de mese la care invita feţe subţiri, veneau şi cântăreţi şi orchestre... Coşuri cu portocale? Sigur că e posibil orice şi nu poţi fi bănuitor pe orice fleac, dacă fleac poate însemna două săptămâni de reparaţii capitale, cu echipe de meşteri pe care-i aducea el cu maşina. Mozaic, gresie, parchete de care n-am mai văzut, faianţă scumpă, covoare, adevărate geografii...".

Cu actele curate

În articolul din „Flacăra", este intervievat şi un revizor, Lucian Mănescu. Acesta a făcut controale în gestiunea lui Ştefănescu. El avea să declare: „Gestiunea ţinută de Ştefănescu era perfectă. Inventarele erau la zi. Controalele periodice şi regulate nu puteau remarca nimic. La orice oră din zi şi din noapte, calitatea vinului era ireproşabilă. Dovadă că depozitul a fost redeschis. Vinul adus de el a fost găsit de specialişti curat şi conform facturilor de înregistrare".

Jupân pe afacerea sa, Ştefănescu nu era agreat de întreaga breaslă. Tot în „Flacăra", un alt gestionar al altui depozit de vinuri, Ilie Didin, declara: „N-am fost prieteni şi poate nici nu ne agream, dar nu pot spune cuvinte urâte despre el. Nu l-a văzut nimeni ameţit vreodată, sau cu femei. Nu fuma, nu se lăuda, nu minţea, poate în sinea lui nu ne considera egali cu el, dar n-o arăta nicioadată.".

Carne şi purcei

Delapidarea marca Ştefănescu a fost singura mediatizată în epocă, singura despre care populaţia ţării a aflat pe căi oficiale. Poveştile celorlalte cazuri de condamnări la moarte pentru furt din avutul obştesc circulau doar în anumite medii. Ilie Nejloveanu, fost anchetator în cadrul Ministerului de Interne, îşi aminteşte că au fost condamnaţi la moarte şi unii, „din zona Călăraşilor", care furaseră vreo 30 de purcei de la o asociaţie intercooperatistă, „un fel de asociaţie între cooperativă şi întreprindere de stat, care creştea porci. Nefiind acolo unde am lucrat eu, nu ştiu foarte bine, dar am mai auzit şi eu prin colegi. Până la urmă, însă, nu au fost executaţi, a fost comutată pedeapsa...

Secretul lui Bachus, filmul

Dezbătut intens în anii '80, cazul Ştefănescu a ajuns scenariu de film. În 1984 era lansat „Secretul lui Bachus" în scenariul lui Titus Popovici şi regia lui Geo Saizescu. Chestorul Costică Voicu, anchetator în cazul Ştefănescu, îşi aminteşte că a studiat scenariul filmului.

„Am avut două zile la dispoziţie să citesc scenariul. A fost bine documentat. Unele lucruri erau uşor artistice, însă mecanismul era descris corect", îşi aminteşte Voicu. Rolul lui Ştefănescu a fost interpretat fără greşeală de Ştefan Mihăilescu Brăila (foto). În realitate, lui Ştefănescu nu i s-a spus niciodată „Bachus", ci simplu, nea Gică.

Morala din „Scânteia"

Cazul Ştefănescu a fost „tocat" şi în oficiosul de partid „Scânteia". La 23 septembrie 1978, articolul apărut sub semnătura lui Eugen Florescu, şef al departamentului de presă al lui Ceauşescu în anii '80, îi critica aspru pe cei care i-au acordat sprijin lui Gheorghe Ştefănescu.
Încă din timpul anchetei era cunoscut că spatele lui Ştefănescu era asigurat chiar de primul secretar al Sectorului 1 Tudor Bălătică. Acesta primea regulat cadouri de la Ştefănescu pentru a-i trece cu vederea combinaţiile pe care le făcea. Eugen Florescu avea să înfiereze atitudinea lui Bălătică.

„L-am văzut pe Bălătică la 17 septembrie în timpul unei anchete. Am stat de vorbă cu el. Are imaginea nenorocirii în care s-a aruncat, în care i-a târât pe toţi ai lui, cei mai apropiaţi, greaua umbră pe care aruncat-o asupra colectivului în care lucra. Escrocii îl studiaseră atent pe Bălătică şi observaseră la el mai ales slăbiciunile.

L-au atras în cursă printr-o femeia, au aranjat totul astfel încât să traiască cu groaza dării în vileag, şi cu aceasta, l-au jucat - cum se spune - în foi de viţă, determinându-l, chiar dacă l-au împiedicat să aibă imaginea reală a afacerii, să devină treptat, treptat un fel de membru activ al bandei. (...) Comuniştii din sector, toţi oamenii muncii au dreptate să-şi pună întrebările pe care şi le pun în legătură cu acest caz de excepţie. Îtr.adevăr, Ştefănescu este un escroc, un gangster. Cele patru condamnări anterioare spun totul despe el: dorea să fure, să înşele. A fost prins şi băgat în cuşca escrocilor. Cazul ridică şi problema celorlalţi, a celor care - conştient sau din miopie - le-au facilitat bandiţilor acţiunea, le-au permis să-şi desfăşoare activitatea contra legilor".

Criticile din „Scânteia" înfierau „mărăcinii" care umbreau elementele sănătoase ale orânduirii socialiste.

Articolul din numărul 36 din „Flacăra“ , din septembrie 1978, semnat de Nicolae Cristache

Articolul din „Scânteia“ , din 23 septembrie 1978, semnat de Eugen Florescu



Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: