Recorder.ro: Falsul ginecolog care profesează de 25 de ani într-un apartament din Militari

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ginecolog - ginecologie FOTO 123 RF

Florica Trandafir, o femeie care a terminat Facultatea de Medicină fără a-şi face rezidenţiatul, şi-a înfiinţat, în anul 1994, propria policlinică, la parterul unui bloc din cartierul Militari. Ministerul Sănătăţii i-a dat aviz pentru cabinet de medicină generală, dar Florica Trandafir şi-a oferit singură dreptul de a acoperi specializări pentru care nu avea nicio calificare, precum medicină internă şi ginecologie.

Au trecut 25 de ani şi Florica Trandafir îşi continuă activitatea: oferă consultaţii ginecologice, tratează probleme grave de sănătate cu aparate de la teleshopping, se pretinde specialist în infertilitate, face chiuretaje şi eliberează reţete fără parafă, arată recorder.ro. Între timp, a găsit şi o metodă de a păcăli autorităţile să-i acorde aviz pentru ginecologie, folosindu-se de un medic ginecolog care profesează la Iaşi şi pe care l-a angajat doar pe hârtie.

Ştefania, o tânără de 21 de ani, a ajuns în cabinetul Floricăi Trandafir cu un nodul mamar şi a fost asigurată că va scăpa de operaţie. Florica Trandafir a tratat-o cu siropuri, plasturi cu estrogen şi aparate de fizioterapie, taxând-o cu peste 1.000 de euro. În loc să dispară, nodulul şi-a dublat dimensiunea, iar Ştefania a ajuns, în cele din urmă, la un medic adevărat, care a operat-o.

Forumurile sunt pline de mărturii ale unor paciente care afirmă că s-au ales cu probleme grave de sănătate în urma tratamentelor aplicate de falsul ginecolog, unele dintre ele fiind postate încă de acum zece ani. În tot acest timp, autorităţile n-au luat nicio măsură, iar cei care au mers la Colegiul Medicilor să o reclame, au fost luaţi peste picior: „Ce, vrei să te joci de-a detectivul?”

Am confruntat-o chiar pe Florica Trandafir (66 de ani) cu propria impostură şi n-a avut nimic de obiectat: a recunoscut că nu este ginecolog şi că, la o adică, se gândea mai demult să închidă cabinetul. Însă în timp ce ea îşi recunoaşte impostura, autorităţile spun că la clinica ei totul este în regulă. Cristina Pelin, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Bucureşti (DSP), ne-a declarat că la cabinetul Med Trand, deţinut de Florica Trandafir, există autorizaţie sanitară pentru servicii de ginecologie încă din anul 2000, aceasta fiind emisă în baza unui aviz dat de Colegiul Medicilor.

După îndelungi insistenţe, Colegiul Medicilor ne-a transmis că la cabinetul Med Trand figurează un medic ginecolog avizat: este vorba despre Doina Iancu. Numai că Doina Iancu profesează la Maternitatea din Iaşi, la peste 400 de kilometri distanţă, ceea ce face greu de înţeles cum ar putea profesa la un cabinet din Bucureşti.

Citeşte investigaţia integrală pe Recorder.ro

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite