Falsa „falsificare a istoriei“ în cazul Sergiu Nicolaescu

Cel puţin unul dintre capetele de acuzare apărute în dreptul lui Sergiu Nicolaescu după moartea acestuia este nefondat: vina regizorului de a fi „falsificat“ istoria.

Posturi de televiziune, analişti, ziarişti, istorici îi impută răposatului că a minţit poporul. Că a denaturat, că a inventat, că lucrurile n-au fost aşa cum le-a prezentat el în filme. Că a fost propagandist comunist, că a introdus idei naţional-comuniste, că a inventat personaje... Suntem martorii unei confuzii grozave.

Analiza pe text a nepotrivirilor dintre poveştile văzute de milioane de oameni pe micile sau marile ecrane şi faptele consemnate în cronici n-ar trebui să aibă loc, iar cei care fac acest lucru sunt victimele unei neînţelegeri, la fel cum victime ale ignoranţei sunt cei care cred că pot să înveţe istorie nu din cărţile de specialitate, ci din peliculele celebrului dispărut.

Confuzia lui Ponta, premierul

Pentru că absolut toate filmele lui Sergiu Nicolaescu, fie că au fost istorice sau de aventuri, au fost ARTISTICE, şi nu documentare. Este o diferenţă fundamentală între aceste două genuri, diferenţă pe care ar trebui să o ştie şi premierul Victor Ponta înainte de a spune că-şi va învăţa copiii istorie după filmele lui Sergiu Nicolaescu, şi istoricii care reclamă nerespectarea ad-literam a realităţii istorice.

Este absurdă confuzia creată şi propagată în masa poporului român, dar tocmai de aceea tema merită discutată. E clar că lui Mihai Viteazul nici prin gând nu i-a trecut, în 1600, să unească toţi românii şi nici să uşureze soarta conaţionalilor din Transilvania. La acea vreme, nu exista încă o conştiinţă naţională, noţiune apărută mult mai târziu. Evident că dacii nu priveau în perspectivă milenară când se luptau cu romanii şi nici nu dădeau pe-afară de cinste şi corectitudine. După cum e tot atât de clar că activiştii comunişti din seria cu comisarul Moldovan n-au existat în realitate.

Eroinele epilate din Evul Mediu şi pistolarii cu principii din Vestul Sălbatic

Dar cine s-a gândit, vreodată, să-l acuze pe Sergio Leone că şi-a plasat eroii din celebrul „The Good, The Bad and The Ugly“ în roluri de ofiţeri ai armatei Confederate? Cui i-a trecut prin cap să blameze nenumăratele westernuri pentru vina de a fi croşetat în jurul unor legende, personaje, dialoguri şi fapte fără să respecte adevărul istoric? Nu ai de ce să arăţi cu degetul spre sutele de filme americane, britanice şi ruseşti despre cel de-al Doilea Război Mondial, în care nemţii ies mereu drept cei mai proşti soldaţi din istorie. Li se poate imputa francezilor că au mistificat istoria atunci când au făcut „Compania a şaptea sub clar de lună“? Şi cum să-i înjuri pe americani pentru superficialitatea cu care au tratat evenimente majore din trecutul poporului grec în superproducţia „300“? Ca să împingem comparaţia până la capăt, de ce apar epilate şi coafate personajele feminine din filmele de epocă?

Vina lui Sergiu

Nu sunt un fan al filmelor lui Sergiu Nicolaescu şi am motive serioase să fiu reticent. De la firele de telegraf scăpate în cadru când acţiunea se desfăşura la 1600 şi dialogurile neconvingătoare până la interpretările foarte slabe ale multora dintre personaje, de la incapacitatea aproape totală de a transmite vreo emoţie către public până la calitatea modestă a majorităţii peliculelor, toate sunt criticabile. Doar câteva dintre producţiile lui Sergiu Nicolaescu rezistă la proba timpului. Dar să i se conteste calitatea actului artistic e una, iar că n-a respectat adevărul istoric – cu totul altceva.

Acest editorial a apărut pe blogul „mateiudrea.wordpress.com“