„Fake news“ ca armă strategică în acţiunile de dezinformare contra României

Manualele care prezintă diverse tehnici specifice ale războiului informaţional, codifică şi seria de procedee care implică folosirea de „fake news“ pentru atingerea unor obiective strategice. Ideea nu este nouă, deloc, zvonurile, ştirile false pentru manipularea oamenilor fiind folosite, pesemne, odată cu apariţia primelor lucrări de strategie militară.

Ceea ce este nou acum - fapt acoperit de termenul „fake news“ - este apariţia unui fantastic de puternic multiplicator de efect la scară globală: mai întâi Internetul, creaţie apărută iniţial din laboratoare militare şi apoi, în acest moment, reţelele sociale. Acestea sunt vehiculul utilizat pentru a aplica principiul fundamental al oricărei şcoli de dezinformare, adică aplicarea tehnicii denumită neplăcut şi golănesc, scuze, „rahatul la ventilator“. 

Adevărul este că niciodată nu au avut la îndemână coordonatorii de operaţiuni de dezinformare un asemenea vehicul de multiplicare a informaţiei (sau a pachetelor de informaţii), noua generaţie de teoreticieni militari dezvoltând acum procedee specifice de lansare a unor astfel de campanii a căror ţintă este atingerea unor audienţe din ce în ce mai vaste. Şi, iarăşi ceva nou, ţintele alese nu mai sunt prioritar, ca altădată, unele specifice. Dimpotrivă, efortul este de a introduce informaţia tip „fake news“ pe reţelele sociale, deci pe un maximum de adresabilitate la nivel de utilizatori, bazându-te că un procent din aceştia o vor redifuza către propriile grupuri de prieteni, aceştia reprezentând audienţa potenţial interesată de un anume tip de subiecte. Aceşti receptori vor fi primul nivel de audienţă-ţintă specifică, cei care vor comenta informaţia respectivă şi o vor transforma în subiect de discuţie pe forum şi, mai ales, o vor prezenta drept un adevăr absolut. Mai departe, tot pe reţelele sociale, ştirea iniţială nici nu mai este de recunoscut ca atare, ea revenind în circuit ca element narativ independent, repostat de cei ale căror convingeri profunde vin să fie confirmate de „adevărul“ în cauză. Astfel, „fake news“ se transformă în argument sau contra-argument în dezbateri, duse mai apoi către decidenţi politici sau în dezbaterile publice. Momentul de apogeu (şi confirmarea succesului operaţiunii de dezinformare) este când poveştile respective sunt preluate ca adevăr de înşişi coordonatorii operaţiunii care-şi informează comanditarii politici că terenul este pregătit corespunzător şi că se poate trece, la momentul oportun, la lansarea de acuze, critici, ameninţări, denigrare de ţară, toate venind în contextul în care, în conştiinţa audienţei-ţintă, „fake news“ au fost demult transformate în adevăruri imuabile.

Iar asta, sigur, este teorie predată viitorilor agenţi operativi în domeniul războiului informaţional. Dar să trecem şi la practică şi să vedem cum apare şi se „rostogoleşte“ o ştire de tip senzaţionalist, cu înalt potenţial de interes în contextul dezechilibrelor de acum în domeniul securităţii pe frontul UE/NATO/Rusia. 

A apărut iniţial pe situl EURACTIV unde se spunea că două surse independente ar fi confirmat începerea transferului înspre România a celor 50-70 de bombe nucleare aflate în silozurile de la baza de la Incirlick din Turcia, ca măsură de siguranţă, imediat după tentativa eşuată de lovitură militară de stat din această ţară. Cu o observaţie semnificativă:

„Staţionarea unor bombe nucleare americane atât de aproape de Rusia nu va fi pe placul Moscovei“.

Ştirea respectivă a fost preluată imediat de redacţia Sputnik în limba franceză şi apoi circulată în buclă de zeci de şi zeci de publicaţii, inclusiv unele specializate în probleme militare. Conform teoriei jocului, ştirea respectivă, chiar dacă dezavuată în termeni foarte clari de Ministerul român de externe, ajunge la ruşi, logic cei mai interesaţi în a acuza manevrele murdare şi provocatoare ale Alianţei. Dar ştirea respectivă, verificată sau nu (deja devenise foarte puţin important deoarece era a priori luată drept adevăr absolut), chiar dacă interesantă în sine, nu putea fi prea mult susţinută din lipsă de argumente. Dar ea era importantă cu adevărat pentru realizarea unui alt obiectiv strategic: continuarea discuţiei despre scutul antirachetă de la Deveselu considerat de Rusia drept ameninţare directă la securitatea sa naţională.

De aici, argumentaţia celor de la Geopolitica.ru (18 sept. 2016) care anunţă că, foarte gravă afirmaţie, la Deveselu nu va fi numai locaţia scutului, ci şi a armelor nucleare presupus a fi transferate din Turcia:

„Mutarea unor arme nucleare tactice la Deveselu, prezentat ca o locaţie pur defensivă, este relevantă pentru dubla finalitate a bazei respective. Iniţial fostă bază militară aeriană sovietică, acolo a fost construit şi adus la stadiu operaţional complexul de rachete AEGIS ASHORE. Caracteristicile tehnice ale acestor rachete precum şi statutul extrateritorial al bazei, permit SUA să aibă acolo nu numai rachete defensive anti-rachetă, dar şi rachete de croazieră Tomahawk, purtătoare de capete nucleare şi îndreptate către Rusia.Valentin Vasilescu, expert la Katehon, spune că «Ceea ce este încărcătură nucleară de pe bombele B-61 poate fi foarte uşor adaptat şi montat pe rachetele Tomahawk care pot fi lansate de la Deveselu»... Din punct de vedere politic, România este complet controlată politic de SUA, fără nicun fel de suveranitate proprie. Apropierea sa geografică de Rusia şi de Orientul Mijlociu, zone unde ar putea fi folosite asemenea arme nucleare tactice, o face un loc ideal de depozitare. Iată ce transformă România într-o ţintă legitimă pentru armele nucleare ruse“.

Atitudine confirmată, oficial, de un înalt oficial al Ministerului rus al afacerilor externe, Alexandr Botsan-Karcheko, şeful Departamentul 4 Europa:.

„Conducerea politică a României a transformat ţara într-un avanpost al NATO, devenind astfel o ameninţare directă la adresa noastră. Am spus asta în mai multe rânduri presei române, inclusiv public. Vedem că Bucureştiul dezvoltă o atitudine anti-rusească, chiar rusofobă, în implementarea sancţiunilor sau în retorica lor împotriva Rusiei. Toate aceste decizii sunt, în primul şi în primul rând, îndreptate împotriva Rusiei“.

Iar Vladimir Putin era foarte clar asupra subiectului: „Ceea ce este la Deveselu nu este un sistem de apărare. Este o parte a potenţialului strategic nuclear adus în zona periferică..În acest caz, Europa este o asemenea zonă periferică. Oamenii care iau asemenea decizii trebuie să ştie că până acum au trăit în pace, au trăit destul de bine şi în siguranţă. Dar acum din momentul în care au fost amplasate elemente ale acestor rachete balistice, suntem siliţi să ne gândim cum să neutralizăm ameninţările emergente la adresa Federaţiei Ruse“.

Iată cum se suprapun la nivelul mesajului public două „teme Deveselu“, cea şi aşa deosebit de sensibbilă a scutului antirachetă fiind amplificată de povestea cu bombele nucleare, totul generând o istorie nouă, preluată ca justificare logică şi convingătoare pentru demonstraţia finală a justeţii afirmaţiei „România, ţintă legitimă pentru armele nucleare ruse“. Simplu, bine lucrat, eficient, cu atât mai relevant într-un moment ca cel de acum în care, pe prima pagină a tuturor agendelor de securitate, se află problematica nucleară şi teama provocată de posibila lor folosire în ceea ce ar fi o catastrofă de proporţii planetare.

Din păcate pentru noi, am fost prinşi în acest joc şi, cu excepţia comunicatului de la Externe, iarăşi am tăcut. Sigur, am avut un român care a argumentat solid în favoarea celor care ne acuză (vedeţi aici acest site, unde dl. Valentin Vasilescu, care se prezintă ca fost ofiţer al armatei române, difuzează texte anti-NATO şi nefavorabile României, din directă perspectivă rusă), dar unde sunt oare analizele experţilor noştri militari care să fie difuzate măcar în presa de la noi, neîndrăznind să sper la atacarea audienţelor internaţionale, măcar prin intermediul unor materiale postate pe reţelele de socializare?

Este doar un exemplu, un alt exemplu, din bătălia informaţională care se poartă la adresa României, având ca ţintă audienţa naţională, dar şi cu atenţionarea celei internaţionale, scopul fiind destabilizarea imaginii unei ţări esenţiale în dispozitivul estic al UE şi NATO. Totuşi, unde ne sunt mesajele de forţă şi răspunsurile argumentate?