Extraordinara poveste a lui Ion Vasilescu din Budapesta (2)

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Portretul lui Ion Vasilescu; fundalul este inspirat din opera artistului său preferat, Lili Ország
Portretul lui Ion Vasilescu; fundalul este inspirat din opera artistului său preferat, Lili Ország

Românul Ion Vasilescu senior, fiu de boieri munteni, fost pilot militar şi diplomat, se stabileşte în ţara pe care o bombardase în timpul războiului. În Ungaria. Unde ajunge să deţină o prosperă afacere şi cea mai mare colecţie de artă contemporană maghiară. Pe care propriul fiu încearcă s-o fure. Mai multe, în articolul lui Zoltán Zsolt Mészáros pe care îl publicăm cu ocazia aniversării a cinci ani a MaghiaRomânia.

Nota editorului Sever Ioan Miu: Pe 10 august am publicat pe blogul nostru de wordpress prima parte din incredibila poveste a lui Ion Vasilescu senior, alias idősebb Vasilescu János. Cum MaghiaRomânia există şi aici, am ales ca a doua şi ultima parte a acestui articol, - probabil primul text din România despre Ion Vasilescu -, să apară în premieră pe Adevărul. Acestea fiind zise, vă las în compania articolului lui Zoltán Mészáros

Noţiunea de colecţionar de artă este judecată în felurite chipuri de către opinia publică. Mecena sau speculant? Pasionat iubitor de artă sau investitor calculat? Este fără îndoială că existenţa colecţiilor private de artă, de-lungul secolelor, a jucat un rol important în dezvoltarea artelor în Europa şi America de Nord, iar în secolul al XX-lea a contribuit decisiv la afirmarea curentelor artistice moderne.

Colectia Ion Vasilescu Janos

Sculptură de Erszébet Schaár din colecţia lui Ion Vasilescu

A colecţiona este o adevărată pasiune. Care creează dependenţă. Adevăratul colecţionar nu ştie să cumpere, nu este un bun negociator. Vede o pictură şi vrea să o obţină cu orice preţ. Iniţial, nu doreşte neapărat să acumuleze valori materiale, acumularea valorică apare mai târziu ca o consecinţă obligatorie a activităţii sale. Adevăratul colecţionar cumpără tabloul sau sculptura care ii place şi atunci când nu o mai preţuieşte sau se simte dezamăgit de opera achiziţionată, o revinde. Simţul estetic, cunoaşterea fenomenului artistic şi, evident, grosimea portofelului sunt factorii care modelează profilul unei colecţii de artă. În a doua jumătate a secolului XX, încet dar tenace, se formează cea mai valoroasă colecţie de artă modernă maghiară, care concurează cu patrimoniul unor muzee celebre din Ungaria.

Apariţia şi îmbogăţirea colecţiei se datorează lui János Vasilescu. El nu a fost un om cu studii în domeniul artistic, nici critic şi nici istoric de artă, a fost un inginer român, pilot, diplomat, inventator, patron de firme şi om de afaceri. Vasilescu a pornit de la un anunţ de ziar, pe la mijlocul anilor `50, care propunea spre vânzare un tablou al lui Imre Ámos. Nu ştia ce anume i-a atras atenţia asupra acestei prime achiziţii. Poate preţul modic care s-a cerut. Nici el nu-şi putea explica dorinţa lăuntrică de a obţine opera lui Ámos.

Colectia Vasilescu - Tablou de Lili Orszag

Pictură de Lili Ország

În scurt timp cunoaşte colecţia celebră al lui Ferenc Glücks; aici, este fascinat de capodoperele de pe pereţii scorojiţi ai unei locuinţe de pe o stradă întunecată din arondismentul VIII al Budapestei, aparţinând unor mari maeştri maghiari precum Mednyánszky, Ámos si alţii, tot aici aude pentru prima oară despre artista Lili Ország, în a cărei carieră Vasilescu avea să joace un rol hotărâtor. Începe să cumpere câteva tablouri de la Întreprinderea Galeriei Naţionale de autori ca Pál Miháltz, József Koszta, iar când pasiunea începe sa-l domine, continuă cu Mednyánszky, Farkas, Egry…

Din acest moment, pentru Vasilescu nu mai există cale de întoarcere, va continua în următorii cincizeci de ani, până la decesul său din 2006, să achiziţioneze, să vândă şi să-şi înnobileze propria colecţie, ajungând ca, la sfârşitul secolului al XX-lea. să deţină cea mai mare şi mai valoroasă colecţie de artă modernă maghiară.

Dar cine a fost Ion Vasilescu senior, cunoscut în Ungaria ca idősebb Vasilescu János?


Ion Vasilescu senior alături de o pictură a lui Lili Ország

image

Viaţa lui Ion Vasilescu, în ciuda multiplelor episoade aventuroase, este un destin central-est-european tipic. Se naşte la 10 ianuarie 1923 în Pietroşiţa , o mică localitate de lângă Sinaia, ca fiu al unui moşier şi negustor de lână, dintr-o străveche familie boierească prahoveană şi a unei artiste de design, textilistă, descendentă tot a unei familii boiereşti din judeţul Buzău.

Simţul antreprenorial deosebit de dezvoltat l-a moştenit de la tatăl său, iar atracţia spre estetică e moştenirea maternă. Îşi petrece copilăria în satul natal şi la Sinaia. Familia Vasilescu, profund religioasă, construieşte biserici şi schituri, contribuie cu sume importante la înzestrarea cu opere de artă bisericească a multor lăcaşuri de cult; tânărul Vasilescu vizitează des atelierele meşteşugăreşti şi de artizanat de pe plaiurile natale, fiind atras de arta icoanelor din bisericile ortodoxe şi de operele meşterilor făuritori de mobilier. Studiile medii le finalizează la Liceul Lazăr din Bucureşti, pe care îl absolvă ca şef de promoţie în anul 1939. În această perioadă citeşte mult, printre altele şi despre Monarhia Austro-Ungară, fiind fascinat de frumuseţea unor oraşe din fosta monarhie dualistă.

La terminarea liceului, tatăl sau îl recompensează cu o sumă importantă de bani, iar tânărul absolvent ia Orient-Express-ul din Sinaia şi se duce singur la Budapesta, unde stă două săptămâni la Hotelul Gellért, la vremea aceea un punct de reper al luxului de cea mai înaltă clasă din Europa. Zilnic urcă pe Dealul Gellért de unde admiră superba privelişte asupra oraşului.

Budapesta - Castelul regal în perioada interbelică

Budapesta Vasilescu

După aceasta vacanţă de lux, studiază în Germania şi Elveţia şi obţine diploma de inginer la Politehnica din Spandau, după care se înscrie la Academia de Economie din Sankt-Gallen. În 1943 se întoarce în România pentru a-şi satisface stagiul militar, după o perioadă de instrucţie de trei luni la Şcoala de Aviaţie Militara, obţine brevetul de pilot militar şi este trimis pe front.

La început, de la cârma avionului său Messerschmitt, bombardează teritorii ale Uniunii Sovietice, iar după 23 august 1944, va bombarda teritoriul Ungariei şi Slovaciei, participă, printre altele, la raidurile de la Miskolc şi Eger, apoi, în ianuarie 1945, este doborât lângă Trenčín, în Slovacia, grav rănit, este recuperat de armata sovietică şi ajunge într-un spital militar. După însănătoşire, părăseşte armata, se întoarce în Elveţia pentru a-şi susţine lucrarea de diplomă, ulterior, la insistenţele familiei, intrând în corpul diplomatic al României.

În calitate de ataşat însărcinat cu problema repatrierii refugiaţilor şi a foştilor prizonieri din lagărele de concentrare de după război, este trimis la Budapesta şi devine ataşat diplomatic voiajor. Face naveta lunară între Bucureşti si Budapesta, dar îndeplineşte misiuni şi în Elveţia, Italia şi Germania. In această perioadă o cunoaşte pe tânăra translatoare de la Legaţia Diplomatică Italiană din Budapesta, fiică a unei familii burgheze înstărite din Buda, de care se îndrăgosteşte fulgerător.

Budapesta în 1946: Podul cu Lanţuri şi Castelul Regal. Americanii bombardaseră clădirile iar nemţii, în retragere, distruseseră podurile

Vasilescu podul cu lanturi Budapesta

După câteva luni de cunoştinţă se şi căsătoresc, iar în anul 1946 părăseşte corpul diplomatic; fără cunoaşterea limbii maghiare, în lipsa permisului de şedere şi a autorizaţiei de muncă, dar fără şovăire, se stabileşte în Budapesta, unde, cu banii primiţi în urma unei moşteniri din partea unui bunic din Bucureşti, se lansează în afaceri.

La început, conversează cu soţia şi cu noile sale neamuri în limbile italiană şi germană; abia prin anii ‘60 ajunge să stăpânească perfect maghiara. Dar acesta nu este un impediment pentru a prospera ca om de afaceri într-un oraş puternic pauperizat în urma războiului. Împreună cu un văr al soţiei sale deschide o mică firmă în imobilul familiei din Buda, specializată în repararea autovehiculelor, motocicletelor şi aparatajelor electro-mecanice, care în scurt timp începe să prospere, dar în 1949 firma este naţionalizată. În anii următori lucrează în domeniul industriei alimentare, al industrializării laptelui, mai târziu găsind slujba de inginer în industria aparatajelor electro-mecanice.

În anul 1954, cu acordul autorităţilor comuniste, înfiinţează un mic atelier specializat în fabricarea aparatelor de măsurat presiunea, contoarelor de kilometraj, contoarelor de apă etc. – mărfuri extrem de căutate în Ungaria de după război.

Succesul în afaceri trezeşte interesul autorităţilor comuniste şi, printr-un acord încheiat între Vasilescu şi statul maghiar, micul atelier este transformat într-o uzină adevărată al cărei conducător este Vasilescu şi care se lansează în fabricarea în serie a aparatajelor medicale destinate în special chirurgiei, multe din ele invenţii brevetate de Vasilescu.

Firma, beneficiind şi de suport financiar din partea statului, devine un mare exportator de aparate specializate, în ţări comuniste dar şi în lumea occidentală; produsele ajung pe piaţa din Franţa, Elveţia, Japonia, aducând profituri de milioane de dolari. În mod tacit, el este coproprietarul uzinei comuniste, iar statul avid de venituri în valută occidentală, pentru a susţine exportul şi continuitatea activităţii de inventică a lui Vasilescu, ii garantează un beneficiu în valută de 15% din sumele obţinute din exportul occidental.

În plus, beneficiază de favoruri de neînchipuit pentru un om simplu dintr-o ţară comunistă: posedă paşaport diplomatic şi poate călători liber oriunde în lume, i se permite să-şi înmatriculeze autovehicule de lux occidentale.

Vasilescu sediul Budapesta

Sediul companiei "Id Vasilescu János KFT", Budapesta. În ovalul roşu, firma companiei. Foto: Google images

Vasilescu devine un capitalist al unei Ungarii aflată în cea mai întunecată perioadă a dictaturii comuniste. Bon viveur din fire, el profită din plin de situaţia sa, familia trăieşte în lux, îşi permit vacanţe exotice, se îmbracă de la cele mai renumite firme occidentale şi... îşi permit să achiziţioneze masiv opere de artă. Familia Vasilescu duce o viaţă la care nici cei mai mulţi membri ai nomenclaturii comuniste nu pot visa. Totuşi, duce o existenţă discretă, se ţine departe de politică, nu apare în public şi se fereşte de presă. Începe sa fie cunoscut într-un cerc restrâns de colecţionari şi în lumea artiştilor, unde se pare că se simte în largul său. În decursul celor cincizeci de ani de activitate de colecţionar a reuşit să achiziţioneze peste 400 de picturi, mii de gravuri şi schiţe dar şi sculpturi.

Vasilescu rămâne la conducerea firmei înfiinţate de el până la sfârşitul anilor ‘80, când se pensionează şi înfiinţează o nouă firmă - „id Vasilescu János KFT” (Ion Vasilescu senior S.R.L.), specializată în comerţul internaţional cu aparatură de măsurare în domeniul vidului şi al presiunilor înalte, firmă care există şi în prezent şi este proprietatea moştenitorului său, unicul fiu, János Vasilescu junior; până la decesul său din 2006, la conducerea firmei s-a aflat Vasilescu tatăl.

Vasilescu sinagoga

Sinagoga din Győr adăposteşte azi colecţia Vasilescu.

Colecţia Vasilescu este rodul unei „înnobilări” permanente şi conştiente din partea colecţionarului. Ea cuprinde serii întregi ale unor artişti maghiari contemporani, aranjate in cicluri tematice şi prezentând evoluţia artistică a artiştilor. Cea mai vastă serie o reprezintă operele artistei Lili Ország, pe care Vasilescu a apreciat-o în mod deosebit, şi de care îl lega o prietenie profundă, susţinând-o material în perioadele în care avea dificultăţi materiale. Prin testament, Ország şi-a lăsat Colecţiei Vasilescu întreaga operă rămasă după decesul ei.

Atipice, oarecum, pentru colecţie, sunt cele câteva tablouri aparţinând unor artişti moderni occidentali, printre care se remarcă tripticul lui Francis Bacon şi autoportretul lui Mary Cassatt.


Colecţia Vasilescu: Marry Cassatt - Autoportret

Vasilescu Cassatt

Cei mai cunoscuţi artişti care figurează în colecţia cataloghizată sunt maghiari sau de origine maghiară: Lili Ország, László Moholy-Nagy, Victor Vasarely, Amerigo Tot, Pierre Székely, Anna Margit,, Endre Bálint, József Egry, Ernő Korniss, Tibor Vilt, Béla Kondor, Pál Deim, GyulaDerkovits, István Szőnyi si ardelenii Sándor Bortnyik, respectiv Jenő Barcsay Pe majoritatea artiştilor îi cunoştea personal şi era în relaţii de prietenie cu ei.

Ion Vasilescu Janos

Colecţia Vasilescu: Picturi de Lili Ország. Foto: Epiteszforum.hu

La începutul anilor 2000 înfiinţează Fundaţia Colecţia Vasilescu cu scopul principal de a face cunoscut publicului larg întreaga colecţie şi de a susţine activitatea tinerilor artişti. Şi-a exprimat în mod expres dorinţa ca fondul colecţiei sale să nu fie descompletat şi să fie expus într-o instituţie de cultură din Ungaria, dar nu în Budapesta, considerând că sunt prea multe opere artistice acumulate de capitală şi dorind ca patrimoniul colecţiei să îmbogăţească provincia.


Sinagoga din Győr cu simezele colecţiei Vasilescu. Foto: Epiteszforum.hu

vasilescu sinagoga

Colecţia a devenit proprietatea fundaţiei, iar, prin testament, Vasilescu a numit statul maghiar ca administrator general al fundaţiei. Aceasta a fost sursa conflictului dintre el şi fiul său, în urma căruia Vasilescu junior a organizat jefuirea propriului tată, considerând că o parte din colecţie îi revine lui, ca moştenire după mama decedată. În cele din urmă, tatăl şi fiul s-au împăcat, juniorul renunţând la pretenţia asupra colecţiei. Ion Vasilescu moare la 3 mai 2006 în Budapesta şi este înmormântat la Cimitirul Kerepesi, în sectorul ortodox. În urma unui concurs, oraşul Győr a fost desemnat ca deţinător al colecţiei; întregul fond, plus biblioteca aferentă colecţiei au fost expuse la fosta sinagogă din Győr, transformată în instituţie culturală.

Vasilescu vernisaj Gyor

Deschiderea Colecţiei Vasilescu, Győr, 30 august 2006.Foto: Epiteszforum.hu

Bibliografie:

Articol de Zoltán Zsolt Mészáros. Editare de George Basarabă şi Sever Ioan Miu, corectură de Eliza Maria Biţă. Autorul mulţumeşte Mihaelei Bucin pentru ideea articolului. 

Notă editorului, Sever Ioan Miu: Cred că din orice poveste atât de complexă cum e cea a lui Ion Vasilescu te poţi alege şi cu bune, şi cu rele, în funcţie de modul în care priveşti viaţa. Eu prefer să o privesc pozitiv, de aceea vă întreb: ar putea viaţa şi moştenirea lui Ion Vasilescu să îi apropie pe români şi maghiari? Dacă da, cum? Vă aşteptăm comentariile pe pagina de facebook a MaghiaRomânia.
 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite