FOTO Explozie la un târg de vechituri din Capitală. 12 persoane au suferit arsuri. Nouă, transportate la spital. Trei dintre răniţi, externaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
O explozie a avut loc în Capitală FOTO ISU Bucuresti
O explozie a avut loc în Capitală FOTO ISU Bucuresti

O explozie a avut loc duminică în zona târgului de vechituri de pe Valea Cascadelor din Capitală, fiind urmată de un incendiu, lichidat între timp de pompieri. Potrivit Poliţiei Capitalei, 12 persoane au suferit arsuri, nouă fiind transportate la spitalele din Capitală. Una dintre victime este intubată, cu arsuri pe 60% din suprafaţa corpului”, a declarat Bogdan Opriţa, purtătorul de cuvânt SMURD Bucureşti. Poliţia a demarat o anchetă.

UPDATE: Trei dintre răniţi au fost externaţi, ceilalţi urmează diverse proceduri medicale, unele fiind operate sau supuse unor tratamente specifice, anunţă Ministerul Sănătăţii, potrivit News.ro.

   La Spitalul de Urgenţă Floreasca sunt internaţi patru răniţi. Pacientul aflat în starea cea mai gravă a fost operat, iar după intervenţie acesta nu mai este intubat. Bărbatul este internat în secţia de arşi grav, iar luni va urma proceduri pentru căile respiratorii şi ochi. O altă pacientă are starea generală alterată, dar stabilă şi urmează alte proceduri. Ceilalţi doi pacienţi au o stare generală bună şi sunt stabili, a precizat Ministerul Sănătăţii, într-un comunicat de presă.

La Spitalul de Arşi au mai rămas trei pacienţi, alţi doi au fost externaţi.

"Doi pacienţi sunt în continuare intubaţi, sunt stabili. Dintre cei doi bărbaţi, unul a avut nevoie de intervenţie chirurgicală, celălalt nu.

O pacientă mai este internată la acest spital, este stabilă, neintubată. Doi pacienţi au fost externaţi", se mai arată în comunicatul ministerului.

Pacientul de la Spitalul Universitar a fost externat. 

Potrivit Ministerului Sănătăţii, unul dintre răniţii în urma exploziei care a a avut loc, duminică, în localitatea harghiteană Siculeni, în apropiere de Miercurea Ciuc, a fost operat, are arsuri profunde pe 80 la sută din suprafaţa corpului şi pe căile respiratorii. Celălalt pacient urmează să înceapă procedurile medicale.

Cele două persoane, tată şi fiu, au fost preluate, duminică, de la Miercurea Ciuc, de o echipă aeromedicală, fiind prima misiune de acest gen a unui elicopter din dotarea MAI după prăbuşirea aparatului Eurocopter EC135, echipat pentru SMURD, în Republica Moldova.

UPDATE Ministerul Sănătăţii monitorizează starea răniţilor în explozia din târgul "Valea Cascadelor" din Capitală, patru persoane fiind internate la Spitalul de Arşi, iar alte patru la Spitalul de Urgenţă Floreasca, a anunţat, duminică, purtătorul de cuvânt al instituţiei, Laurenţiu Colintineanu, potrivit news.ro.

„Suntem în permanentă legătură cu serviciile de urgenţă, cu toate spitalele implicate şi cu Unifarm pentru a avea mereu actualizarea stocurilor de medicamente specifice pentru arşi, care sunt necesare în acest tratament", a declarat Laurenţiu Colintineanu. 

El a precizat că, în urma exploziei din târgul "Valea Cascadelor" a fost chemat personalul care a participat la specializare în Franţa - trei plasticieni, doi anestezişti şi mai multe asistente.

„La Spitalul de Arşi, avem un bărbat în vârstă de 72 de ani care este intubat în acest moment şi ventilat. Are arsuri pe 25 la sută din suprafaţa corpului, arsuri de gradul I şi II. Avem o femeie în vârsta de 83 de ani, cu arsuri de 15 la sută suprafaţa corpului, gradul I şi II, un bărbat de 54 ani cu arsuri în suprafaţă de 25 la sută, tot grad I şi II, şi o femeie de 45 ani cu arsuri în suprafaţă de unu la sută grad I şi II. Rămâne de văzut dacă va rămâne internată astăzi sau nu la Spitalul de Arşi. A mai venit între timp un pacient care a sosit pe cont propriu. Are arsuri minore şi rămâne de văzut dacă va rămâne internat sau nu. Probabil că nu", a mai spus Colintineanu.

La Spitalul Universitar a fost adus un bărbat de 27 de ani cu arsuri pe o suprafaţă de unu la sută din corp, arsuri de gradul II, iar din ultimele informaţii, acesta nu va rămâne internat.

„La Floreasca avem următoarea situaţie: un bărbat de 50 de ani care are arsuri pe aproximativ 50 la sută din suprafaţa corpului, arsuri de gradul II şi III, şi arsuri de căi aeriene. În acest moment, acest bărbat este intubat şi ventilat, se află deja în sala de operaţie şi urmează să înceapă operaţia în regim de urgenţă. Avem o femeie în vârstă de 64 de ani cu arsuri de gradul I şi II pe aproximativ 23 la sută din suprafaţa corpului. Aceşti doi pacienţi vor rămâne în Unitatea de arşi de la Spitalul Floreasca, Unitatea de arşi grav. Apoi, un bărbat de 58 de ani cu arsuri pe 10 la sută din suprafaţa corpului gradul I şi II şi un bărbat de 59 de ani cu arsuri pe 20 la sută din suprafaţa corpului, tot aşa, de gradul I şi II. Aceşti doi pacienţi vor fi internaţi în secţia de chirurgie plastică", a adăugat Colintineanu.

El a mai spus că Spitalul de Arşi din Capitală este pregătit să îi primească şi pe cei doi pacienţi de la Miercurea Ciuc care au suferit arsuri în urma exploziei care a avut loc în localitatea harghiteană Siculeni.

„Avem un elicopter care este la Miercurea Ciuc în acest moment, care urmează să transporte, în urma unei explozii de gaz într-o încăpere închisă, doi pacienţi care sunt în stare gravă, sunt intubaţi şi ventilaţi. Ei urmează să fie transportaţi la Bucureşti, se duc direct la Spitalul de Arşi. E vorba de un bărbat în vârstă de aproximativ 60 de ani, cu arsuri pe aproximativ 60 la sută din suprafaţa corpului şi cu leziuni de căi aeriene în urma exploziei, şi un bărbat în vârstă de 23 de ani, cu arsuri pe jumătate din suprafaţa corpului, tot aşa, cu leziuni de căi aeriene. Ei sunt aşteptaţi, transportul era programat deja cu mult timp înainte de explozia de azi din Valea Cascadelor şi totul este pregătit pentru ei să ajungă la Spitalul de Arşi", a afirmat, duminică, Laurenţiu Colintineanu.

Celulă de criză la Ministerul Sănătăţii

Totodată, o celulă de criză a fost înfiinţată la Ministerul Sănătăţii după ce un număr de 12 persoane ar fi suferit arsuri, duminică, în urma exploziei. La Clinica de Arşi de la Spitalul Floreasca vor veni medicii români specializaţi în arsuri din Franţa, pentru a-i îngriji pe răniţi.

În primă instanţă, opt persoane au ajuns la unităţile sanitare din Capitală, patru victime fiind transportate la Spitalul Floreasca, alte trei la Spitalul de Arşi (una este intubată), o altă victimă fiind transportată la Spitalul Universitar. Ulterior, o a noua victimă a fost transportată la Spitalul de Arşi din Bucureşti.

Victima cea mai gravă este un bărbat de 72 de ani, transportat la Spitalul de Arşi. Acesta are arsuri pe 60% din suprafaţa corpului precum şi arsuri de căi aeriene. „Sunt opt arşi, au arsuri care variază între 20% şi 60% din suprafaţa corporală şi vârste cuprinse între 40 şi 80 de ani. Pacientul care a fost trimis la Spitalul Universitar este cel mai puţin grav, în schimb cel aflat în stare critică a fost trimis la Spitalul de Arşi”, a declarat pentru „Adevărul” Bogdan Opriţa, purtătorul de cuvânt al SMURD.

Explozia a avut loc de la o butelie de gaz improvizată, unde se făceau mici, a explicat Daniel Vasile. Poliţia a demarat o anchetă în acest caz. „La faţa locului s-au deplasat echipaje de poliţie de la secţiile 25 şi 21 din Capitală, dar şi echipaje de la Brigada Rutieră care au însoţit echipajele SMURD la spitale. Se fac cercetări la faţa locului pentru a vedea care au fost circumstanţele în care s-a produs incendiul”, au declarat oficiali din Poliţia Capitalei pentru „Adevărul”.

Explozie la un târg din Capitală: 12 persoane au fost rănite 

„A fost vorba de o autorulotă amenajată pentru producere şi vânzare de produse. În spatele acesteia se găseau patru butelii. S-a produs un incendiu în spatele acestei rulote care a cuprins cele patru butelii. Trei dintre ele au fost scoase din zona respectivă iar a patra a explodat. Din punct de vedere PSI, acest punct de vânzare la care s-a produs explozia nu se supune avizării-autorizării din punct de vedere al securităţii de incendiu”, a mai spus Daniel Vasile de la ISU Bucureşti.

Incendiul, lichidat la ora 12.55 de pompieri

La faţa locului au fost trimise opt ambulanţe SMURD cu paramedici, o ambulanţă SMURD cu medic, trei autospeciale de stingere şi una de descarcerare. În prezent încă li se acordă îngrijiri celorlalte cinci persoane rănite care, din primele informaţii, au răni pe o suprafaţă mare a corpului.

În jurul orei 12.55, incendiul a fost lichidat, a declarat Daniel Vasile, purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti. „Evenimentul s-a petrecut în incinta târgului de vechituri, la o tarabă”, a spus Daniel Vasile.

Potrivit ISU Bucureşti, spaţiul este amenajat ca târg şi are 7.600 de metri pătraţi, a fost pus în funcţiune în 1991, nu necesită avizare-funcţionare din punct de vedere al securităţii de incendiu.

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite