Explicaţiile patronului abatorului din Germania unde s-au îmbolnăvit 200 de angajaţi români: „Sunt un popor sociabil, le place să sărbătorească împreună“

Explicaţiile patronului abatorului din Germania unde s-au îmbolnăvit 200 de angajaţi români: „Sunt un popor sociabil, le place să sărbătorească împreună“

FOTO Shutterstock

200 dintre cei 300 de angajaţi infectaţi cu noul coronavirus la un abator din Germania sunt români. Patronul spune că de vină pentru numărul mare de cazuri ar fi sociabilitatea românilor.

Ştiri pe aceeaşi temă

Publicaţii din Germania precum „Der Spiegel“ au scris despre cei 200 de români infectaţi cu noul coronavirus care muncesc pentru firme nemţeşti că lucrează la patroni care au o „afacere cu o armată de muncitori ieftini din Europa de Est“, arată „Libertatea“. 
 
Patronul abatorului din Birkenfeld, operat de firma Müller Fleisch GmbH, subliniază, conform publicaţiei germane, că infectarea românilor s-a întâmplat şi pentru că ei sunt „un popor sociabil“, dintr-o zonă unde oamenilor „le place să sărbătorească împreună“. Publicaţia din Germania îl ironizează pe bărbat: „Cel puţin aşa explică Ştefan Müller, directorul Müller Fleisch de lângă Pforzheim, numărul record de infectări în rândul angajaţilor săi“. 
 
Potrivit informaţiilor aflate de „Libertatea“, autorităţile germane şi firmele cu cei 200 de muncitori români bolnavi de COVID-19 din Birkenfeld au fost nepăsătoare în privinţa stării lor de sănătate. La abator muncesc 1.100 de oameni, 450 sunt angajaţi, ceilalţi au fost angajaţi de firme subcontractoare. 

Ministerul Afacerilor Externe a transmis pe 28 aprilie că, potrivit datelor primite de la autorităţile germane, cei mai mulţi dintre cei depistaţi pozitiv sunt asimptomatici sau au simptome uşoare. Cinci persoane au avut nevoie de tratament în spital, iar două au fost deja externate. Doar un om ar fi avut nevoie de ventilare mecanică.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: