Experţi: „Mecanismele prin care părinţii pot sesiza abuzurile din sistemul sanitar lipsesc”. Doctorului Burnei i s-au tăiat temporar veniturile de 7.000 de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Profesorul Gheorghe Burnei FOTO Inquam Photos
Profesorul Gheorghe Burnei FOTO Inquam Photos

Medicul Gheorghe Burnei, de la Spitalul „Marie Curie“, a fost suspendat din funcţiile care îi aduceau mai bine de 7.000 de euro pe lună, după ce procurorii l-au pus sub acuzare că lua şpagă de la părinţii micuţilor operaţi. Specialiştii spun că mecanismele prin care părinţii pot sesiza abuzurile din sistem lipsesc. În plus, puţini sunt cei care ştiu cum să apeleze la autorităţi în condiţiile în care copiii lor au fost victime ale unor abuzuri.

„Nu există proiecte de informare a părinţilor. Când intră pe uşa unui spital cu copilul său ar trebui să îşi ştie drepturile, aşa cum se întâmplă în orice ţară civilizată. Este foarte grav că în cazul de faţă părinţii nu erau informaţi asupra riscurilor. Şi lor şi copiilor lor li s-au încălcat foarte multe drepturi. Nu doar copiii care cad victime suferă, ci şi familia, care are nevoie de sprijin şi nu îl primeşte”, a explicat Daniela Gheorghe, psiholog, făcând referire la situaţia de la Spitalul Marie Curie din Capitală, unitate sanitară în care miercuri au descins din nou procurorii, în dosarul în care  medicul Gheorghe Burnei este acuzat de corupţie şi suspectat că făcea experimente pe copii.

Reluarea descinderilor a fost necesară pentru că sâmbătă, la primele percheziţii, anchetatorii nu au reuşit să strângă probe din toate birourile din clinica pe care chirurgul o coordona, aşa că au sigilat birourile rămase neverificate, iar ieri s-au întors. Dar după ce l-au luat de acasă şi pe profesorul Burnei, aflat în arest la domiciliu pentru că ar fi primit mită de la părinţii unora dintre copiii pe care i-a operat. Nu mică a fost mirarea instanţei când a aflat că veniturile lunare oficiale ale medicului depăşeau 7.000 de euro.

Suspendat din funcţii

Mai exact, potrivit ultimei declaraţii de avere, din iunie 2016, Gheorghe Burnei a avut, anul trecut, venituri totale de 382.954 lei (85.100 euro). Astfel, de la Spitalul „Marie Curie” a câştigat 126.271 lei, de la Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) „Carol Davila” a încasat 60.064 lei, iar de la Spitalul „Regina Maria”, 196.619 lei – considerate „venituri din activităţi independente”. Un calcul simplu arată că Burnei câştiga lunar 7.091 de euro.

De altfel, în urma anchetei de corupţie, chirurgul Gheorghe Burnei a fost suspendat din funcţiile care i-au adus veniturile îndestulătoare.

Ancheta Corpului de control al Ministerului Sănătăţii

Astfel, contractul de muncă al profesorului de la Universitatea de Medicină şi Farmacie Carol Davila din Capitală a fost suspendat, a confirmat, pentru „Adevărul”, profesorul Cătălin Cârstoiu, decanul Facultăţii de Medicină. Chirurgul ocupa funcţia de prodecan al facultăţii din această primăvară. Totodată, el era cadru didactic la specializarea Ortopedie din cadrul universităţii. „Contractul de muncă a fost suspendat începând din 12 decembrie, pentru 29 de zile”, a explicat, pentru „Adevărul”, Valentin Mateescu, purtătorul de cuvânt al UMF Bucureşti.

De asemenea, i-a fost suspendat şi contractul de muncă de la Spitalul „Marie Curie” din Capitală. Acolo, profesorul Gheorghe Burnei ocupa funcţia de şef al clinicii de Ortopedie Pediatrică. „I-am suspendat contractul de muncă pe perioadă nederminată începând din data de 12 decembrie. Locul de şef de clinică este ocupat în acest moment de doctorul Ştefan Gavriliu”, a explicat, pentru „Adevărul”, Daniel Buzatu, managerul unităţii sanitare.

Şi problemele doctorului Gheorghe Burnei nu se încheie aici. Ieri, Ministerul Sănătăţii a anunţat că programul de protezare al Spitalului „Marie Curie“ este verificat de Corpul de control al ministrului Vlad Voiculescu. De asemenea, şi Colegiul Medicilor Bucureşti s-a autosesizat în acest caz şi verifică eventuale încălcări ale codului de deontologie medicală. 

Specialişti: „Operaţiile repetate adâncesc traumele copiilor. Rămân urme toată viaţa“

Operaţiile nereuşite şi experimentele adâncesc traumele copiilor care trec prin ele şi îşi pun amprenta asupra lor pe tot restul vieţii. Aşa susţin specialiştii, care arată că micuţilor care au trecut prin intervenţii repetate li s-a încălcat nu doar dreptul la sănătate, ci şi cel la educaţie, dat fiind faptul că mulţi au fost excluşi din şcoală sau nu au mai putut fi şcolarizaţi în urma intervenţiilor chirurgicale.

„Operaţiile repetate au impact foarte puternic asupra lor, mai ales din pricina anesteziilor. Copiii trebuie pregătiţi înainte, în lipsa acestei pregătiri şi a informării corecte, ei ajung să treacă prin diverse traume şi abuzuri emoţionale. Un copil care este rezultatul unui experiment eşuat nu se poate integra în şcoală, iar dacă ajunge la şcoală e abuzat de colegi şi de ceilalţi părinţi”, spune Daniela Gheorghe, psiholog şi director executiv la Federaţia Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Copil (FONPC).

„Absenţele şi  recuperările le creează multe dificultăţi mai ales copiilor care trec prin intervenţii repetate. Modul în care sunt văzuţi după operaţii îi pot face pe mulţi dintre ei să clacheze. Faptul că sunt privaţi de anumite activităţi le creează nişte traume, plus că sunt numeroase şi dezavantajele în plan social. În lipsa sprijinului venit din partea familiei şi a specialiştilor, aceşti copii rămân cu urme pe viaţă”, a completat şi psihologul Mihai Copăceanu.

La rândul său, Maria Andreescu, sociolog şi director al Asociaţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului în România (APADOR-CH), afirmă că situaţia de la Spitalul „Marie Curie“ din Capitală este exemplul care scoate la iveală cel mai bine neglijenţele din sistemul de sănătate. „Dacă aceste neglijenţe nu existau, nu se ajungea la o astfel de situaţie. Sperăm ca autorităţile să îşi facă treaba şi să îi tragă la răspundere pe toţi cei vinovaţi”, spune sociologul, precizând că Protecţia Copilului nu ar avea motive să intervină câtă vreme o anchetă penală e în curs de derulare.

Vlad Voiculescu: Să nu ne lăsăm păcăliţi, sistemul sanitar nu este atât de subfinanţat pe cât este de haotic şi de corupt

În contextul acuzaţiilor aduse profesorului Burnei, ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a scris miercuri, pe pagina sa de Facebook, că sistemul sanitar nu este atât de subfinanţat pe cât este de haotic, corupt şi lipsit de mecanisme de control care să asigure siguranţa pacienţilor şi a medicilor. Ministrul mai spune că medicii tineri nu pleacă doar din cauza plăţii, ci pentru că au de ales între a pleca şi a face „compromisuri care le-ar putea anula chiar satisfacţiile meseriei nobile pe care au ales-o”.

Vlad Voiculescu arată că sănătatea nu are culoare politică, iar diferenţa din sistem nu o va face un partid sau altul, ci medicii, asistentele, societatea civilă şi în special administraţia centrală şi locală, de la care trebuie să înceapă orice reformă reală. „Diferenţa o vor face medicii oneşti care ştiu în ce fel de sistem vor să lucreze şi sunt dispuşi să lupte pentru asta, asistentele medicale dedicate, societatea civilă si jurnaliştii care ştiu să ceară, să caute adevărul şi care ştiu să critice acolo unde este cazul... şi sigur, administraţia - la nivel central şi local”, potrivit lui Voiculescu. Ministrul mai susţine că reformele începute şi schimbările implementate îşi vor arăta efectele, iar discuţia despre sănătate şi promisiunile făcute în campanie, chiar şi parţial implementate, o să aducă îmbunătăţiri. El subliniază că nu există garanţii că reformele începute vor fi continuate, dar că fiecare dintre noi poate schimba lucrurile în bine.

„Bulgărele a pornit, nu va putea fi oprit atât de uşor. Nu există însă garanţii. Sistemul de sănătate şi această ţară ne aparţin tuturor. Fiecare dintre noi poate schimba lucrurile în bine. Omul sfinţeşte locul. Mergem mai departe. Avem treabă”, a mai arătat Voiculescu în mesajul postat pe Facebook.

Declaraţie de avere Gheorghe Burnei

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite