EXCLUSIV Voiculescu făcea globuleţe de Crăciun în celula de la Rahova în timp ce scria lucrările ştiinţifice

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dan Voiculescu FOTO Adevărul
Dan Voiculescu FOTO Adevărul

Dan Voiculescu a scris prea multe cărţi în scurt timp şi a executat efectiv prea puţine zile de puşcărie, este concluzia Comisiei de la Rahova care i-a respins cererea de liberare condiţionată. În paralel cu opera academică, mogulul a lucrat pe brânci la curăţenia penitenciarului, făcând şi ornamente de Crăciun.

„Scopul pedepsei în cazul lui Dan Voiculescu, condamnat la 10 ani cu executare pentru spălare de bani, nu a fost atins”, au stabilit în unanimitate, pe 25 noiembrie, cei 6 membri ai Comisiei de liberări condiţionate de la Penitenciarul Rahova. Comisia a decis amânarea liberarării condiţionate a mogulului cu 10 luni, până la data de 24 septembrie 2017. Potrivit unor surse judiciare, Comisia a atras atenţia că Voiculescu (70 de ani) a executat efectiv o perioadă foarte mică, de doar 841 de zile, din condamnarea totală de 3.653 de zile.

Concret, mogulul nu a executat nici măcar un sfert din pedeapsa de 10 ani. Deoarece are peste 60 de ani, Voiculescu se poate libera condiţionat după ce a executat o treime din pedeapsă, adică 1.217 zile. Pe hârtie, el şi-a făcut fracţia necesară, după ce a adunat, la cele 841 de zile executate efectiv, mai multe zile câştigate prin diverse activităţi. Este vorba de 330 de zile câştigate ca urmare a publicării a 11 lucrări ştiinţifice şi 49 de zile câştigate deoarece a muncit la curăţenie în interiorul penitenciarului Rahova.

„Faptul că o parte însemnată din fracţia minimă legală este reprezentată nu din zile efectiv executate, ci de zilele câştigate ca urmare a publicării unor lucrări ştiinţifice şi a muncii prestate (379 zile din fracţia de 1.217 de zile)”, este unul dintre motivele pentru care Comisia a amânat liberarea condiţionată, potrivit unor surse judiciare.

Când expiră de fapt condamnarea: 7 august 2024

Un alt motiv pentru care Comisia a respins liberarea condiţionată a fost „perioada mare rămasă de executat, pedeapsa expiră la data de 7 august 2024”. De asemenea, a contat că fondatorul trustului Intact se află la prima analiză a Comisie şi că prin sentinţa de condamnare dată de Curtea de Apel Bucureşti are stabilit un regim închis de executare al pedepsei.

Regimurile de executare a pedepselor privative de libertate sunt, în ordinea descrescătoare a gradului de severitate: maximă siguranţă, închis, semideschis şi deschis.

A scris şi a muncit în acelaşi timp

Voiculescu a fost închis la Rahova chiar în ziua în care a fost condamnat, pe 8 august 2014. Prejudiciul de 60 de milioane de euro în acest caz nu a fost recuperat de statul român de la cei implicaţi în devalizarea Institutului de Cercetare Alimentară. Surse judiciare au explicat că fondatorul trustului Intact a fost selecţionat, pe 3 decembrie 2014, să muncească la punctul de lucru „Curăţenie interioară”. De altfel, el lucrează acolo şi în prezent. Potrivit surselor citate, Voiculescu a scris cele 11 cărţi, lucrări ştiinţifice pe teme economice, în timp ce făcea curăţenie.

Voiculescu a atins apogeul activităţii în decembrie 2015, atunci când a publicat trei cărţi – care i-au adus un beneficiu de 90 de zile, dar a câştigat şi alte 1,92 de zile prin muncă. O altă lună productivă a fost decembrie 2014, când Voiculescu a publicat două cărţi - beneficiu de 60 de zile, dar tot atunci a mai câştigat prin muncă alte 1,05 zile. Similar, şi în lunile în care a publicat câte o carte - un beneficiu de 30 de zile, a mai câştigat zile şi prin muncă: februarie 2015 - 2,10 zile, martie 2015 - 2,30 zile, iunie 2015 - 2,07 zile, iulie 2015 - 2,44 zile, august 2015 - 2,12 zile şi septembrie - 2,06 zile.

„Voiculescu a executat efectiv o perioadă mică raportată la totalul pedepsei/ 841 de zile din 3.653 de zile”, Comisia eliberări condiţionate

Mogulul şi „Bucuria de a fi propriul stăpân”

Raportele penitenciarului consemnează că, în perioada 8 august 2014 - 25 noiembrie 2016, Dan Voiculescu a fost un deţinut-model. El nu a fost sancţionat disciplinar, nu a avut certuri cu colegii din celulă şi „a manifestat o atitudine decentă şi respectuoasă faţă de personalul unităţii”. A fost recompensat de 10 ori cu suplimentarea drepturilor la pachet şi vizită.

Fondatorul trustului Intact a participat „activ şi constant” la activităţile educaţionale derulate de penitenciarul Rahova: redactarea de reviste, dezbateri, recenzii de carte, conferinţe, expoziţii, emisiuni locale radio-tv, concursuri tematice, manifestăria artistice, activităţi sportive sau religioase. Comisia a arătat că Voiculescu „a participat cu deosebit interes şi implicare”, ca deţinut de sprijin - lector, la concursul proiectelor de afaceri „Bucuria de a fi propriul stăpân”.

Prima activitate la care s-a înscris mogulul după încarcerare, în august 2014,  a fost una sportivă, cea de forţă-culturism, potrivit surselor citate. El a scris şi câteva articole în acel an la revista „Sport şi sănătate”. Printre dezbaterile la care a fost activ se numără „Ziua Internaţională a Păcii”, „Ziua Internaţională a Inimii”, „Ziua Internaţională a Toleranţei” şi „Ziua Internaţională pentru Eliminarea Violenţei asupra Femeilor”. În decembrie 2014, Voiculescu a participat la realizarea unor obiecte de decoraţiuni pentru Crăciun şi a contribuit la Masa Rotundă „Obiceiuri şi Tradiţii de Crăciun”. Cele mai multe activităţi le-a avut în luna decembrie 2014, atunci când a şi publicat două cărţi pe teme economice.

Spectator de „Ziua Internaţională a Dansului”

În 2015, Voiculescu a continuat colaborarea la revista „Sport şi Sănătate” şi a publicat restul de nouă lucrări ştiinţifice. Totul în acelaşi timp cu munca la întreţinerea curăţeniei în penitenciar.  În paralel, el a particpat la diverse conferinţe şi dezbateri, cu diverse teme: „Mihai Eminescu - Luceafărul poeziei româneşti”, „Conexiuni – corp, minte, spirit”, „Cerealele glutenice şi boala celiacă”, „Bolile cardiovasculare”, „Importanţa hidratării pentru sănătate”, „Energia regenerabilă contribuie la o planetă mai curată”, „Campanie de informare privind protecţia consumatorului în mediul penitenciar” şi „Schimbări climatice”.

Nu în ultimul rând, Voiculescu a fost spectator, în aprilie 2015,  la unul dintre evenimentele importante ale penitenciarului: „Concursul interactiv - Ziua Internaţională a Dansului”.  De asemenea, în decembrie 2015, mogulul s-a implicat în activităţile derulate în cadrul „Proiectului de Crăciun”.

2016, anul lipsei de inspiraţie

În 2016, Dan Voiculescu nu a mai scris nicio carte. Este posibil să aibă legătură cu faptul că anul 2016 a debutat cu scandalul privind „Academicienii din închisori”, după ce procurorii DNA au deschis o anchetă în care au arătat cum profesori şi editori facilitau publicarea unor lucrări ştiinţifice în numele unor deţinuţi. De altfel, ministrul Justiţiei a blocat printr-o Ordonanţă de Urgenţă prevederea potrivit căreia un deţinut primea 30 de zile câştig pentru o carte scrisă.

În acest context, Voiculescu a rămas fără inspiraţie şi n-a mai scris nicio carte. A colaborat în continuare la revista „Sport şi Sănătate”. În plus a mai participat la concursul „Bucuria de a fi propriul stăpân” şi la o expoziţie de obiecte decorative. De asemenea, cu gândul la libertate, el a finalizat „Programul de Pregătire pentru Liberare”.

Surse judiciare au explicat pentru „Adevărul” că scopul lui Dan Voiculescu era să se elibereze până pe data de 25 septemebrie 2016, atunci când a împlinit 70 de ani. Mogulul ar fi vrut să fie la cea dată alături de familia sa, mai ales că unul dintre copii săi este minor. Ordonanţa promovată de Raluca Prună i-a dat peste cap acest plan.

Primul verdict: Săptămâna viitoare

La câteva zile după verdictul negativ al Comisiei de liberări condiţionate, Voiculescu s-a adresat direct instanţei şi a cerut punerea în libertate. Avocatul Gheorghiţă Mateuţ a declarat că clientul său îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru liberarea condiţionată, respectiv fracţia din pedeapsă executată, comportament exemplar şi stăruinţă în muncă, precizând că acesta nu a avut abateri de când a fost încarcerat.

Judecătoria Sectorului 5 a stabilit, iniţial, primul termen de judecată pe 17 ianuarie 2017, dar săptămâna aceasta l-a schimbat pentru data de 13 decembrie 2016. Decizia Judecătoriei poate fi contestată la Tribunalul Bucureşti.


 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite