EXCLUSIV VIDEO Războinici români pe frontul islamic
0
VOLUNTARI Doi tineri bucureşteni s-au înrolat de câteva luni în gherilele care luptă în Irak şi Siria, contra Statului Islamic. „Adevărul” demarează azi o serie de reportaje de pe frontul din Orientul Mijlociu şi vă prezintă cine sunt luptătorii occidentali care îşi părăsesc viaţa confortabilă spre a se arunca în cel mai dur război din lume de la această oră.
Războiul din Siria este unul dintre cele mai sângeroase conflicte armate moderne, cu peste o jumătate de milion de victime, majoritatea civili. Conflictul a început iniţial dintr-o revoltă şi o dorinţă de modernizare a ţărilor arabe, iar Siria şi Irakul au devenit un magnet pentru grupările jihadiste cele mai violente, inclusiv pentru cea mai temută organizaţie teroristă a momentului - Statul Islamic. Recrutarea tinerilor europeni, de o parte şi de alta a baricadei, este un fenomen extrem de îngrijorător pentru ţările din care aceştia provin. Mii de tineri au luat cu asalt prima linie a conflictului sirian, majoritatea radicalizaţi cu ajutorul reţelelor sociale, pentru a lupta fie împotriva, fie de partea Statului Islamic. Într-un fenomen complex, cu multiple motivaţii personale, dar şi de ordin social, tinerii europeni, printre care şi doi cetăţeni români, au renunţat la confortul şi liniştea Europei pentru a-şi risca viaţa apărând valorile şi idealurile în care aceştia cred cu tărie.
Interviu Jordan Matson, liderul voluntarilor occidentali din Siria
Undeva în munţii din nordul Irakului, la graniţa cu Siria, Steve Kerr, un britanic în vârstă de 54 de ani, îşi exersează cea mai nouă aptitudine dobândită – dezasamblarea şi asamblarea unui Kalashnikov în mai puţin de un minut. E jocul preferat al gherilelor PKK, gazdele noastre într-o tabără de antrenament pentru voluntarii străini, majoritatea europeni şi americani, printre care şi doi români din Bucureşti, aflaţi în drumul lor din şi spre frontul sirian, acolo unde are loc cel mai sângeros conflict al momentului.
Dar să-i cunoaştem mai întâi pe occidentali şi să vedem „ce-i mână în luptă” - de data asta la modul cel mai propriu.
Steve Kerr, fost militar în armata britanică, a avut parte de câteva momente tensionate la viaţa sa. A fost trimis în Insulele Falklands, la începutul anilor '80, pentru a restabili „monarhia britanică”, momente pe care le evocă cu un amestec de mândrie şi emoţie. E un tip calm, cu alura şi mişcările unui individ trecut prin viaţă, vorbeşte răspicat şi liber despre „mizeria în care se transformă Occidentul” pe care l-a părăsit în urmă cu câteva zile pentru a se înrola voluntar în miliţiile kurde.
Britanicul este printre puţinii voluntari străini cu experienţă militară din această tabără, a cărei locaţie rămâne un secret bine păzit de kurzii irakieni. Majoritatea celor veniţi să lupte împotriva Statului Islamic, organizaţia teroristă care a captat atenţia întregii lumi prin atrocităţile comise împotriva civililor, sunt tineri, animaţi şi motivaţi deopotrivă de un amalgam fragil de aventură, umanism, eşecuri personale şi o indignare profundă pentru indiferenţa cu care guvernele ţărilor de unde provin tratează avansul rapid al mişcării jihadiste ISIS în Siria şi Irak.
Recrutarea
În era în care cei mai mulţi dintre noi suntem la un click distanţă de orice fel de informaţie, era şi normal ca recurtarea voluntarilor străini să se facă pe internet. Mai ales pe reţelele de socializare Facebook şi Twitter. La o simplă căutare a câtorva cuvinte-cheie, mii de imagini, filmuleţe, conturi personale şi pagini oficiale se impregnează pe retina celor curioşi să intre în universul conflictelor armate din Orientul Mijlociu. Toate aceste imagini de o violenţă deosebită se aştern ca un mărgăritar în faţa privirilor depotrivă curioase şi indignate, ca o amintire sumbră a faptului că istoria noastră este, în cea mai mare parte, o istorie a războiului.
De aici înainte rămâne doar să-ţi alegi tabăra pentru care vrei să lupţi, în funcţie de convingerile morale şi religioase, şi să-ţi contactezi viitorul „prieten virtual”, care te va ajuta să treci de partea cealaltă a ecranului, în prima linie al celui mai violent conflict de pe glob.
Pentru David Scott, 40 de ani, un scoţian din zona oraşului Glasgow, alegerea a fost uşoară. În urma vizionării numeroaselor filmuleţe cu decapitări pe care Statul Islamic le-a postat, acesta a ştiut ce are de făcut. „A fost destul de simplu. Am vorbit cu prietenii mei şi am decis să venim aici ca să-i eradicăm de pe faţa pământului pe aceşti indivizi care terorizează o lume întreagă”, se confesează acesta, într-o engleză cu un puternic accent scoţian. E singurul dintr-un grup de şase care şi-a ţinut promisiunea şi a venit în tabăra de antrenament din munţii Kurdistanului. Ceilalţi s-au „pierdut pe drum” sau nu i-au mai răspuns la mesajele lăsate pe o pagină de Facebook privată, creată special pentru aceast eveniment. Poate că lipsa unui loc de muncă stabil în oraşul său de baştină, „dorinţa de a lua parte cel puţin o dată în viaţă la ceva măreţ”, sau chiar tatuajul de pe pectoralul stâng cu „ISIS Hunting Club” („Clubul de vânătoare ISIS”), un gest care nu-i oferă şansa de a se răzgândi, l-au determinat să rămână loial promisiunii de a se înrola în miliţiile kurde şi de a lupta în prima linie a conflictului din Siria.
Oricare ar fi motivaţia, cei mai mulţi voluntari străini sunt animaţi de un sentiment puternic de aventură, aproape ca un ritual străvechi de maturizare, combinat cu o empatie dincolo de capacitatea de înţelegere a multor oameni obişnuiţi cu comfortul cotidian al vieţii moderne. Pentru cei mai mulţi, a fost nevoie doar de un gest mai mult simbolic, un divorţ, pierderea unei slujbe care nu le oferea cine ştie ce satisfacţii sau chiar o criză de identitate, pentru a-şi urma „chemarea”.
Drumul
Mike Israel, un american de 23 de ani, cu blugi largi şi tricoul mototolit, aşteaptă nerăbdător îmbarcarea spre cursa low-cost München-Sulemania, un oraş din nordul Irakului, aproape de graniţa cu Iran. Îşi scapă pe jos paşaportul albastru şi are o privire uşor îngrijorată, în timp ce bătaia constantă din picior îi trădează anxietatea. „Sunt în vacanţă. Vreau să vizitez Kurdistanul!”, îi spune ofiţerului de imigraţie neamţ, care îi aruncă o privire suspicioasă.
Într-adevăr, e o cursă spre o destinaţie în care nu zăreşti prea mulţi turişti în aceste zile, însă cei mai mulţi voluntari străini, în special americani şi occidentali, preferă această cursă datorită preţului mic, legilor destul de relaxate ale Germaniei cu privire la ieşirea din ţară şi zonei relativ sigure comparativ cu un zbor în orice alt oraş irakian.
Mike e un tânăr originar din California. A lucrat o vreme pentru sindicatele de pe coasta de Vest, a bătut America la picior şi acum, de câteva luni, s-a decis că vrea să înţeleaga mai bine acest fenomen al luptei kurzilor împotriva Statului Islamic. Cară în rucsacul militar mai multe cărţi şi dicţionare anglo-kurde. A citit foarte multe despre mişcările sociale din Orientul Mijlociu şi e pasionat de orice ţine de kurzi. Nu are niciun fel de experienţă militară, dar e convins că „totul va fi ok”.
Steven Kerr şi David Scott (dreapta), în munţii din nordul Irakului, la graniţa cu Siria. Foto: Facebook
În urmă cu două luni, a luat legătura cu administratorul paginii de Facebook a grupării YPG (Unităţile de Protecţie ale Poporului Kurd) din Siria, grupare unde luptă cei mai mulţi voluntari străini. După câteva întrebări sumare şi instrucţiuni de călătorie, tânărul american s-a decis să cumpere un bilet de avion şi să vadă pe pielea lui cum e să faci parte dintr-o mişcare de rezistenţă, o adevărată gherilă Are o idee uşor romantică cu privire la ceea ce urmează, dar e încrezător că va face faţă noilor provocări cu brio. Vârsta fragedă şi privirea inocentă te fac să te întrebi dacă părinţii lui ştiu unde se află singurul lor fiu în aceste momente. „Le-am scris un e-mail pe care îl voi tirmite imediat ce ajung. Nu le-am spus personal pentru că nu cred că ar fi înţeles şi ar fi făcut tot posibilul să mă oprească.”
Odată aterizaţi, Mike sare într-un taxi şi se pierde în mulţimea pestriţă a oraşului Suleimania. E o seară de vară toridă şi oraşul miroase a petrol şi parfum de migdale, o aromă preferată de cei mai mulţi irarkieni care-şi aşteaptă nerăbdători rudele din Germania.
De la aeroport, voluntarii străini sunt preluaţi de taximetrişti care cunosc casele unde YPG-ul îi găzduieşte. E de ajuns să-i dai oricărui taximetrist numele şi numărul de telefon pe care îl primeşti pe internet şi, cu o faţă luminată, îţi şoptesc conspirativ „OK, my friend! YPG good!”.
Casa se află pe o străduţă lăturalnică, undeva la marginea oraşului. Are internet şi aer condiţionat, dar şi steaguri şi poze ale luptătorilor căzuţi în lupta pentru independenţa kurzilor, o luptă care acum ia forme dintre cele mai ciudate, odată cu apariţia Statului Islamic.
După doar câteva ore, cei mai mulţi luptători sunt preluaţi de o altă maşină şi duşi în taberele de antrenament ale PKK-ului din munţii Kurdistanului, la graniţa cu Siria.
Acolo, aceştia vor petrece câteva zile, suficient timp să se acomodeze cu clima şi temperaturile crescute, după care vor trece munţii ilegal în Siria, în regiunea Rojava, acolo unde se dau cele mai grele lupte în aceste zile.
Tabăra e plină de luptători veniţi din toate colţurile lumii: Statele Unite, Scoţia, Anglia, Germania, Franţa, dar şi România. Printre luptătorii străini, un tânăr înalt, tăcut, cu gesturi rezervate îşi desface bagajul şi îşi caută locul. E român, născut şi crescut în Bucureşti.
Va urma
Maine, în „ Adevărul” şi pe adevarul.ro, citiţi povestea celor doi români care luptă împotriva Statului Islamic pe frontul din Siria.
Se încarcă comentariile...
