Exclusiv: Contestarea amenzilor, o situaţie complicată în instanţă în vremea coronavirusului. Avocat: „Plângerile contravenţionale nu sunt urgenţe“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Instanţele şi-au redus drastic activitatea pe timpul stării de urgenţă Imagine: Adevărul/Ionuţ Mureşan
Instanţele şi-au redus drastic activitatea pe timpul stării de urgenţă Imagine: Adevărul/Ionuţ Mureşan

Amenzile pe care autorităţile le emit în perioada stării de urgenţă pot fi contestate în instanţă, însă aceste procese se vor judeca abia după ce trece epidemia, deoarece instanţele nu judecă alte dosare decât cele considerate a fi urgenţe.

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a dat publicităţii pe 25 martie lista cauzelor care se judecă în instanţe pe perioada stării de urgenţă, însă contestarea proceselor verbale de contravenţie, adică a amenzilor, nu se află printre aceste cauze.

În acelaşi timp, autorităţile au aplicat deja mii şi mii de amenzi, pentru încălcarea măsurilor impuse de Ordonanţele militare, dar şi pentru alte fapte contravenţionale.

„Adevărul” l-a întrebat pe avocatul Adrian Cuculis ce se întâmplă în cazul în care cetăţenii se simt nedreptăţiţi şi vor să formuleze contestaţii în instanţă.

O situaţie complicată în instanţe

„Situaţia celor amendaţi în această perioada şi care mai ales vor avea şi măsură confiscării impusă de către agenţii constatatori, nu este una simplă fiindcă instanţele de judecată vor lua în dezbatere plângerile lor contravenţionale după ce încetează starea de urgenţă, plângerile contravenţionale nefiind de esenţă, urgenţe”, a explicat pentru „Adevărul” avocatul Adrian Cuculis.

Astfel, cetăţenii îşi pot recupera eventualele bunuri sau bani abia după ce trece starea de urgenţă şi câştigă procesul în instanţă.

„Oricum, prin modificarea adusă la regimul contravenţional sancţionator, chiar dacă se va depune plângerea contravenţională, asta nu înseamnă că bunurile confiscate nu vor fi trecute în patrimoniul statului. Practic, având în vedere starea de urgenţă, chiar dacă oamenii vor depune o plângere contravenţională care în mod normal suspendă orice sancţiune, în această perioada lucrurile nu vor mai sta aşa, însă dacă cel care depune plângerea va câştigă în instanţa, statul va fi obligat să îi restituie contravaloarea bunurilor confiscate”, a declarat Adrian Cuculis.

O posibilă soluţie: plata amenzii pe jumătate

O posibilă soluţiei pe care avocatul o întrevede ar fi ca oamenii să plătească jumătate din amendă în termenul prevăzut de lege, apoi să îşi recupereze banii dacă instanţa le va da dreptate.

„În situaţii de urgenţă, deja este cunoscut acest lucru, pot fi restrânse drepturile constituţionale iar această derogare exact acest lucru face. Este de observat şi faptul că o parte dintre cei care vor fi amendăţi vor avea posibilitatea să plătească amenda la jumătate în primele 15 zile iar dacă o vor contesta vor putea să-şi recupereze banii”, spune Adrian Cuculis.

În condiţiile în care mii de amenzi au fost aplicate în câteva zile, avocatul se aşteaptă ca numărul de contestaţii făcute pe rolul instanţelor să crească.

„Având în vedere că sunt multe lucruri neclare în ordonanţele militare, ne aşteptăm ca şi multe dintre procesele verbale să fie întocmite în mod greşit/abuziv ţinând cont de contravenţiile ce numără mii de procese verbale, emise în doar câteva zile. În orice caz, contestarea proceselor verbale este un drept constituţional şi chiar dacă nu se vor judecată imediat aceste cereri, le va veni şi lor rândul însă este posibil să asistăm la o creştere substanţială a numărului de contestaţii la procesele verbale de contravenţie, emise în această perioadă”, mai spune avocatul Adrian Cuculis.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite