EXCLUSIV Şpăgi în rate pentru pensionări fictive

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Intermediarele care au ajutat zeci de persoane să se penzioneze ilegal pe caz de boală au strâns din şpăgi peste 100.000 de lei. Victoriţa Daniela Pavel şi Vasila Laţiu, trimsie în judecată pentru trafic de influenţă, acceptau plata în rate, dar şi în produse „de ţară“. Atunci când nu reuşeau să rezolve dosarele de pensionare, femeile erau paroliste şi returnau şpaga primită.

Victoriţa Daniela Pavel şi Vasila Laţiu aveau o reputaţie solidă printre pensionaţii pe caz de boală, bucurându-se chiar de notorietate. Contactele lor telefonice erau mai cunoscute decât numărul 112 pentru cei care aşteptau pe la uşile medicilor ca să le fie aprobate hârtiile de pensionare.

Ancheta a pornit în 2014, în urma unei sesizări a ofiţerilor Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA), care au stabilit că persoane care nu au călcat niciodată în spital s-au pensionat pe caz de boală după ce au fost internate fictiv la „Dimitrie Gerota“.

Victoriţa Daniela Pavel şi Vasila Laţiu au recunoscut tot şi au dat declaraţii complete. Pentru a-şi folosi relaţiile de la diverse comisii medicale, cele două femei le indicau „clienţilor“ – cum erau numiţi cei care apelau la serviciile lor – să-şi facă mutaţie în cărţile de identitate în anumite sectoare. Astfel, Pavel şi Laţiu avea „intrare“ mai ales la medici din comisiile de expertiză din sectoarele 1, 2 şi 3.

Pavel dădea dovadă de o mare flexibilitate în raport cu clienţii, care, de obicei, nu erau cu dare de mână. Dacă unii nu aveau bani să-i plătească toată şpaga o dată, aceasta acepta şi o eşalonare, în „rate“. De aceeaşi flexibilitate dădea dovadă şi colegal sa, Vasila Laţiu, femeia acceptând şi plata în produse: găini, ouă, bulion, vin, miere de albine sau ce mai aveau oamenii acasă.

Trimise în judecată

Victoriţa Daniela Pavel şi Vasila Laţiu au fost trimise în judecată pentru trafic de influenţă, fapte pentru care riscă până la 7 ani de închisoare. Despre calităţile care le-au impus pe intermediare vorbesc procurorii DNA care le-au anchetat.

„Victoriţa Daniela Pavel şi Vasila Laţiu, fără a avea o calitate anume, dar bazându-se pe un sistem relaţional preexistent, i-au asigurat pe martorii denunţători că, prin relaţiile pe care le au la cadrele medicale cu funcţii de decizie în comisia de expertiză medicală şi recuperarea capacităţii de muncă, precum şi la cadrele medicale emitente ale documentelor medicale necesare revizuirilor anuale a deciziilor medicale, să le asigure pensionarea medicală şi, după caz, să le procure aceste documente  în schimbul unor sume de bani şi bunuri“, au arătat anchetatorii.
În total, cele două femei au adunat din şpăgi peste 100.000 de lei.

Client moştenit

Victoriţa Daniela Pavel a preluat de la mama sa activitatea de intermediere. Doina Mihaela Tudor, asistentă medicală, decedase în 2008. Cu puţin timp înainte să moară, aceasta îşi informase pacienţii că vor fi preluaţi de fiica sa pentru a le rezolva problemele cu dosarele medicale. Este cazul lui Iordan Ilie, care îi dăduse Doinei Tudor 800 de lei pentru a obţine pensionarea pe caz de boală.

„Înainte de a deceda, bolnavă fiind, Doina Mihaela Tudor i-a transmis martorului denunţător  Iordan Ilie că urmează să fie preluat de fiica ei, inculpata Victoriţa Daniela Pavel, în sensul că aceasta  se va ocupa, contra cost, de facilitarea obţinerii deciziilor medicale de păstrare a gradului de invaliditate şi implicit de menţinerea pensiei medicale“, au arătat procurorii în documentele de anchetă.

Rate pentru clienţii mai nevoiaşi

Martorul denunţător  Georgeta Fuierea a început demersurile pentru a se pensiona medical în anul 2013 când a aflat numărul de telefon al Victoriţei Pavel şi faptul că aceasta poate să faciliteze pensionarea medicală.

Cu ocazia primei întâlniri, Pavel  s-a oferit ca în schimbul sumei de 2.000 lei, prin relaţiile pe care le are, să-i procure acesteia documentele necesare pensionării medicale.
Martora a fost de acord, însă a rugat-o să accepte să primească banii în două tranşe.
Cele două denunţătoare au stabilit ca prima tranşă în sumă de 1.000 lei să fie achitată la momentul când dosarul medical este pregătit, iar diferenţa în anul următor, cu ocazia revizuirii.

Produse de ţară

Lixandra Vargheş a lucrat 32 de ani în meseria de confecţioner încălţăminte şi s-a pensionat medical în anul 2006. În anul 2008, printr-o cunoştinţă, a întâlnit-o pe Victoriţa Daniela Pavel, care s-a oferit să o ajute în schimbul unor produse alimentare „de ţară” fără să a fi nevoie de prezenţa sa la analize, investigaţii sau internări. În baza acestei înţelegeri, în perioada 2008-2014, Lixandra Vargheş i-a dat intermediarei păsări de ţară, ouă, bulion şi brânză, în schimbul documentelor medicale.

O altă clientă a femeii care a plătit în produse a fost Emilia Marin. La începutul anului 2013, în timp ce aştepta la rând pe holul Policlinicii Colentina la cabinetul de cardiologie, femeia  a fost abordată de Victoriţa Pavel, care i-a propus să o ajute. Emilia Marin i-a spus că nu are bani, intermediara acceptând vin de ţară şi miere de albine.

Un medic „cinstit“

Emilia Marin a declarat anchetatorilor că, în fiecare an, cu ocazia prezentării la comisia de expertiză medicală din cadrul Casei judeţene de pensii Brăila în vederea revizuirii, i-a dat medicului expert Ana Boală suma de 200 lei pentru că „aşa proceda toată lumea”, aceasta fiind o practică a persoanelor examinate de medicul respectiv şi implicit a acestuia. Femeia a precizat că într-un an, la revizuire, a pus în dosar 300 lei faţă de 200 lei cât era obiceiul, însă doctoriţa a oprit 200 lei şi i-a returnat 100 lei, spunându-i că este suficient.

„Este bolnavă şi nu are de unde să dea“

Intermediara lucra şi „pro bono“. Elena Dumitru s-a pensionat medical în 2008, obţinând decizie revizuibilă anual la comisia de expertiză a sectorului 2. Pentru revizuirea din anul 2011, femeia  a înţeles din discuţiile cu alţi pensionari că pentru menţinerea pensiei medicale este nevoie să prezinte la revizuire şi dovada unei internări medicale.

Întrucât nu fusese internată, a început să caute ajutor în acest sens. Aşa a ajuns să apeleze la Victoriţa Pavel, care însă i-a spus că o costă 100 de lei ca să-i rezolve problema. Elena Dumitru i-a zis că nu are aceşti bani, asistenta acceptând să-i facă rost de scrisoarea medicală de internare pentru un pachet de cafea.

Cu scrisoarea medicală şi cu celelalte acte medicale pe care le deţinea, Elena Dumitru s-a prezentat la comisia de expertiză a sectorului 2 şi a obţinut decizia medicală nr.1824/11.05.2011.
Tot pe o cafea a fost rezolvată şi pensionarea Elenei Ivan. Pentru că era consăteancă cu femeia, Victoriţa Pavel s-a mulţumit cu o simplă „atenţie”: o pungă de cafea de 10 lei şi un ness Amigo de 10 lei. În anii următori, Pavel a refuzat să mai primească ceva, pe motiv că înţelege că Elena Ivan este bolnavă şi nu are de unde să dea.

Şpaga, împărţită între medici şi asistente

Din banii primiţi de la „clienţi“, Vasila Laţiu „ungea“ tot circuitul prin care se realiza efectiv pensionarea medicală a unei persoane. Femeia a explicat procurorilor cum împărţea banii.
„Pentru o internare la Spitalul Dimitrie Gerota, am achitat următaorele sume: 300 de lei pentru internare lui Nicu, infirmier la Camera de Gardă a Spitalului Obregia, 50 de lei medicului psiholog, femeie, al cărei nume nu mi-l amintesc şi 50 de lei medicului internist Stoia, 50 de lei pentru referatul de la ancheta socială asistentului social pe nume Daniela, toţi de la Spitalul Obregia, iar pentru referatul medical de la cardiologie suma de 350 de lei asistentei Gina de la Camera de Gardă - Spitalul Bagdasar Arseni. Din câte cunosc, infirmierul Nicu dădea mai departe 250 de lei din cei 300 primiţi de la mine unui cadru medical care aranja internarea“, a declarat Vasila Laţiu.
 

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite