Evelin Banev, „Regele cocainei” din Bulgaria, condamnat la 14 ani de închisoare în România pentru că ar fi  traficat 51 de kilograme de droguri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Evelin Banev, supranumit "Regele cocainei" din Bulgaria, a fost condamnat, miercuri, de Tribunalul Bucureşti, la 14 ani de închisoare şi interzicerea unor drepturi, pentru trafic ilicit internaţional de droguri de mare risc şi trafic ilicit de droguri de mare risc, decizia nefiind definitivă.

  Cetăţeanul bulgar poate contesta sentinţa dată de magistraţii Tribunalului Bucureşti la Curtea de Apel Bucureşti. Pe lângă condamnarea la 14 ani de închisoare, lui Banev i s-a interzis să se afle pe teritoriul României dupa ispăşirea pedepsei.
Procurorii DIICOT l-au trimis în judecată pe Evelin Banev, alături de un presupus complice, Radoslav Georgiev Atanasov, în iunie 2014, pentru că ar fi introdus pe teritoriul României, în cursul lunii aprilie 2012, cantitatea de 51,058 kilograme de cocaină, în vederea vânzării.
 
Drogurile au fost apoi livrate altor persoane cu ajutorul lui Radoslav Georgiev Atanasov şi al altor complici neidentificaţi, potrivit anchetatorilor.

Investigaţiile au fost declanşate în 12 octombrie 2011, ca urmare a sesizării din oficiu a Inspectoratului General al Poliţiei Române - Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate - Serviciul Antidrog cu privire la traficarea unor cantităţi mari de cocaină, pe ruta America de Sud - România - ţări din Europa de Vest.

Pe numele celor doi inculpaţi, care se sustrăgeau urmăririi penale, au fost emise mandate europene de arestare preventivă pe 5 februarie 2013.

Inculpatul Radoslav Georgiev Atanasov a fost predat temporar autorităţilor judiciare române de către autorităţile judiciare italiene, acesta fiind în executarea unei pedepse cu închisoarea, drept urmare, în data de 21 februarie 2014, Tribunalul Bucureşti a confirmat măsura arestării preventive a inculpatului şi a dispus executarea mandatului de arestare preventivă.

Măsura arestării preventive a fost prelungită succesiv de către Tribunalul Bucureşti până la data de 19 iulie 2014, inclusiv.

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul Evelin Banev Nicolov, s-au făcut demersuri pe lângă autorităţile judiciare bulgare pentru predarea temporară a acestuia, însă solicitarea a fost refuzată, au precizat procurorii.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite