Europa Liberă în limba română, după Decembrie 1989-câteva precizări (I)

S-au împlinit zilele acestea 25 de ani de la încheierea operaţiunilor de la München ale postului de radio „Europa Liberă”. Tocmai de aceea, consider util acest remember.

Prima emisiune a postului de radio “Europa Liberă” a fost difuzată, deloc întâmplător, la 4 iulie 1950. S-a întâmplat să fie în limba cehă. Zece zile mai târziu, pe 14 iulie, a fost difuzat şi întâiul program în limba română, astfel începând istoria celui ce avea să fie unul, dacă nu cumva chiar cel mai ascultat Departament din alcătuirea marelui post de radio anticomunist cu sediul la München.

1989, anul marilor transformări, anul căderii regimurilor comuniste din Europa de Est, găsea Secţia română a Europei Libere într-o situaţie deloc de invidiat. La 13 noiembrie 1988 a încetat din viaţă Vlad Georgescu, ultimul mare director al Departamentului. Decesul istoricului specializat în Epoca Luminilor pe care viaţa l-a convertit la jurnalism a luat pe nepregătite conducerea americană care, în absenţa unei soluţii de durată, i-a încredinţat direcţia interimară lui Nestor Ratesh, de mulţi ani corespondent la Washington. Excelent jurnalist, remarcabil cunoscător al intimităţilor politicii americane, odată venit în Capitala Bavariei, Nestor Ratesh s-a dovedit, după mărturia lui Gelu Ionescu (cf. Copacul din câmpie), un mai puţin bun cunoscător al realităţilor româneşti, dar şi un manager controversat, care, după spusele binecunoscutului redactor al Actualităţii culturale româneşti, „nu avea ceas”, întârziind necesarul ok, în absenţa căruia nici o emisiune nu putea fi înregistrată şi difuzată pe post.

Dacă primul defect a fost prompt reparat, calităţile de gazetar ale lui Nestor Ratesh spunându-şi cuvântul, cel de-al doilea a rămas, din câte se pare, de nevindecat. De unde o tot mai accentuată stare de nemulţumire în rândurile membrilor Departamentului care, conjugată cu imposibila rezolvare a unor probleme ce ţineau de situaţia familială a directorului, au dus la încheierea interimatului acestuia la data de 31 octombrie 1989.

„Americanii”, aşa cum li se spunea în studiourile din Englischer Garten, au hotărât să îl numească director en titre pe Nicolae Stroescu-Stânişoară, de mulţi ani director adjunct, cel ce asigurase, de altfel, conducerea Secţiei române, în perioada bolii lui Vlad Georgescu. Intelectual rafinat, posesor al unui doctorat în filosofie obţinut în Germania, noul director era, din păcate, şi îl citez din nou pe Gelu Ionescu, „foarte puţin gazetar”.

Cu toate acestea, Departamentul românesc al Europei Libere, din a cărui conducere mai făceau parte Mircea Carp şi Victor Cernescu (Romilo Lemonidis) în calitate de directori adjuncţi, Liviu Tofan, din 1980 devenit şef al Ştirilor, cu Neculai Constantin Munteanu în fruntea Actualităţii româneşti, şi-a făcut exemplar datoria în zilele Revoluţiei române. A informat cu responsabilitate profesională, dar şi cu promptitudine despre evenimentele din ţară, a izbutit să înlăture încercările de intoxicare legate de primele acţiuni, controversate şi deja creatoare de semne de întrebare, ale noii conduceri a ţării, o conducere suspect de rapid instalată în după-amiaza zilei de 22 decembrie 1989, responsabil cu intoxicarea fiind Emanuel Valeriu despre care se va afla ceva mai încolo că venise de multe ori cu misiuni bine precizate la München. Aceasta în anii în care unui român obişnuit îi era extrem de greu să intre în posesia unei vize şi a unui paşaport pentru Occident.

Mai repede decât ne puteam aştepta, dar firesc din perspectiva faptului că cei aflaţi în conducerea CFSN, pe rând abandonată de adevăraţii anticomunişti, şi-au arătat adevărata faţă, Departamentul Românesc al Europei Libere a provocat iarăşi, ca în vremea comunismului, iritări, supărări, enervări la Bucureşti. Le-a dat expresie însuşi Ion Iliescu. Nu erau deloc agreate nici vizitele, dar nici relatările de la Bucureşti, ale acelor redactori ai Secţiei române care s-au grăbit să vină în Capitala României spre a acoperi marile manifestaţii anticomuniste din perioada ianuarie-aprilie 1990, evenimentele de la Târgu Mureş din martie 1990, mitingul-maraton din Piaţa Universităţii. Şi care au relatat complet, corect şi iarăşi defel pe placul lui Ion Iliescu şi al acoliţilor acestuia despre Marea mineriadă din 13-15 iunie 1990. E vorba despre Neculai Constantin Munteanu, Emil Hurezeanu, Liviu Tofan, Nestor Ratesh, Doina Alexandru (Doina Xifta).

A devenit limpede că deşi Televiziunea Română şi Radio Bucureşti îşi redobândiseră orele de emisie, dar nu şi autonomia redacţională, că, în pofida faptului că apăruseră pe piaţă nenumărate publicaţii independente, că fuseseră reînfiinţate ziarele de partid, altele decât Azi, Dimineaţa sau Adevărul din vremea directoratului lui Darie Novăceanu, toate controlate draconic de FSN, că România liberă devenise un avanpost al luptei anti-comuniste, misiunea Europei libere în limba română era departe de a se fi încheiat.

În alte zone şi ţări ale Europei de Est, înşişi noii conducători anticomunişti au înţeles că era nevoie pe mai departe de programele Radiourilor de la München. Aşa încât ei înşişi au conceput şi semnat apeluri către Administraţia americană şi Congresul Statelor Unite în care le cereau acestora să continue finanţarea emisiunilor Europei Libere căci vremea (auto)dizolvării acestui post de radio încă nu venise. Desigur, un asemenea demers nu a fost niciodată făcut de noile autorităţi de la Bucureşti, cu atât mai puţin de Ion Iliescu.

Mai puţin din iniţiativa lui Nicolae Stroescu-Stânişoară, mai curând graţie acţiunii redactorilor Actualităţii româneşti, un rol aparte deţinând Neculai Constantin Munteanu, şi a lui Liviu Tofan, Europa Liberă în limba română şi-a construit în timp o excelentă redacţie bucureşteană, condusă mai întâi de Ion Bogdan Lefter, după aceea de Cristian Teodorescu. O redacţie care a funcţionat ca atare până la începutul anului 2004, când, restricţiile bugetare tot mai accentuate impuse de Congresul Statelor Unite, au determinat închiderea acesteia. Nu ştiu cât de inspirată şi cât de oportună.

La München, o parte dintre programe au fost restructurate în conformitate cu noile realităţii, iar emisiunile de dimineaţă au fost relocate într-un interval orar mult mai prietenos (7-12). S-au făcut însă repede simţite şi acolo constrângerile bugetare. În aprilie 1992 a fost închis Biroul din Paris, urmarea imediată fiind încetarea difuzării emisiunilor realizate de Monica Lovinescu şi de Virgil Ierunca. S-au restrâns apoi orele de emisie de dimineaţă. În iunie 1994, Nicolae Stroescu-Stânişoară a fost înlocuit la conducerea Departamentului românesc de excelentul jurnalist Emil Hurezeanu.

Din păcate însă, soarta Radiourilor de la München fusese deja pecetluită. Din considerente financiare, „americanii” au decis strămutarea la Praga a complexului Europa Liberă-Libertatea, ca şi o reducere semnificativă a orelor de program. A contat şi considerentul că marele post de radio anticomunist ar putea dobândi o percutanţă simbolică, dacă nu şi de altă natură, în momentul în care emisiunile îi vor fi difuzate dintr-o fostă capitală comunistă.

În ianuarie 1995, în fruntea Departamentului românesc a revenit Nestor Ratesh, Emil Hurezeanu preferând, pentru moment, să îşi caute un rost din poziţia de director al Secţiei române a postului de radio Deutsche Welle. Puţini dintre foştii redactori ai Departamentului românesc au decis să îl urmeze pe Nestor Ratesh la Praga. Motivele au fost felurite. Aşa se face că din vechea redacţie, la Praga au mers doar Ileana Giurchescu de la Ştiri şi Victor Eskenasy Moroşan de la Programul politic. La scurtă vreme li s-a alăturat pentru o vreme Mircea Iorgulescu care din 1990 lucra la Actualitatea românească. Vocile de aur de odinioară ale Europei Libere, N. C. Munteanu, Emil Hurezeanu, Şerban Orescu au mai susţinut o vreme, în calitate de colaboratori externi, comentarii săptămânale. Vechii ştirişti Edelina Stoian, Rodica Dinulescu (Vroni Brunner)  sau Horia Costescu (Andi Ştefănescu) au avut perioade de colaborare mai lungi sau mai scurte. Ioana Crişan (Gertrud Dumitrescu), una dintre marile crainice ale Radioului, nu şi-a trimis doar vocea, care a mai putut fi auzită anunţând emisiunile tradiţionale păstrate ca atare în grila postului, ci în câteva rânduri a mers şi ea la Praga, însă nu în calitate de crainică, ci în aceea de director de producţie. Ceva mai încolo a putut fi reauzită şi vocea Ioanei Măgură-Bernard anunţând începutul noii emisiuni numite Actualitatea.

Mutarea de la München la Praga s-a produs la începutul lui iunie 1995. A fost o săptămână de tranziţie în care unele programe au fost transmise din noul sediu, altele din cel vechi. Astfel, până miercuri Actualitatea românească a fost difuzată tot de la München, loc de unde au fost transmise până duminică buletinele de ştiri şi Programul politic. Ultimul Program politic münchenez a fost prezentat de Mircea Carp, devenit celebru datorită salutului său S-auzim numai de bine!, iar ultimul buletin de ştiri a fost citit de crainicul Ştefan Carabin (Horia Georgescu) şi  redactat de Edelina Stoian. Care a intervenit în final la microfon spre a-şi lua „la revedere”, citind numele tuturor ştiriştilor şi al crainicilor Europei Libere în limba română.

Un prezent al Departamentului românesc al Europei Libere ajungea astfel la final. Nu şi istoria acestuia.

 Radio Europa Liberă înseamnă oameni. Oameni care au ceva de spus.

                                                                                                   (Va urma)

Acest comentariu a apărut pentru întâia oară pe blogurile adevărul.ro la data de 13 octombrie 2015. Fotografiile au fost obţinute prin amabilitatea doamnei Gertrud Dumitrescu (Ioana Crişan)