Elena Udrea, reţinută în dosarul Microsoft: cum îşi petrece cele 24 de ore în arest

Elena Udrea, reţinută în dosarul Microsoft: cum îşi petrece cele 24 de ore în arest

Elena Udrea a fost reţinută pentru 24 de ore, după mai bine de zece ore de audieri la sediul DNA FOTO Mediafax

Elena Udrea, reţinută 24 de ore în dosarul Microsoft, şi-a petrecut noaptea de marţi spre miercuri în arestul Poliţiei Capitalei, departe de camerele de luat vederi ale jurnaliştilor. Fostul ministru al Turismului va fi prezentat miercuri judecătorilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu propunerea de arestare preventivă.

Ştiri pe aceeaşi temă

Până să ajungă în faţa magistraţilor, unde îşi va susţine sau nu nevinovăţia, Elena Udrea va avea parte de un program lejer în arestul Poliţiei Capitalei. Mai exact, ea se va trezi la ora şase dimineaţa, va putea lua micul dejun undeva în jurul orei opt, iar după masă va avea chiar posibilitatea să facă o mică plimbare, ce-i drept, doar în curtea instituţiei. 
 
După-amiază, Elena Udrea va avea parte de masa de prânz, nu mai târziu de ora 14.00, iar apoi, până la ora 17.00, va putea să participe la activităţi de recreere. Spre finalul zilei, în intervalul 17.30 – 18.30, va fi servită cina, iar la 22.00 se va da stingerea. Însă, până la această oră, Elena Udrea va afla dacă cererea procurorilor DNA privind arestare preventivă pentru 30 de zile a fost sau nu aprobată de judecători.
 
În cazul în care Elena Udrea va fi arestată, ea va putea să îşi ia în spatele gratiilor un pachet care va include bunuri pentru igienă personală (săpun, şampon, pastă de dinţi etc.), precum şi bunuri personale (schimburi, pijamale, papuci etc.). De asemenea, în cazul arestului preventiv, Elena Udrea va avea posibilitatea să primească o vizită pe săptămână din partea familiei, însă oricând din partea avocatului ei.
 
Elena Udrea a fost reţinută marţi seara pentru 24 de ore, după ce a fost citată de procurorii DNA, în urma avizelor aprobate de Camera Deputaţilor privind urmărirea penală, reţinerea şi arestarea preventivă a fostului ministru, în dosarele Microsoft şi Gala Bute.
 
Procurorii DNA o acuză pe Elena Udrea de săvârşirea următoarelor infracţiuni: o faptă de trafic de influenţă (în legătură cu încheierea şi derularea acordului cadru de licenţiere Microsoft din anul 2009, a contractelor subsecvente şi a actelor adiţionale la acestea); o faptă de trafic de influenţă (în legătură cu derularea contractului e-România); o faptă de trafic de influenţă (în legătură cu pretinderea şi primirea a 500.000 de euro) şi o faptă de spălare de bani. 
 
După audieri, avocatul Elenei Udrea a declarat că fostul ministru al Turismului nu a făcut niciun denunţ, deoarece nu deţine cunoştinţe de fapte penale la adresa altor persoane.
 
Un moment controversat a avut loc marţi seară la reţinerea deputatului PMP. Elena Udrea a fost scoasă din sediul DNA, cu cătuşe la mâini, însă când a ajuns la arestul Poliţiei Capitalei şi a coborât din maşină, Udrea nu mai avea cătuşe, ea ţinând portiera deschisă cu mâna liberă. DNA a precizat că a dispus cercetări în acest caz.
Elena Udrea, reţinută pentru 24 de ore după mai bine de zece ore de audieri, a fost scoasă din sediul DNA cu cătuşe la mâini. Ea a fost dusă în arestul Poliţiei Capitalei. Când a ajuns la aici, Udrea a coborât din maşina Poliţiei fără cătuşe.
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările