Elena Udrea nu scapă de controlul judiciar în dosarul “Gala Bute”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Judecătorii Curţii Supremă au decis vineri ca fostul ministru al Dezvoltării Elena Udrea să fie judecat în continuare sub control judiciar în dosarul “Gala Bute”, cu interdicţia de a părăsi ţara. Tot judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie vor decide vineri şi dacă fosta şefă a DIICOT, Alina Bica, va scăpa de arestul preventiv pentru luare de mită.

Curtea Supremă i-a repins Elenei Udrea, ca neîntemeiată, cererea de înlăturare a obligării de a nu părăsi teritoriul ţării fără încuviinţarea instanţei.

De asemenea, instanţa supremă a menţinut controlul judiciar faţă de Ion Ariton, Rudel Obreja, Tudor Breazu, Ana Maria Topoliceanu şi Dragoş Botoroagă. Decizia nu este definitivă şi poate fi contestată.

Elena Udrea a fost trimisă în judecată pe 21 aprilie în dosarul “Gala Bute”, fiind acuzată de săvârşirea a trei infracţiuni de luare de mită, abuz în serviciu şi tentativă la folosirea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete pentru obţinerea pe nedrept de fonduri europene, potrivit agerpres.

Potrivit DNA, Udrea ar fi coordonat un sistem prin care persoanele cele mai apropiate ei, şi anume Lungu, Topoliceanu, Nastasia şi Breazu, au primit, cu ştiinţa sa, sume de bani de la reprezentanţii unor societăţi comerciale pentru a le garanta plata la timp a lucrărilor finanţate de ministerul pe care inculpata îl conducea.

În cazul fostei şefe a DIICOT, Alina Bica arestată preventiv în 2 septembrie, alături de fostul şef al ANAF, Şerban Pop, procurorii au decis trimiterea dosarului în judecată. Cei doi sunt acuzaţi că au primit mită de la omul de afaceri Horia Simu pentru a-l favoriza într-un dosar deschis la DIICOT. Denunţătorul ar fi chiar fostul consilier Ionuţ Mihăilescu.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite