Elena Udrea, sub control judiciar pe cauţiune. Suma stabilită, cinci milioane de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Elena Udrea. FOTO Marian Iliescu
Elena Udrea. FOTO Marian Iliescu

Elena Udrea a declarat, vineri seară, la ieşirea de la DNA, că în noul său dosar procurorii au dispus măsura controlului judiciar pe cauţiune, stabilind o cauţiune record în România, de 5 milioane de lei, în condiţiile în care acelaşi parchet i-a sechestrat toate bunurile.

Măsura a fost luată după ce Parlamentul nu a încuviinţat arestarea preventivă, iar controlul judiciar pe cauţiune este următoarea măsură raportat la gravitatea faptei, potrivit unor surse judiciare, citate de Agerpres. 

„Luând cunoştinţă de rezultatele supunerii la vot, de către plenul Camerei Deputaţilor, la 28 octombrie, a cererilor transmise de DNA (cerere de încuviinţare a urmării penale, de reţinere şi de arestare preventivă), procurorii au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pe cauţiune (5.000.000 lei) faţă de inculpata Elena Udrea, în prezent deputat în Parlamentul României, care a îndeplinit, succesiv, în perioada decembrie 2008 — februarie 2012, funcţiile de ministru al Turismului, ministru interimar al Mediului şi ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului. (...) Inculpatei Udrea i se atrage atenţia că nedepunerea cauţiunii atrage înlocuirea măsurii cu alta mai gravă", se arată într-un comunicat al DNA postat vineri seara pe site-ul DNA.

„Am spus chiar mai mult decât ştiau procurorii. Am dat indicii concrete, faptice, în modul cum banii au ajuns la partid şi cum au fost cheltuiţi. Cred că în curând se va înfiinţa Secţia de urmărire penală a Elenei Udrea. Din acest moment mă simt o persoană persecutată. voi face sesizări la toate ambasadele din România“, a spus Elena Udrea la ieşirea de la DNA. 

Pe timpul cât se află sub control judiciar, Elena Udrea trebuie să respecte următoarele obligaţii: să se prezinte la organul de urmărire penală ori de câte ori este chemată; să informeze cu privire la schimbarea locuinţei; să se prezinte la organul de poliţie desemnat, conform programului de supraveghere sau ori de câte ori este chemată; să nu părăsească municipiul Bucureşti, decât cu încuviinţarea prealabilă a procurorului; să nu se apropie de ceilalţi participanţi la comiterea infracţiunii şi martori şi să nu comunice cu aceştia, direct sau indirect, pe nicio cale.

„Inculpatei Udrea i s-a atras atenţia că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive“, mai precizează DNA.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite