Egoismul românesc şi proiectul Intermarium

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Portul din Constanţa
Portul din Constanţa

România a temporizat până acum punerea în aplicare a planurilor prin care să asigure legături stabile şi rapide de transport între cele trei mări europene: Marea Neagră - Marea Baltică - Marea Mediterană.

Preşedintele Klaus Iohannis a vorbit, totuşi, la summitul Iniţiativei Celor Trei Mări de luni de la Riga despre două dintre proiectele care interesează în mod special România:

1) Rail-2-Sea, care vizează dezvoltarea şi modernizarea unei linii de cale ferată lungă de 3.663 de kilometri care să lege portul polonez de la Marea Baltică, Gdansk, de portul românesc de la Marea Neagră, Constanţa. Traseul va traversa Polonia, Slovacia, Ungaria şi România, iar această cale ferată urmează să fie folosită atât în scopuri civile, cât şi militare. Termenul iniţial de finalizare a legăturii Gdansk-Constanţa era 2029, dar războiul din Ucraina ar putea grăbi lucrurile;

2) Via Carpathia, autostrada care ar trebui să lege portul lituanian la Marea Baltică, Klaipėda, de Constanţa şi de Salonic, portul grecesc la Marea Egee, trebuia să fie gata în 2025, dar după cum spunea Klaus Iohannis, legătura poate fi făcută mai repede, folosind drumuri rapide şi bucăţi de autostradă care sunt deja gata.

Iniţiativa Celor Trei Mări reuneşte 11 state foste socialiste, dar membre ale UE, aflate între mările Adriatică, Baltică şi Neagră: Bulgaria, Croaţia, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia şi Slovenia, cât şi Austria. Proiectul are rădăcini în secolul trecut, dar a început să fie discutat mai ales după anexarea Crimeei de către Rusia în 2014. Aceste state care s-au aflat dincoace de Cortina de Fier au constatat că fiecare dintre ele avea conexiuni bune pe şosea, pe cale ferată şi prin conducte de gaz şi petrol cu fostul spaţiu sovietic, dar că legăturile dintre ele erau precare sau inexistente. Profesorul american Alexander J. Motyl de la Universitatea Rutgers vedea acest proiect încă de la debutul său ca posibilă strategie pentru salvarea Ucrainei, numai că, deşi traseele care legau Baltica de Marea Neagră puteau fi mai directe prin Ucraina sau cel puţin se puteau ramifica traversând şi această ţară, ele n-au fost puse pe hărţile Iniţiativei Celor Trei Mări. 

La summitul de la Riga, Ucraina a fost, în sfârşit, invitată, iar legarea Celor Trei Mări între ele pe cale terestră, digitală şi energetică se întoarce la ideea iniţială a Intermariumului şi la viziunea lui Józef Piłsudski din anii 1920, care voia să oprească în perioada interbelică „expansionismul german în vest şi imperialismul rus în est”şi urma să includă Polonia, Lituania, Belarus şi Ucraina, şi „astfel să recreeze parţial comunitatea medievală polono-lituaniană”.

image

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski li s-a adresat participanţilor summitului de la Riga

Mareşalul Piłsudski credea că, dacă aceste naţiuni ar fi conectate economic, politic şi militar, ar putea respinge ameninţările care veneau atunci atât dinspre Est cât şi dinspre Vest. Liderul polonez includea Intermarium, adică Între Mări, în planul său numit Prometeu, prin care viza slăbirea Uniunii Sovietice prin sprijinirea mişcărilor de independenţă în rândul popoarelor non-ruse aflate la graniţa URSS. Astfel, Belarus şi Ucraina, de exemplu, ar fi urmat să devină bariere semnificative în faţa expansiunii sovietice. Nici lituanienii, nici belaruşii şi nici ucrainenii nu au fost foarte entuziaşti atunci, temându-se de o revenire a Poloniei ca putere regională, de aceea Józef Piłsudski s-a gândit să-şi pună ideea în practică împreună cu Europa Centrală şi de Est.

Dacă Intermarium era funcţional, ar fi mizat mai mult pe componenta militară şi includea Ucraina, poate că această ţară era mai protejată sau în orice caz putea fi mai uşor ajutată.

Cu toate că România a sprijinit declarativ ideea conexiunilor dintre statele situate între mările europene, practic nu a făcut mai nimic şi nici până azi nu există o autostradă care să lege Estul ţării de Vest sau Nordul de Sud, iar infrastructura de cale ferată a fost lăsată în paragină în mod voit în ultimii 30 de ani. Când premierul Ungariei, Viktor Orban, a propus linii ferate de mare viteză care să lege Transilvania de Ungaria, România a rămas tăcută, iar trenurile româneşti merg la fel de încet ca acum mai bine de 100 de ani. Apoi, Bucureştiul, fără să spună că refuză să facă o conductă revers, care să ducă gaz din România în Ucraina, a tergiversat proiectul sine die. De altfel, gazoductul Iaşi-Chişinău, proiectat cu un diametru meschin să nu poată transporta prea mult combustibil, pare să fie, deocamdată, gol, iar conexiunile pe calea ferată cu Ucraina şi Republica Moldova se fac greoi, din cauza ecartamentului diferit, dar şi pentru că cele mai noi soluţii tehnice nu au fost încă importate.

Dacă statele esteuropene se hotărăsc să fie mai unite între ele, dacă România renunţă la egoismul ei mascat, iar germanii şi americanii vor sprijini masiv Intermarium, aşa cum au promis, întreaga regiune ar putea deveni mai puternică, mai sigură şi mai prosperă.

Sabina Fati - Deutsche Welle

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite