Hellvig: „SRI a încheiat orice legătură cu trecutul nefast de dinainte de 1989/Sunt un democrat/ Am respins mereu abuzurile şi excesele“

Hellvig: „SRI a încheiat orice legătură cu trecutul nefast de dinainte de 1989/Sunt un democrat/ Am respins mereu abuzurile şi excesele“

Eduard Hellvig, directorul SRI este prezent la Timişoara, de Ziua Educaţiei

Directorul Serviciului Român de Informaţii (SRI), Eduard Hellving, a declarat, joi, că Serviciul se află în afara oricărui joc de putere şi că se aşteaptă ca exercitarea controlului civil asupra SRI să nu se transforme într-un instrument politic sau mediatic. Eduard Hellvig a adăugat că SRI va continua colaborarea cu CNSAS, urmând să predea noi documente în cazul dizidentului Georghe Ursu sau al revoltei de Braşov din 1987.

Ştiri pe aceeaşi temă

Directorul SRI a anunţat că pentru perioada următoare va avea loc o reevaluare a tuturor dosarelor care mai sunt în arhiva centrală a Serviciului în vederea identificării documentelor care pot fi predate.

"În ciuda numeroaselor afirmaţii vehiculate deliberat, pot spune cu toată responsabilitatea că SRI a încheiat orice legătură cu trecutul nefast de dinainte de 1989 şi că întreaga activitate este guvernată de principii şi valori pe care le respectăm în orice împrejurare, dintre acestea poate cele mai importante sunt legea şi securitatea cetăţeanului", a declarat Eduard Hellvig la inaugurarea programului de master "Studii de securitate globală" de la Universitatea de Vest din Timişoara.

Eduard Hellvig a vorbit şi despre contextul geopolitic actual, marcat de noi ameninţări pentru siguranţa naţională şi rolul SRI.

„Ne regăsim cu toţii într-un context regional şi global marcat  de o dinamică accelerată şi mai puţin predictibilă - în care anticiparea evoluţiilor mediului de securitate are o importanţă majoră. Consider că aveţi în faţă o misiune dificilă - să învăţaţi despre cum se construieşte educaţia de securitate într-un stat european, membru NATO, aflat la graniţa estică a marii familii occidentale şi confruntat cu serioase ameninţări regionale. În viziunea mea, misiunea unui serviciu modern de informaţii este să furnizeze informaţii de calitate. În toată lumea, informaţia valoroasă se obţine greu, în secret, cu profesionişti şi riscuri pe măsură. Aceste informaţii, utilizate corect de către beneficiarii lor, au rolul de a aduce în societate siguranţă, bunăstare, progres - adică de a consolida democraţia. În ceea ce priveşte lupta împotriva riscurilor de securitate, un serviciu secret modern trebuie să rămână invizibil, având ca principală raţiune de a fi - prevenirea acestor riscuri. Rolul nostru este de a fi cu un pas înaintea ameninţărilor. Această misiune, deloc uşoară, nu poate fi îndeplinită în mod solitar, ci împreună cu toate instituţiile statului, într-un parteneriat real şi onest. Eu cred că succesul şi performanţa unui serviciu de informaţii nu se măsoară în cifre. Se măsoară în valoarea şi, mai ales, impactul informaţiilor“, a afirmat Hellvig.

SRI - de la tranziţie, la optimizare

Potrivit lui Eduard Hellvig, 2018 este un an crucial pentru SRI, care va ajunge într-o nouă etapă, după perioada de tranziţie.

„Consider că anul 2018 este esenţial pentru Serviciul Român de Informaţii - pentru trecerea de la perioada de transformare, la perioada de optimizare; de la generaţia tranziţiei, la ceea ce eu sper să fie generaţia civilizaţiei euro-atlantice. Spun asta pentru că, în mandatul meu, echipele de conducere (atât la nivel central cât şi teritorial) ale instituţiei au fost infuzate masiv cu tineri profesionişti, având energia şi viziunea adecvate ameninţărilor cu care ne confruntăm. În ciuda numeroaselor afirmaţii vehiculate deliberat, pot spune cu toată responsabilitatea că SRI a încheiat orice legătură cu trecutul nefast de dinainte de '89, şi că întreaga activitate este guvernată de principii şi valori pe care le respectăm în orice împrejurare (dintre acestea, poate cele mai importante sunt legea şi securitatea cetăţeanului)“, a afirmat directorul SRI.

Acesta a menţionat că Serviciul se află în afara oricărui joc de putere şi că se aşteaptă ca exercitarea controlului civil asupra SRI să nu se transforme într-un instrument politic sau mediatic.

"SRI este astăzi în afara oricărui joc de putere. A fost un efort depus de-a lungul mai multor ani, însă mă aştept ca şi cei din exteriorul Serviciului să fie responsabili şi să evite atragerea Serviciului în astfel de construcţii. Controlul civil al SRI se face de către Comisia specializată a Parlamentului, iar eu, în calitate de director, mi-am exprimat permanent totala deschidere pentru asigurarea unui control real şi transparent. În egală măsură, mă aştept ca acest control să nu se transforme într-un instrument cu miză politică sau mediatică”, a declarat Eduard Hellving.

El a subliniat că SRI şi societatea trebuie să beneficieze de un cadru legislativ clar şi complet, adăugând că Serviciul a fost primul care a reclamat necesitatea actualizării cadrului normativ.

"Am solicitat în mod public, repetat, sprijinul Parlamentului pentru adoptarea noului pachet de legi privind securitatea naţională - cu scopul de a ne clarifica limitele de competenţă şi de a le aduce în actualitate. Sunt un democrat, în esenţă – motiv pentru care am respins mereu abuzurile şi excesele. Cred în reguli, cred în democraţie şi cred că fiecare poate fi performant dacă îşi face datoria profesionist, în rolul pe care îl are, cu tenacitate şi mai ales cu echilibru”, a spus directorul SRI.

De asemenea, Hellving a susţinut că societatea poate progresa doar prin democraţie, iar România poate rezista doar dacă îşi apără această libertate.

"Oamenilor le e mai bine în democraţie, în pieţe libere, în lumi bine apărate, în care pot să fie liberi si demni. Aceste societăţi sunt, însă, afectate în prezent de noi ameninţări şi presiuni, care trebuie înţelese, cunoscute şi gestionate. Nu putem progresa decât prin democraţie şi prin modelele societăţilor deschise, capabile să susţină instituţii puternice. Nu putem progresa decât dacă ne desfăşurăm activitatea în afara oricăror imixtiuni şi ingerinţe. Suntem loiali valorilor şi intereselor de securitate ale statului român, ale cetăţenilor ţării, ale partenerilor şi aliaţilor României”, a mai spus Hellving, într-un discurs la Universitatea de Vest din Timişoara.


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările