E de bine - România nu este pe pilot automat

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

În Delta Văcăreşti, preşedintele Klaus Iohannis ne-a anunţat că a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Ţării pentru a analiza situaţia de tensiune şi potenţial război dintre Ucraina şi Rusia. Asta după ce, în ultimele zile mai multe voci publice i-au cerut preşedintelui convocarea CSAT şi au atras atenţia asupra situaţiei de conflict din apropierea ţării noastre. Suntem informaţi, asiguraţi de la cel mai înalt nivel, că lucrurile merg bine

Dacă nu am şti că nu suntem într-un an cu alegeri, văzându-l din când în când pe preşedintele României, Klaus Iohannis, în acţiuni de imagine, am crede că se află în campanie electorală! Dar nu este!

Avem un conducător mare iubitor de natură. Problemele ţării le tratează natural, în aer liber! Nici nu mai pierde timp la conferinţele de presă, cu informări şi informaţii oficiale despre ţară pentru cetăţenii patriei.

Mă şi mir că nu s-a găsit cineva să scoată la licitaţie costumul de schi, pelerina, pălăria, mănuşile, cizmele, tricoul dragului preşedinte, de la ieşirile, acţiunile memorabile ale domniei sale în natură! Dar nu-i timpul pierdut!

Până când sezonul a permis, domnul preşedinte pleca la fel ca mulţi alţi români să se bucure de zăpadă, la schi, fiind cunoscută pasiunea lui pentru acest sport. Pandemie, stare de alertă, după weekenduri, opinia publică avea parte de imagini cu împătimiţii sporturilor de iarnă, printre care şi şeful statului. Ca o paranteză, vă amintiţi când premierul Florin Câţu, declara ritos, acum vreo două luni, că numărul mare de infectări cu noul coronavirus este ridicat de schiorii care luau pârtiile cu asalt!!! De parcă toată ţara era plecată la sfârşit de săptămână, la schi!

În primăvară, l-am revăzut pe preşedintele ţării în plină campanie de plantat puieţi, undeva în ţară, pe câmp, sub o lapoviţă rece, împreună cu o parte dintre politicienii la putere! Doar că în loc de plantat puieţi, domnul Iohannis, ”dragi români”, a făcut mai multe declaraţii politice, despre pandemie, a răspuns la întrebările cohortei de jurnalişti care l-a urmat pentru mediatizarea evenimentului, ca o vedetă din lumea artistică aflată pe scenă în rol principal, sub luminile rampei! Oare nu ar fi mai bine ca informaţii de presă, întîlnirile cu jurnaliştii, lucrurile importante de interes public să fie comunicate periodic, săptămânal, în cadrul unor conferinţe de presă, în spiritul unei transparenţe care intră în obligaţiile oricărui înalt demnitar sau funcţionar de stat?

Apoi, un timp, şeful statului  nu a mai ieşit public prea des, cu toate că în unele locuri ţara ardea la propriu, în spitale, iar oamenii mureau pe capete parcă mai mult ca niciodată, în ciuda raportărilor oficiale care nu arătau că dracul este chiar atât de negru. A fost din nou un fel de tăcere specifică preşedintelui, o absenţă publică aproape aşteptată de către românii care anul trecut se săturaseră de îndemnurile la spălat pe mâini şi la precauţie, în timp ce unii constatau că legile de protecţie sanitară anticovid erau încălcate de şmecheri fără nicio frică de sancţionare.

Uneori, o parte dintre cetăţeni avem impresia că România este condusă de un pilot automat, de la Cotroceni!

Dar, iată că după paştele catolicilor se apropie repede şi paştele ortodocşilor majoritari în ţara noastră şi, ştim cu toţii, cât de credincioşi sunt aceştia şi iau cu asalt lăcaşurile de cult în această perioadă, respectând mai mult sau mai puţin măsurile de prevenţie şi protecţie sanitară anticovid!

Şi cum ne anunţase deja, încă de acum câteva săptămâni, premierul Florin Câţu că lucrează la un plan de revenire la normalitate şi că nu vor fi mari restricţii de Paşte, iată că şi preşedintele ţării, Klaus Iohannis, a considerat că trebuie să se adreseze din nou ”Dragi românilor!”, asigurându-i că nu se va amesteca în organizarea slujbei la biserică şi liniştindu-i în privinţa petrecerii sărbătorilor pascale:

"În noaptea de Înviere restricţiile de circulaţie se ridică. Aşadar, creştinii vor putea să participe la slujbele de Înviere. Nu vor trebui declaraţii pe proprie răspundere.

Biserica va organiza slujba aşa cum e datina. Nu ne amestecăm în felul în care e organizată slujba la biserică. Ştim că o parte de slujbă se ţine afară, apoi creştinii vor lua Paştele şi eu îmi doresc ca totul să se desfăşoare în linişte şi bună rânduială.

Aceste lucruri sunt prevăzute în Hotărârea de Guvern pentru prelungirea stării de alertă care e în vigoare şi nu vor exista modificări. Nu vor fi restricţii suplimentare în noaptea de Înviere. Dimpotrivă, vor fi mai puţine restricţii pentru că ne dorim ca oamenii să vină la biserică”, a spus Iohannis.

Recent, l-am văzut, în plin soare, la mânecă scurtă, într-o altă acţiune de imagine pe mai marele de la Cotroceni, după ce fusese un mare mut, neimplicat pentru rezolvarea problemei Voiculescu, de la Ministerul Sănătăţii şi evitarea unei crize politice sau în alte chestiuni de stat, care ar fi avut consecinţe negative asupra României!

”-Voi acorda protecţia mea şi înaltul patronaj acestui parc!” - a declarat domnia sa, motivând plimbarea în Delta Văcăreştiului, pentru marcarea Zilei Pământului, alături de ”rangeri” şi politicienii care l-au însoţit!

Dar ce să vezi, jurnaliştii care l-au urmat nu s-au arătat deloc preocupaţi de obiectivul de mediu, ci de problemele mai importante ale zilei şi ale statului, cum ar fi: problemele de la sănătate, criza citostaticelor venită pe neprevăzute să pună în pericol viaţa multor români, situaţia de risc de conflict militar major în proximitatea graniţelor României, între Ucraina şi Rusia...

De parcă chestiunile de stat, de importanţă naţională, de securitate, de politică ar fi trebuit discutate în parc, la o plimbare, domnul preşedinte în funcţie a răspuns prompt, arătându-şi preocuparea şi îngrijorarea faţă de situaţia existentă şi evenimentele în curs.

Şi tot pe malul lacului Văcăreşti, preşedintele Klaus Iohannis ne-a anunţat pe un ton serios/preocupant/liniştitor, că a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Ţării pentru a analiza situaţia de tensiune din zona Mării Negre şi potenţial război dintre Ucraina şi Rusia. Asta după ce, în ultimele zile mai multe voci publice i-au cerut preşedintelui convocarea CSAT şi au atras atenţia asupra situaţiei de conflict din apropierea ţării noastre.

După cum vedem, suntem informaţi, asiguraţi chiar de la cel mai înalt nivel, că lucrurile merg bine: criza politică a fost evitată, coaliţia la putere s-a pupat în Piaţa Endependenţei de ochii lumii, Sănătatea are un nou ministru cu sarcini şi responsabilităţi super grele, trece şi criza citostaticelor ca şi alte crize, mai iau foc nişte spitale unde nebunii par că se joacă cu chibriturile, dar se sting repede, mai mor nişte români, mulţi/puţini doar Dumnezeu ştie numărul, vaccinarea a luat-o la fugă de nu o să mai fie cetăţeni dornici să se imunizeze...

E de bine, trecem noi şi de pandemie! E primăvară, soare, cald, mai plouă uneori, copacii sunt înfloriţi şi înverziţi, păsărelele cântă! Ce mai, viaţă!

Vine Paştele, credincioşii merg fără restricţii la biserici să ia lumină şi ce-or mai căpăta, Doamne fereşte de covid! Băieţii din turism îşi freacă mâinile, vine soarele şi pe strada lor!

E de bine, preşedintele ne-a arătat că ţara are conducător şi nu, în nici un caz nu este pe pilot automat! Guvernul are coaliţie, are şef, are ministru la sănătate!

Aşa că, dragi români, staţi liniştiţi, România moare dar nu se predă!

Oare unde şi când o să îl mai vedem pe domnul preşedinte Klaus, anunţându-ne lucruri importante şi dându-ne asigurări? Eu cred că după Paşte, dar unde, când cu ce ocazie de ieşire la aer, la poză/filmare, nu ştiu.

Să nu ne grăbim însă, să o luăm rând pe rând, cum zice domnia sa.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite