UPDATE Dumitru Dragomir a fost reţinut. Mitică de la Ligă va fi dus în faţa instanţei cu propunerea de arestare preventivă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF) Dumitru Dragomir a fost reţinut de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti. El este acuzat de delapidare, spălare de bani şi evaziune fiscală într-un dosar privind drepturile de difuzare a meciurilor de fotbal din Liga I.

UPDATE Liga Profesionistă de Fotbal a precizat, luni, într-un comunicat de presă publicat pe site-ul oficial, că poliţia judiciară a ridicat de la sediul LPF mai multe înscrisuri având legătură cu pretinse infracţiuni săvârşite pe parcursul derulării mandatului fostului preşedinte al forului Dumitru Dragomir.

„În cursul zilei de astăzi, 7 aprilie 2014, cu ocazia efectuării unei percheziţii domiciliare dispusă în baza dispoziţiilor noului Cod de Procedură Penală, reprezentanţii organelor de cercetare penală ale poliţiei judiciare au ridicat de la sediul LPF mai multe înscrisuri având legătură cu pretinse infracţiuni săvârşite pe parcursul derulării mandatului fostului preşedinte LPF dl. Dumitru Dragomir. Totodată, informăm reprezentanţii media că pentru a nu afecta cursul anchetei, acestea sunt singurele precizări pe care le vom face pe acest subiect”, se arată în comunicatul LPF.

UPDATE Procurorii au încheiat audierea lui Dumitru Dragomir, acesta urmând să fie dus în faţa instanţei Tribunalului Bucureşti cu propunerea de arestarea preventivă pentru 30 de zile.

image

Dumitru Dragomir a fost reţinut FOTO Eduard Enea

UPDATE „Dumitru Dragomir a adus documente justificative, dar ele nu au fost luate în considerare. Probabil le vom folosi în instanţă”, a declarat avocatul fostului preşedinte al LPF.

Alături de Mitică Dragomir au mai fost reţinuţi şi afaceriştii Radu Arhire şi Mihai Corbu. 

Mai multe percheziţii au avut loc luni în Bucureşti şi în judeţul Ilfov într-un dosar privind vânzarea drepturilor de televizare pentru mai multe meciuri de fotbal din Liga 1. Anchetatorii au fost la sediul LPF, dar şi la locuinţa lui Dragomir.

Potrivit unui comunicat emis de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, în perioada 2011 – 2013, patrimoniul Ligii Profesioniste de Fotbal ar fi fost prejudiciat cu 3 milioane de euro prin crearea unui circuit fictiv de intermediere a vânzării unor pachete din drepturile de televizare a meciurilor de fotbal, în condiţiile în care vânzarea reală s-a realizat prin negociere directă (fără intermediari) între reprezentanţii Ligii Profesioniste de Fotbal şi reprezentanţii societăţii câştigătoare.

Anchetatorii mai precizează că suma de bani ar fi fost spălată printr-un circuit fictiv în care sunt implicate mai multe societăţi comerciale.

Luni dimineaţă, Dumitru Dragomir a declarat că va merge singur la audieri şi că este „acoperit” de documente.

„Acum mă duc la audieri. Am documente, sunt acoperit de hârtii cât trăiesc şi de pământ după ce mor”, a spus, fostul preşedinte al LPF.

Mitică Dragomir: E un război în care eu sunt la mijloc

Fostul preşedinte al LPF declara că percheziţiile Poliţiei la locuinţa sa fac parte dintr-un „război” în care el se află la mijloc.

„Au venit la ora şase! La mine acasă, la hotel şi la Bogdan (n.r. - fiul său). Acum am casa plină! Mă uit la televizor şi aflu ce se întâmplă cu mine. Oamenii sunt civilizaţi, îşi fac treaba. E un război în care eu sunt la mijloc, de când mă aşteptau duşmanii….Mă doare la pălărie, sunt în regulă cu toate actele, în orice subiect”, a declarat Dragomir, pe blogul său.

image

    

Citeşte mai multe ştiri pe aceeaşi temă:

Dumitru Dragomir, reţinut pentru 24 de ore sub acuzaţiile de spălare de bani şi evaziune fiscală

Fostul preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF) Dumitru Dragomir a fost reţinut pentru spălare de bani şi evaziune fiscală. Mai multe percheziţii au avut loc luni în Bucureşti şi judeţul Ilfov într-un dosar privind vânzarea drepturilor de televizare pentru mai multe meciuri de fotbal din Liga 1. Anchetatorii au fost la sediul LPF, dar şi la locuinţa lui Dragomir.

INFOGRAFIE „Cazul” Dragomir:  reconstituirea traseului banilor din drepturile TV

Procurorii au început urmărirea penală în dosarul privind vânzarea drepturilor TV pentru meciurile din Liga 1 din 2011, vizaţi fiind Dumitru Dragomir şi alte şase persoane. Ioan Neculaie, patron la FC Braşov, spunea la vremea respectivă că a fost „o ciordeală ieftină” din partea fostului preşedinte al LPF.

VIDEO Adevărul Live: Grigore Cartianu despre cum „a scăpat” până acum Mitică Dragomir de spectrul puşcăriei

Luni dimineaţă poliţiştii au descins în locuinţa lui Mitică Dragomir, căutând probe pentru presupuse infracţiuni pe care acesta le-a făcut prin vânzarea meciurilor din Liga I. Jurnalistul Grigore Cartianu a vorbit, la Adevărul Live, despre cum „a scăpat” pînă acum fostul preşedinte al LPF de spectrul puşcăriei în condiţiile în care alţi oameni celebri din fotbalul românesc se află deja în spatele gratiilor.

Dumitru Dragomir, la a treia arestare. Ce i-au găsit în casă procurorii la percheziţia din 1990

Luni, la scurt timp după o percheziţie imobiliară, Dumitru Dragomir, fostul şef al LPF, a fost reţinut pentru 24 de ore, sub acuzaţiile de spălare de bani şi evaziune fiscală. Dragomir nu e nici la prima percheziţie şi nici la primul arest. Jurnalistul Grigore Cartianu a dezvăluit lista completă a „comorilor“ descoperite la locuinţa lui Dumitru Dragomir, în 1990, când acesta a fost arestat pentru „abuz în serviciu contra intereselor obşteşti”.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite