Un tânăr suspect că a incendiat cele 13 autoturisme din Drumul Taberei, internat la Spitalul de Neuropsihiatrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
8 dintre maşinile incendiate au fost declarate daună totală Foto Click
8 dintre maşinile incendiate au fost declarate daună totală Foto Click

Un tânăr de 20 de ani suspectat că în urmă cu două nopţi a incendiat cele 13 autovehicule parcate în cartierul Drumul Taberei din sectorul 6 a fost internat la Spitalul "Alexandru Obregia", deoarece figurează în baza de date a persoanelor cu afecţiuni psihice.

Tânărul, în vârstă 20 de ani, a fost dus la spital după ce a fost audiat la Secţia 25, alături de alte două persoane care au fost lăsate să plece după ce s-a stabilit că nu au fost implicate în incident.

Treisprezece autovehicule au fost incendiate, în noaptea de marţi spre joi, în două parcări aflate pe strada Valea Argeşului din cartierul Drumul Taberei.

Incendiul a fost anunţat la ora 4.19 de către o persoană care a sunat la numărul de urgenţă 112. 

Opt din cele 13 autovehicule au fost distruse în totalitate.

Pentru stingerea incendiului pompierii au intervenit cu patru autospeciale, focul fiind stins în aproximativ 40 de minute.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite