Dragnea nu va fi amendat pentru că a circulat fără ITP. Şi nici fiul său

Dragnea nu va fi amendat pentru că a circulat fără ITP. Şi nici fiul său

Maşina cu care a fost Dragnea la mare, în vacanţa de 1 mai, nu avea Inspecţia Tehnică Periodică valabilă, ceea ce nu va atrage însă niciun fel de sancţiune din partea Poliţiei.

Ştiri pe aceeaşi temă

O verificare făcută de jurnali;tii de la recorder.ro. asupra valabilităţii ITP-ului maşinii conduse de Dragnea în urmă cu aproape o lună arată că aceasta expirase, abatere rutieră care se pedepseşte cu amendă şi reţinerea talonului de înmatriculare a autoturismului. 
 
Însă, într-un răspuns oficial pentru jurnaliştii de la Newsweek, Inspectoratul General al Poliţiei Române a precizat că poliţiştii nu pot sancţiona absenţa ITP decât dacă o constată în trafic. Cum Liviu Dragnea a fost prins că a condus fără ITP după ce s-a întors din călătoria la mare, poliţia nu îl poate face nimic. Din aceleaşi considerente, nici fiul său – proprietarul maşinii fără ITP - nu păţeşte nimic. 
 
„În domeniul circulaţiei pe drumurile publice, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, stipulează în mod expres două modalităţi distincte de constatare a încălcării normelor la regimul circulaţiei pe drumurile publice, respetiv în mod direct, prin propriile simţuri (ca regulă) şi cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic, consemnându-se despre aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenţei (ca excepţie).
 
Din motivele expuse, rezultă că poliţiştii rutieri nu pot constata şi dispune măsuri sancţionatorii în alte condiţii decât cele menţionate mai sus, deoarece aceasta ar fi de natură să excedeze cadrului legal al normelor rutiere”, a explicat Inspectoratul General al Poliţiei Române.
 
Amendă de până la 700 de lei
 
Potrivit art. 102 alin. (1) pct. 1, din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul (...) al cărui termen de valabilitate a inspecţiei tehnice periodice a expirat”, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancţiuni (de la 9 la 20 puncte amendă), odată cu reţinerea de către poliţistul rutier a certificatului de înmatriculare/înregistrare ori a dovezii înlocuitoare a acestuia, conform art. 112 alin. (1) lit. a), a arătat Inspectoratul General al Poliţiei Române.
 
Potrivit legii, conducerea unui automobil fără ITP este una dintre cele mai grave abateri pe care le poate comite un şofer. Amenzile prevăzute în Codul Rutier pentru această încălcare a legii sunt cuprinse între 315 şi 700 de lei şi reţinerea certificatului de înmatriculare a maşinii. Recent însă, legea a fost înăsprită. Astfel, din data de 20 mai, sancţiunile vor prevede suspendarea pe loc a dreptului de a circula şi reţinerea plăcuţelor de înmatriculare.
 
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a afirmat că maşina cu care a fost la mare era împrumutată de la fiul său, deoarece autoturismul său a a fost implicat într-un accident rutier, la volan aflându-se iubita sa, Irina Tănase. Referitor la informaţiile potrivit cărora maşina figurează cu Inspecţia Tehnică Periodică (ITP) expirată, liderul PSD a spus că, dacă este adevărat, fiul său să fie amendat şi să se “înveţe minte”.

“Am văzut tot felul de detectivi, unii pârâţi, vai de mama lor, mă iertaţi că vorbesc aşa. Am văzut şi o domnişoară care umblă liberă prin Teleorman, care a făcut o mare analiză şi o mare investigaţie. Maşina nu e a firmei unde este acţionar fiul meu, este a lui personală. Maşina mea a fost accidentată grav acum o perioadă, cu Irina, mulţumesc lui Dumnezeu că a scăpat şi a fost avariată grav, este acum reparată, este încă în service. Este vorba despre maşina pe care o am în declaraţia de avere, (BMW – n.r.) X5, pe care am moştenit-o de la fratele meu. În ceea ce priveşte ITP-ul - am înţeles că nu e - fiul meu să primească amendă, să se înveţe minte. L-am rugat să-mi împrumute maşina, mi-a împrumutat-o, îi mulţumesc foarte mult, şi eu i-am împrumutat când el încă nu avea maşină, m-am dus la mare şi am venit”, a spus la vremea respectivă Liviu Dragnea.
citeste totul despre: