Două seisme s-au produs în Vrancea
0Două cutremure s-au produs marţi seară în zona seismică Vrancea, potrivit Institutului Naţional de Fizica Pământului (INFP).
Primul seism a avut loc în jurul orei 18,18 în judeţul Buzău, la o adâncime de 115 kilometri. Cele mai apropiate oraşe de epicentru au fost: Covasna (37 kilometri), Târgu Secuiesc (52 kilometri), Râmnicu Sărat (53 kilometri), Vălenii de Munte (55 kilometri) şi Săcele (58 kilometri).
Cel de-al doilea cutremur s-a produs la ora 18,42 în judeţul Vrancea, la adâncimea de 106 kilometri. Oraşele cele mai apropiate de locul producerii seismului au fost Focşani (31 kilometri), Mărăşeşti (36 kilometri), Râmnicu Sărat (47 kilometri), Adjud (48 kilometri) şi Tecuci (50 kilometri).
În România au mai avut loc două cutremure, care s-au produs în dimineaţa zilei de 3 ianuarie, de 2,3 şi, respectiv, 2 grade pe scara Richter, în zona seismică Vrancea.