Dosarul „Transformatorul”. Relu Fenechiu, condamnat la cinci ani de închisoare cu executare. Fostul ministru s-a predat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Magistraţii Curţii Supreme l-au condamnat joi pe fostul ministru al Transporturilor Relu Fenechiu la cinci ani de închisoare în dosarul „Transformatorul”, în care a fost găsit vinovat pentru corupţie. Instanţa a menţinut astfel decizia anterioară dată de completul de trei judecători al aceleiaşi Curţi. Spre seară, Fenechiu s-a predat Poliţiei Judeţene Iaşi, unde va rămâne până când va ajunge mandatul de executare a pedepsei.

UPDATE Relu Fenechiu s-a predat în jurul orei 18 Poliţiei Judeţene Iaşi. Potrivit procedurilor în vigoare, acesta va petrece o perioadă în carantină, ulterior urmând a fi transferat la Peniteciarul de Maximă Siguranţă din Iaşi. După aceea, va fi mutat la un alt penitenciar din ţară.

Fostul ministru, care şi-a dat demisia din PNL, nu a făcut nicio declaraţie şi, mai mult, el nu a fost observat de presă când a ieşit din casă.

Fratele fostului ministru al Transporturilor, Lucian Fenechiu, şi Mihai Bogdan Damian s-au predat, joi seară, alături de Relu Fenechiu, Poliţiei Judeţene Iaşi, urmând să fie şi ei transferaţi la penitenciar după ce vor ajunge în teritoriu mandatele de executare a pedepselor.


Aceştia vor rămâne în arestul Poliţiei până în momentul în care vor ajunge de la Bucureşti mandatele de executare a pedepselor, după care vor fi transferaţi la penitenciar. Penitenciarul de Maximă Siguranţă din Iaşi are trei tipuri de regim de detenţie: deschis, închis sau de maximă securitate.

UPDATE 15.40 Fostul ministru al Transporturilor Relu Fenechiu a fost condamnat definitiv la cinci ani de închisoare cu executare, iar fratele acestuia, Lucian Fenechiu, a primit o pedeapsă tot de cinci ani de închisoare cu executare, în dosarul „Transformatorul”.

Mihai Bogdan Damian a fost şi el condamnat tot la cinci ani de închisoare cu executare.

Ioan Turbatu, director general al Sucursalei de Întreţinere şi Servicii Energetice Electrice (SISEE) Moldova în perioada 2002-2004, şi Ion Mărghidan, director general al aceleiaşi instituţii în perioada 2004-2005, au fost condamnaţi la câte şase ani de închisoare cu executare, pentru abuz în serviciu în formă calificată.

Petru Andronache, director comercial al SISEE Moldova în perioada 2002-2005, a primit o pedeapsă de şapte ani de închisoare cu executare şi cinci ani interzicerea unor drepturi, pentru abuz în serviciu în formă calificată.

Instanţa a mai dispus ca cei şase inculpaţi să plătească, în solidar, peste 5,7 milioane de lei, reprezentând daune materiale către SISEE Moldova.

Decizia instanţei supreme este definitivă, cei şase urmând să fie încarceraţi.


Relu Fenechiu a aşteaptat sentinţa judecătorilor Curţii Supreme în Iaşi, la vila personală din cartierul rezidenţial „I. C. Brătianu“ ridicat de firmele sale de construcţii, în zona Bucium, din extremitatea estică a oraşului.

Imediat după ora 13.00, la vila lui Fenechiu au sosit, pentru a-i fi alături în momentul pronunţării sentinţei, Cristian Adomniţei, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, şi Marius Dangă, viceprimarul Iaşiului, ambii membri importanţi ai filialei PNL Iaşi.

Relu Fenechiu trebuie să se prezinte în cel mai scurt timp cu putinţă la o secţie de Poliţie din Iaşi.

La ultimul termen al recursului, Relu Fenechiu a declarat, adresându-se preşedintelui Înaltei Curţi, Livia Stanciu: „Un jurnalist «m-a încurajat» mai devreme spunându-mi că dumneavoastră nu aţi achitat niciodată pe nimeni. Dar eu sper să am parte de o judecată corectă”.

„Legat de acuzaţiile că aş fi lucrat cu firme-fantomă, vreau să precizez că nu este aşa. Am dovedit asta cu acte oficiale, în care se vede alb pe negru că cele două firme cu care am lucrat sunt plătitoare de TVA. În plus, efectuăm plăţile prin bancă. Poate doar 1% din plăţi n-a fost făcut prin bancă. (...)  Vă implor, analizaţi corect probele depuse la dosar”, a adăugat Fenechiu.

„Sunt, efectiv, dărâmat de faptul că sunt aici azi. (...) Vă rog, poate încercaţi să judecaţi cât mai corect, chiar dacă nu dă bine, că ştiu că nu dă bine, nici pentru MCV, nici pentru...”, a continuat Relu Fenechiu, până când a fost întrerupt preşedintele Înaltei Curţi. Livia Stanciu i-a cerut să spună, pe scurt, dacă se consideră sau nu vinovat de acuzaţiile de corupţie care i se aduc în dosarul „Transformatorul”.

„Am greşit mult în viaţa mea, dar aici nu am greşit cu nimic”, a răspuns Fenechiu.

Gheorghiţă Mateuţ, unul dintre avocaţii lui Relu Fenechiu, a solicitat instanţei admiterea recursului formulat de clientul său şi respingerea celui formulat de procurori.

Procurorii au cerut mărirea cuantumului pedepselor aplicate inculpaţilor din acest dosar. Procurorul DNA prezent la dezbaterile finale a arătat că pedepsele aplicate în iulie 2013 de un complet de trei judecători de la instanţa supremă sunt mici, „orientate spre minimum”, deşi probele de la dosar dovedesc o situaţie gravă, fapte grave, comise în complicitate, de către toţi cei inculpaţii în acest dosar.

În ceea ce priveşte neprezentarea avocaţilor şi a inculpaţilor la termenul de ieri şi neprezentarea unui avocat, Ovidiu Podaru, la termenul de astăzi, instanţa a solicitat Ministerului Transporturilor şi Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), situaţia curselor aeriene, feroviare şi starea drumurilor dintre Cluj şi Iaşi spre Bucureşti în zilele de 25,26 şi 27 ianuarie. 

Potrivit magistraţilor, toate erau funcţionale, chiar dacă se desfăşurau în condiţii grele, iar inculpaţii nu au nicio scuză că nu s-au prezentat luni la termen.

În plus, instanţa consideră nejustificată neprezentarea apărătorului Ovidiu Podaru la termenul de astăzi. Ovidiu Podaru este apărătorul lui Bogdan Damian.

Fostul ministru al Transporturilor Relu Fenechiu s-a prezentat marţi la Curtea Supremă pentru a participa la dezbaterile finale din dosarul „Transformatorul” şi a precizat, la intrare, că nu i s-au admis probe care demontau acuzaţiile Direcţiile Naţionale Anticorupţie (DNA), motiv pentru care şi-a pierdut optimismul, şi doar Dumnezeu îl mai poate ajuta.

Relu Fenechiu le-a spus jurnaliştilor că de sâmbătă a fost plecat din Bucureşti la Iaşi, unde a participat la botezul copilului lui Cristian Adomniţei, şi a revenit în Capitală cu avionul.

El a mai zis că este pregătit moral pentru orice sentinţă ce urmează să fie dată de Înalta Curte în acest caz, dar nu înţelege cum s-a putut lua o decizie de condamnare în contextul în care probele sale dovedesc corectitudinea tranzacţiilor dintre firmele sale şi SISEE Moldova.

„Nu mai sunt optimist pentru că, eram optimist dacă în acest dosar se admiteau probele. Pentru ca un om să fie condamnat instanţa trebuie să admită toate probele şi în favoarea şi în defavoarea lui”, a arătat Fenechiu.

Acesta nu a vrut să comenteze condamnările date de Curtea Supremă în ultima perioadă şi a precizat că şi-ar dori foarte mult să ajungă la familia sa acasă după decizia magistraţilor.

„Doar Dumnezeu mă mai ajută acum, ţineţi pumnii”, le-a mai spus Relu Fenechiu jurnaliştilor la intrarea la Înalta Curte.

Fostul ministru a cerut marţi, prin intermediul avocaţilor, să fie reaudiat pentru un supliment de declaraţii. 

Fratele fostului ministru al Transporturilor, Lucian Fenechiu, a precizat la rândul său că nu a putut ajunge la termenul de luni al procesului din cauza fenomenelor meteo nefavorabile. Întrebat de ce nu a venit cu trenul, acesta a răspuns că nu circulă din principiu cu acest mijloc de transport, din cauza ineficienţei.

Întrebat dacă i-a spus şi fratelui său, acest lucru, Lucian Fenechiu a arătat că, în mandatul de jumătate de an pe care l-a avut, Relu Fenechiu nu putea rezolva problemele din CFR, fiind nevoie de minim 10 ani pentru aceasta.

Întrebat dacă este pregătit moral pentru o eventuală condamnare, Lucian Fenechiu a precizat că, în opinia sa, decizia legală este cea de achitare în cazul său.

  

Judecătorii Curţii Supreme au decis ieri să amâne pentru astăzi judecarea ultimului termen în Dosarul „Transformatorul”.

Avocatul fostului ministru a arătat în faţa instanţei că Fenechiu a încercat de trei ori să plece spre Bucureşti, dar din cauza condiţiilor meteorologice a rămas blocat la Tecuci.

În acest sens, apărătorul i-a prezentat preşedintelui Completului de cinci judecători, Livia Stanciu un extras de pagina de internet a CNADNR cu situaţia drumurilor.

Magistratul i-a replicat că la rândul său a verificat situaţia drumului pe care fostul ministru ar fi trebuit să vină spre Capitală şi că Relu Fenechiu putea ajunge la instanţă, drumul între Iaşi şi Bucureşti fiind deblocat.

Cu toate acestea, judecătorii le-au lăsat răgaz o zi, stabilind pentru marţi ultimul termen al recursului.


Judecătorii au respins aproape toate cererile formulate, la termenul trecut, de avocaţi privind efectuarea mai multor expertize financiar-contabile şi tehnice, dar şi reaudierea şi audierea unor martori. Instanţa admis doar expertiza extrajudiciară întocmită de experţii angajaţi de fostului ministru al Transporturilor Relu Fenechiu.

Relu Fenechiu a precizat în faţa magistraţilor, într-un supliment de declaraţie, că în decizia primei instanţe sunt anumite inexactităţi şi că nu a vândut piese vechi la preţ de piese noi.

„În rechizitoriu s-a reţinut că am vândut piese vechi la preţul de piese noi sau chiar mai mari, lucru care nu corespunde adevărului şi aceste aspecte pot fi demonstrate cu un centralizator al achiziţiilor publice făcute la acea dată, cu valori pe piese distincte. De asemenea, şi cu oferte de la anumiţi furnizori consacraţi la data respectivă, respectiv, Electrocutere Craiova, Elerom si altele”, a precizat fostul ministru al Transportului.

De asemenea, Relu Fenechiu a arătat că prejudiciul nu este cel constatat de parchet şi de prima instanta.

„O altă inexactitate reţinută de instanţă este valoarea produselor aflate în stoc. Deşi prima instanţă reţine un prejudiciu in valoare de aproximativ 6,3 milioane lei, prejudiciu ce vizează valoarea produselor rămase în stocul sucursalei, pot depune un document din care rezultă în realitate valoarea produselor livrate rămase în stoc, este în realitate de aproape 1,6 milioane lei”, a arătat Relu Fenechiu.

Totodata, Fenechiu a precizat că „la niciuna din achiziţii nu a participat mai mult de o firmă din grupul Fene, mai exact Fene, Tehnorom si Laroca”.

„Nu am vândut produse electrice doar la SISE Moldova ci şi la alte societăţi similare încă din anul 1998, iar preţurile la care am vândut produsele erau identice cu preţurile produselor vândute către SISE Moldova. Am vândut la sfârşitul anului 2004 întrerupătoare către o altă firmă concurentă, concurentă cu societaţile la care eram acţionar, iar preţurile acelor întrerupătoare erau identice cu cele furnizate către SISE Moldova”, a mai spus fostul ministru.

„Prejudiciul reţinut de prima instanţă, în realitate din punctul meu de vedere, nu există şi de altfel nu a fost stabilit corect”, a mai spus Fenechiu.

Mai mult, fostul ministru a susţinut că „în contabilitatea SISE nu s-a inregistrat vreodată vreun prejudiciu. Deşi procurorii spun că produsele livrate catre SISE Moldova ale produselor similare livrate de alte firme, arăt că actele depuse la dosar infirmă aceste acuzatii. În toate situaţiile, produsele livrate de firmele la care eram administrator erau mult mai mici”.

Întrebat dacă îi cunoaşte pe cei alături de care este judecat, acesta a spus că pe Turbatu l-a cunoscut în anul 2005, după ce nu mai deţinea funcţia la SISE Moldova, pe Mărghidan şi-l aminteşte de la o procedură de achiziţie la care a participat, iar pe Andronache l-a văzut pentru prima dată în sala de judecată.

De asemenea, fostul ministru a arătat că unul dintre motivele trimiterii sale în judecată sunt firmele concurente.

„Eu nu consider ca am fost favorizat de către SISE Moldiva, ci dimpotrivă, am convingerea că trimiterea mea în judecată este determinată şi de firmele concurente cu firmele mele, nemulţumite că preţurile practicate de mine erau sub preţurile acestea”, a mai precizat Fenechiu 

Fostul ministru al Transporturilor a declarat la intrarea în Curtea Supremă că dosarul său este total diferit faţă de cel al lui Adrian Năstase şi că nu are bani să acopere prejudiciul în cazul în care va fi condamnat.

De asemenea, Fenechiu a precizat că nu este speriat de o pedeapsă cu închisoarea, dar se teme mai mult pentru familia sa în cazul în care va fi condamnat.

Mai mult, acesta a spus că tot sistemul energetic din România foloseşte într-o proporţie covârşitoare transformatoare vechi de 20 de ani şi că el a vândut cele mai ieftine produse cumpărate de statul român.

Pedeapsă cu executare şi pentru fratele fostului ministru, Lucian Fenechiu

La procesul pe fond, instanţa Supremă i-a condamnat pe toţi inculpaţii din dosar la pedepse cu închisoarea. Astfel, pe lângă fostul ministru a fost condamnat şi fratele acestuia, Lucian Fenechiu, tot la cinci ani de închisoare cu executare. 

De asemenea, judecătorii au hotărât ca societatea Electrica Moldova să primească despăgubiri de 6,3 milioane lei, reprezentând daune materiale.

Magistraţii Curţii Supreme şi-au motivat decizia din acest dosar, precizând faptul că cei implicaţi au folosit „metoda cheltuirii iraţionale” pentru a obţine în interes propriu banul public.

„Conduita inculpaţilor ulterioară consumării infracţiunii, sub aspectul executării obligaţiilor contractuale, conduita ulterioară fiecărui act material constând în executarea obligaţiilor contractuale reciproce sub aspectul modalităţii şi momentul plăţii preţului, modalităţii şi momentul livrării produselor, calitatea acestora, utilizarea lor în activitatea desfăşurată de societatea păgubită sunt elemente ce dovedesc atitudinea subiectivă a inculpaţilor, eforturile lor conjugate în obţinerea beneficiului infracţional prin metoda cheltuirii iraţionale, dar în interes propriu, a banului public”, se arată în motivarea deciziei.

Potrivit instanţei, „este evident că avansarea sumelor constituind preţul acestor contracte nule datorită lipsei procedurii achiziţiei publice, către grupul de firme Fene a creat un avantaj material substanţial acestora, şi inculpaţilor”.

Instanţă: procedurile de achiziţie au fost trucate

Mai mult, judecătorii subliniază că activitatea complicilor s-a bazat şi pe trucarea procedurilor de achiziţie pentru a obţine sume importante din banii publici.

„Activitatea complicilor nu a fost strict una comercială, ci una direcţionată către fraudarea sau trucarea procedurilor achiziţilor publice cu scopul obţinerii unor sume importante din banii publici” se mai arată în documentul instanţei.

Citeşte mai multe ştiri pe aceeaşi temă:
 

Sentinţă în „Dosarul Transformatorul“:  Ministrul Relu Fenechiu, condamnat la cinci ani de închisoare cu executare. Ponta, interimar la Transporturi

Instanţa Supremă a anunţat vineri după-amiază decizia în dosarul „Transformatorul“, în care ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, este acuzat că ar fi cumpărat transformatoare vechi pe care le-ar fi vopsit şi vândut către Electrica Moldova. Ministrul a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare. Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs la Completul de cinci magistraţi al Curţii Supreme

Relu Fenechiu, la un pas de sentinţă. Pledoariile finale, pe 4 iulie 2013

Curtea Supremă a judecat miercuri un nou termen în dosarul „Transformatorul” în care ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, este acuzat că ar fi cumpărat transformatoare vechi pe care le-ar fi vopsit şi apoi le-ar fi vândut societăţii Electrica Moldova. Instanţa Supremă a anunţat că va asculta pledoariile finale pe 4 iulie 2013 după care va da sentinţa.

 Relu Fenechiu, trimis în judecată de DNA

Radu Fenechiu este inculpat în dosarul „Transformatorul", după afaceri dubioase dintre firmele controlate de acesta şi Electrica Moldova. 

  Relu Fenechiu: "În această ţară se fură în continuare mult prea mult"

 Proaspătul ministru al Transporturilor, judecat pentru fapte de corupţie în dosarul "Transformatorul", a criticat organigrama instituţiei pe care o conduce şi a ameninţat cu concedierea subordonaţii care nu corespund schemei postului.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite