Sentinţa Curţii Supreme: „Dosarul Transferurilor” se rejudecă la instanţa care i-a condamnat la închisoare cu executare pe greii fotbalului românesc

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cei opt oameni de fotbal care ar putea ajunge la închisoare în "Dosarul Transferurilor" FOTO Adevărul
Cei opt oameni de fotbal care ar putea ajunge la închisoare în "Dosarul Transferurilor" FOTO Adevărul

Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au hotărât astăzi ca „Dosarul Transferurilor”, în care greii din fotbal sunt acuzaţi de efectuarea unor transferuri ilegale cu jucători, să se rejudece la Curtea de Apel Bucureşti, instanţă care i-a condamnat la închisoare cu executare pe Ioan şi Victor Becali, Cristi Borcea, dar şi omul de afaceri George Copos.

UPDATE 12.55  Sentinţa în „Dosarul Transferurilor”:  Dosarul se rejudecă la Curtea de Apel Bucureşti, instanţă care pe 12 noiembrie 2012 a dispus pedepse între trei şi opt ani de închisoare cu suspendare sau cu executare pentru greii din fotbalul românesc. Având în vedere că apelul şi recursul în acest dosar s-au judecat în 13 luni, se poate spune că inculpaţii au câştigat practic încă un an de "linişte".

Sentinţa nu a fost dată însă cu unanimitate de voturi, una dintre judecătoarele din complet având opinie separată. Astfel,  judecătoarele Corina Jîjîie şi Lucia Rog au admis recursurile făcute de procurorii DNA şi de inculpaţi, au desfiinţat "în totalitate" decizia prin care aceştia au fost condamnaţi de Curtea de Apel Bucureşti şi au hotărât trimiterea dosarului pentru rejudecarea apelurilor înapoi la magistraţii Curţii de Apel.

Al treilea judecător din complet Lavinia Lefterache şi-ar fi dorit însă ca dosarul să fie rejudecat tot la Curtea Supremă.

Acest din urmă magistrat însă ar putea să "aibă câştig de cauză" până la urmă având în vedere că între timp Gheorghe Neţoiu a fost ales parlamentar (deputat de Dolj n.r.), iar în acest caz judecătorii Curţii de Apel s-ar putea vedea nevoiţi să retrimită dosarul la Curtea Supremă.

Reacţiile inculpaţilor la sentinţa judecătorilor

Majoritatea celor implicaţi în "Dosarul Transferurilor" au refuzat să comenteze decizia instanţei supreme. George Copos a susţinut însă că atât el, cât şi oamenii de la Rapid sunt nevinovaţi şi că în acest proces au pierdut sute de milioane de euro. La rândul său, Jean Pădureanu şi-a jurat nevinovăţia. 

„Nu am cunoştinţe juridice şi nu pot spune dacă e bine sau dacă e rău, dar sunt nevinovat şi sunt convins că în finalul finalurilor acest lucru se va demonstra. Din dosarul meu nu reiese că sunt vinovat. Am încredere în justiţie sută la sută. Procesul va continua şi rezist în continuare, mai ales că mă ştiu nevinovat", a spus acesta.

Ioan şi Victor Becali au fost de acord cu decizia Curţii Supreme.

 Am spus că am încredere în Înalta Curte. Cred că este o soluţie corectă, pentru ca este normal să se facă o exeprtiză contabilă. Nu să fie un prejudiciu estimat. Aici am fost lăsaţi să vorbim, să depunem înscrisuri care pot ajuta instanţa. Este soluţia corectă, deşi spun că ar fi trebuit să fim achitaţi. Mă bucur că în România există instanţe care vor să scoată adevărul la iveală", a susţinut Victor Becali.

UPDATE 09.30 Judecătorii Înaltei Curţi vor da sentinţa în acest dosar la ora 13.00.

Judecătorii Înaltei Curţi vor da astăzi verdictul în „Dosarul Transferurilor”, după ce l-au amânat cu trei zile. Cei opt oameni de fotbal implicaţi în dosar sunt Ioan Becali, Victor Becali, Gheorghe Copos, Mihai Stoica, Cristi Borcea, Gigi Neţoiu, Jean Pădureanu şi Gică Popescu.


Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie i-au trimis în judecată, în 2 octombrie 2008, pe Gheorghe Copos, Ioan Becali, Victor Becali, Mihai Stoica, Jean Pădureanu, Gheorghe Popescu, Gheorghe Neţoiu şi Cristian Borcea, în legătură cu efectuarea de tranzacţii ilegale la transferurile unor fotbalişti către cluburi din străinătate, ceea ce a produs un prejudiciu total de aproape 1,5 milioane de dolari în dauna statului şi de peste 10 milioane de dolari în dauna a patru cluburi de fotbal.

După patru ani Tribunalul Bucureşti i-a achitat, pe 3 aprilie 2012, pe toţi cei opt inculpaţi. Decizia a fost contestată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie la Curtea de Apel Bucureşti, care după numai şapte luni, adică pe 12 noiembrie 2012 a dispus pedepse între şi opt ani de închisoare cu suspendare sau cu executare pentru greii fotbalului românesc.

Astfel, Ioan Becali a fost condamnat atunci la opt ani de închisoare cu executare, Victor Becali şi Cristi Borcea au primit câte şapte ani de închisoare cu executare, George Copos - cinci ani de închisoare cu executare, Mihai Stoica - patru ani cu executare, iar Jean Pădureanu, Gheorghe Popescu şi Gigi Neţoiu - câte trei ani de închisoare cu suspendare.
Sentinţa a fost atacată cu recurs la instanţa supremă, care astăzi a decis definitiv să retrimită dosarul pentru rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti.

Sentinţa dată de judecătorii Curţii de Apel în "Dosarul Transferurilor":

  • Ioan Becali - 8 ani de închisoare cu executare
  • Victor Becali - 7 ani de închisoare cu executare
  • Cristi Borcea - 7 ani de închisoare cu executare
  • George Copos - 5 ani de închisoare cu executare
  • Mihai Stoica - 4 ani de închisoare cu executare
  • Gica Popescu, Gigi Neţoiu si Jean Pădureanu - câte 3 ani de închisoare cu suspendare

Transferurile ilegale pentru care sunt acuzaţi cei opt

Potrivit anchetatorilor, tranzacţiile ilegale s-au produs în cadrul transferurilor  jucătorilor Cristian Dulca - realizat în ianuarie 1999, de la clubul de fotbal Rapid Bucureşti la clubul sud-coreean Pohang Steelers, Iulian Arhire - de la clubul Oţelul Galaţi la Pohang Steelers, realizat în martie 1999, Cosmin Contra - de la Dinamo la Deportivo Alaves, realizat în iunie 1999, Ionel Ganea - de la clubul de fotbal Gloria Bistriţa la VfB. Stuttgart, din iulie 1999, Paul Codrea - de la Dinamo Bucureşti (împrumutat la FC Argeş Dacia Piteşti) la Genoa Cricket and Spa din Italia, realizat în ianuarie 2001, Florin Cernat - din februarie 2001, de la Dinamo Bucureşti la Dinamo Kiev din Ucraina, Bogdan Mara - din iulie 2001, de la Dinamo Bucureşti la Deportivo Alaves, Nicolae Mitea - din august 2003, de la Dinamo la Ajax Amsterdam, Lucian Sânmărtean - din august 2003, de la Gloria Bistriţa la Panathinaikos Atena, Florin Bratu - din septembrie 2003, de la Rapid Bucureşti la Galatasaray Istanbul, Dan Alexa - de la Dinamo Bucureşti la Guoan Beijing, în Republica Populară Chineză, realizat în luna iunie 2004 şi Adrian Mihalcea - din iulie 2005, de la Dinamo Bucureşti, la Chunnam Dragons din Coreea de Sud.

Verdict în „Dosarul Terenurilor”

Astăzi, completul de cinci judecători ai Înaltei Curţi se pronunţă şi asupra „Dosarului Terenurilor” în care Gigi Becali a făcut un schimb de terenuri cu Ministerul Apărării. Gigi Becali este acuzat că ar fi prejudiciat statul cu aproape 900.000 de dolari. În 2012, judecătorii ICCJ l-au găsit nevinovat pe Becali, însă procurorii au atacat decizia cu recurs. Dacă este găsit vinovat, Becali riscă o pedeapsă cu închisoarea între 5 şi 15 ani.

Gigi Becali, oprit de poliţişti la aeroport

Noaptea trecută, Gigi Becali a fost oprit de poliţişti pe aeroportul „Henri Coandă” de unde voia să meargă în Israel. Poliţia, însă, avea mandat de aducere pe numele său, întrucât i-a fost deschis un nou dosar penal pentru Avicola Iaşi, în care este învinuit de înşelăciune şi delapidare. Dosarul se află pe rol de mai multă vreme, însă abia acum a început urmărirea penală, informează Mediafax.

Luat de la aeroport, deputatul George Becali a fost dus la audieri la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ), de unde a plecat în jurul orei 00.30.

Minuta deciziei din „Dosarul Transferurilor”:

minuta dosar transfer
Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite