Videanu şi Vosganian, de la subminarea economiei naţionale la abuz în serviciu, complicitate la delapidare şi constituirea unui grup infracţional organizat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Procurorii cer urmărirea penală a lui Varujan Vosganian FOTO David Muntean
Procurorii cer urmărirea penală a lui Varujan Vosganian FOTO David Muntean

Adriean Videanu şi Varujan Vosganian vor fi din nou în centrul atenţiei astăzi. Asta după ce procurorii au cerut ieri din nou aviz de la preşedintele Klaus Iohannis şi, respectiv, Senat pentru urmărirea penală a acestora în dosarul Romgaz-Interagro în care 40 de persoane cu funcţii de conducere din Romgaz, Ministerul Economiei şi ANRDEsunt deja cercetate pentru complot şi subminarea economiei naţionale.

Vicepreşedintele Comisiei juridice din Senat, senatorul PSD Ovidiu Donţu, a declarat, ieri, că solicitarea pentru Vosganian va fi discutată astăzi în comisie.

Concret, atât Varujan Vosganian, ministru al Economiei în perioada 2006 – 2008, cât şi Adriean Videanu, ministru al Economiei în perioada 2008 – 2010 sunt suspectaţi de constituire a unui grup infracţional organizat, abuz în serviciu şi complicitate la delapidare. Însă anchetatorii au mai cerut în 2013 aviz pentru urmărirea penală a celor doi şi au primit răspuns pozitiv doar de la preşedintele de atunci Traian Băsescu, adică pentru Videanu.

În cazul lui Vosganian, plenul Senatului a respins, solicitarea privind începerea urmăririi penale, votul fiind covârşitor împotriva cererii. Noile cereri au fost formulate, spun procurorii, pentru că foştii miniştri sunt suspectaţi şi de alte infracţiuni în acest dosar. Mai exact, în 2013 erau suspectaţi de subminarea economiei naţionale şi constituirea unui grup infracţional organizat, iar acum sunt acuzaţi de constituire a unui grup infracţional organizat, abuz în serviciu şi complicitate la delapidare.

Reduceri mari de preţ la gaze

Procurorii susţin că, în perioada decembrie 2006 – decembrie 2010, Varujan Vosganian şi Adriean Videanu, în calitate de miniştri, au aprobat, semnat şi susţinut în Guvern un număr de şase Ordine, respectiv trei Memorandumuri. Cei doi foşti miniştri ar fi sprijinit astfel „interesele financiare ale grupului infracţional constituit de către omul de afaceri Ioan Niculae şi au utilizat SNGN Romgaz SA, unitate naţională de interes strategic, în interesul privat al firmei lui Niculae”, susţin procurorii.

“Demersurile miniştrilor Varujan Vosganian şi Adriean Videanu s-au realizat în condiţiile în care Interagro SA înregistra o datorie reprezentând circa 70% din bugetul anual al societăţii naţionale, fiind grav afectate principalele activităţi ale SNGN Romgaz SA, societatea naţională fiind transformată practic într-un furnizor al unui client privat privilegiat şi fiind pus în pericol sistemul energetic naţional pe segmentul gazelor naturale”, potrivit DIICOT.

Gaz de 500 de milioane de dolari pentru Niculae

Procurorii susţin că SNGN Romgaz SA a livrat către Interagro SA gaze naturale din producţia proprie în valoare de aproximativ 1,5 miliarde de lei, respectiv circa 500 de milioane de dolari, din care aproximativ 92 milioane de dolari reprezintă valoarea reducerilor comerciale acordate ilegal. “Impozitul pe profit datorat bugetului de stat de către SNGN Romgaz SA, aferent veniturilor diminuate cu cuantumul reducerilor comerciale acordate către SC Interagro SA, este de circa 43 de milioane de lei, respectiv circa 15 milioane de dolari, iar TVA este de circa 54 de milioane de lei, respectiv circa 19 milioane de dolari”, mai arată procurorii.

În acest dosar, omul de afaceri Ioan Niculae a fost audiat vineri la DIICOT. Acesta este acuzat de instigare la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, sustragere de sub sechestru şi spălare de bani. ;

Vosganian nu vrea să comenteze noua cerere a procurorilor

Senatorul PNLVarujan Vosganian a refuzat luni să comenteze noua solicitare a DIICOT, precizând că vrea întâi să vadă ce spun procurorii în solicitarea adresată Senatului.

„Nu am văzut-o (...) Trebui să văd ce scrie în această solicitare”, a replicat senatorul PNL, refuzând să facă alte comentarii.

Săptămâna trecută, omul de afaceri Ioan Niculae s-a prezentat la sediul DIICOT după ce fusese citat de procurori. Surse judiciare au declarat atunci că acesta a fost chemat pentru a oferi lămuriri finale cu privire la expertiza din dosarul cunoscut ca „Romgaz-Interagro”.

Omul de afaceri Ioan Niculae este urmărit penal, alături de apropiaţi ai săi, pentru instigare la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, sustragere de sub sechestru şi spălare de bani.

Mai multe ştiri pe aceeaşi temă:

   

Fostul ministru Adriean Videanu, fiul lui Dorin Cocoş, dar şi un fost consilier al Alinei Bica au fost arestaţi preventiv

Ioan Niculae, acuzat că ar fi mituit-o pe Alina Bica, cu 3,5 milioane de euro, ca să-i blocheze un dosar. Dragnea, intermediar

Expertul din dosarul lui Ioan Niculae, cercetat într-un dosar de fraudă. Expertiza de la DIICOT va fi refăcută în dosarul gazului ieftin pentru Interagro

Dosarul „Romgaz”. Ioan Niculae, audiat de DIICOT. Procurorii au extins sechestrul pus pe averea omului de afaceri

Ioan Niculae, fosta soţie şi fiica acestuia, urmăriţi penal pentru spălare de bani

Paritate la vot în Comisia juridică pe cazul Vosganian acuzat de complot: 5 voturi „pentru” şi 5 „împotrivă”. Comisia a avizat negativ cererea procurorilor

Procurorii au pus sechestru pe averea fostului ministru Adriean Videanu. Acesta este acuzat de complot şi subminarea economiei naţionale

Adriean Videanu, urmărit penal în dosarul în care este acuzat de complot şi subminarea economiei naţionale

Videanu, despre avizul lui Băsescu privind anchetarea sa: „Un lucru absolut corect“

Vosganian: „Dacă preşedintele îmi cere suspendarea, eu demisionez cu un minut înainte. Eu cer să fim sobri, totul e halucinant“

STENOGRAME Fostul ministru al Economiei Adriean Videanu a fost interceptat de procurori

Varujan Vosganian şi Adriean Videanu, suspectaţi de subminarea economiei naţionale

Vosganian şi Videanu, un grav paradox judiciar

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite