Dosarul Retrocedărilor ilegale. Nou termen al procesului în care sunt judecaţi Viorel Hrebenciuc şi Tudor Chiuariu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Curtea Supremă judecă joi un nou termen al dosarului „Retrocedări ilegale” în care sunt implicaţi Viorel Hrebenciuc, Tudor Chiuariu şi Ioan Adam. De altfel, acesta este primul termen la care inculpaţii nu au impusă nicio măsură preventivă.

Pe 6 iulie, Înalta Curte a decis ca Viorel Hrebenciuc, Tudor Chiuariu, Ioan Adam şi ceilalţi inculpaţi ridicarea măsurii preventive.

De control judiciar au scăpat şi Andrei Hrebenciuc, fiul lui Viorel Hrebenciuc, Adam Crăciunescu, fost director Romsilva, Lorand Andras Ordog, judecător la Tribunalul Covasna, Paltin Gheorghe Sturdza, beneficiarul retrocedării, Iosif Kadas, Constantin Bengescu, Sorin Ion Iacob şi Ioan Mătăşel.

În ianuarie 2015, fostul deputat Viorel Hrebenciuc, fiul acestuia, Andrei Hrebenciuc, deputatul Ioan Adam, senatorul Tudor Chiuariu şi alte 13 persoane au fost trimise în judecată de procurorii anticorupţie, în dosarul retrocedării ilegale de păduri.

În acest dosar sunt judecaţi şi Gheorghe Paltin-Sturdza, beneficiarul a peste 43.000 de hectare de pădure din judeţul Bacău, judecătorul Lorand Andras Ordog de la Tribunalul Covasna, fostul şef al Romsilva, Adam Crăciunescu, judecătoarea Anca Roxana Adam de la Tribunalul Braşov, soţia lui Ioan Adam, Dan Costin Bengescu, Iosif Kadas, Sorin Ion Iacob, Jănică Poenaru, Ioan Gheorghe Varga, Daniel Constantin Călugăr, Ioan Mătăşel, Rodica Gabriela Zaharia şi Iulian Durlan.

Părţi civile în dosar sunt statul român, prin Ministerul Finanţelor şi Alina Suciu. Potrivit DNA, Viorel Hrebenciuc, Ioan Adam, Gheorghe Paltin-Sturdza şi Dan Costin Bengescu sunt acuzaţi de constituirea unui grup infracţional prin care urmăreau să obţină venituri prin cumpărare de influenţă sau folosirea funcţiilor.

Dosarul vizează retrocedarea a peste 43.000 de hectare de pădure în judeţul Bacău, în baza unor decizii ilegale ale unor judecători, cu implicarea unor parlamentari, pentru obţinerea ilegală a unor sume mari de bani.

Grupul infracţional ar fi folosit inclusiv firme offshore pentru a ascunde provenienţa banilor. Păgubită în acest caz este Romsilva, care a pierdut aproape 304 milioane de euro după ce Sturdza a reuşit să intre în posesia celor peste 43.000 de hectare de pădure. 

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite