STENOGRAME Dosarul „Referendumul”. Vicepremierul Liviu Dragnea, trimis în judecată: „Să mi-i aduceţi pe toţi la vot, băi! Îi legaţi, îi luaţi în braţe”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liviu Dragnea a fost trimis în judecată FOTO Mediafax
Liviu Dragnea a fost trimis în judecată FOTO Mediafax

Vicepremierul Liviu Dragnea a fost trimis în judecată în dosarul în care este acuzat că ar fi fraudat referendumul din 2012 privind demiterea preşedintelui. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii Supreme, iar primul termen va fi pe 18 februarie 2014. Dacă va fi găsit vinovat, Dragnea riscă până la şapte ani de închisoare. Vicepremierul a precizat că pentru el nu este o surpriză mai ales că a văzut „comanda dată de Traian Băsescu”.

UPDATE Liviu Dragnea, a declarat, luni, la sediul PSD, că nu ia în calcul să demisioneze din Guvern din cauza dosarului pentru că acolo sunt acuzaţii nefondate la adresa sa, el menţionând totodată că aceste acuzaţii nu au legătură cu activitatea sa în Executiv.

„Trebuie să recunosc că nu e o mare surpriză pentru mine, mai ales după ce joi am văzut şi eu la televizor comanda dată de Traian Băsescu la DNA, să trimită dosarul în instanţă. Poate e şi un lucru bun în toată nebunia asta, acum opinia publică va avea posibilitatea să vadă toate aberaţiile din dosar, toate acuzaţiile care de fapt spun că o activitate de campanie electorală este de fapt infracţiune”, a spus Dragnea.

El a arătat că acuzaţiile care i se aduc ar însemna că oricine organizează o campanie electorală poate fi considerat infractor şi, pe cale de consecinţă, orice partid poate fi considerat o grupare infracţională.

„Faptul că sunt acuzat că am trimis nişte mesaje pe care nu le-am trimis, că am organizat un sistem informatic pe care nu l-am organizat şi pentru că oamenii au venit la vot - asta este o lovitură după părerea mea destul de tare la temelia democraţiei. Asta înseamnă că în orice scrutin electoral, oricine organizează o campanie electorală poate fi considerat infractor şi, pe cale de consecinţă, orice partid poate fi considerat o grupare infracţională”, a precizat Dragnea.

El a adăugat că este nevinovat şi aşteaptă ca procurorii să probeze acuzaţiile pe care i le aduc.

„Vreau să fac o precizare: eu nu merg în instanţă să-mi probez nevinovăţia, pentru că sunt nevinovat. În instanţă aştept ca procurorii să probeze aceste acuzaţii absurde”, a spus Dragnea.

Crin Antonescu: Nu cunosc dosar, dar sunt convins de nevinovăţia lui Dragnea

UPDATE Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, că nu cunoaşte conţinutul dosarului în care este cercetat vicepremierul Liviu Dragnea, dar este convins de nevinovăţia acestuia.

„Din acuzaţia, aşa cum am auzit-o eu, nu cunosc conţinutul dosarului, şi anume că domnul Dragnea a făcut eforturi pentru ca la referendum oamenii să iasă la vot... Să spui că domnul Dragnea a făcut eforturi pentru ca la referendum oamenii să iasă la vot, să mobilizeze pe căi politice, legale, mi se pare că este o acuzaţie care nu stă în picioare. Am spus de atunci că nu cunosc conţinutul dosarului şi că nu am ce comenta în detaliu. E foarte clar, a fost un referendum, au fost şapte milioane şi jumătate de oameni care au votat un lucru de care nu s-a ţinut cont. A mai fost încă un milion aproape care a votat altceva. A fost o prezenţă, natural”, a spus Antonescu.

În plus, acesta a mai precizat că nu are cunoştinţă de vreo încălcare a legii şi, atât cât s-a comunicat public în legătură cu acuzaţiile din acest dosar, el este convins de nevinovăţia lui Liviu Dragnea.

Convorbiri telefonice şi mesaje telefonice pentru a „coordona” situaţia din ţară

UPDATE "Percheziţia informatică dispusă de procurori a identificat următoarele comunicaţii de tip SMS al căror furnizor a fost înv. Nicolae-Liviu Dragnea. Mesajele au fost transmise fizic, cu ştiinţa învinuitului, de către o altă persoană din cadrul Secretariatului General al PSD, dar conţinutul lor ideatic aparţinea în mod indiscutabil lui Nicolae-Liviu Dragnea", arată procurorii în rechizitoriu..

Astfel, în ziua referendumului, pe 29 iulie 2012, au fost transmise următoarele mesaje:

ora 15:17 – Liviu Dragnea: „Veţi primi imediat 7 mesaje foarte importante. Vă rog să urmaţi cu stricteţe instrucţiunile

ora 15:18: „Sistemul de raportare prin SMS vă oferă posibilitatea să vedeţi prezenţa în fiecare SV” (n.n.: prin SV înţelegând secţie de votare).

Ora 15:20: „Cei pe care îi trimiteţi la SV slabe ca prezenţă vor sta acolo până la închiderea urnelor pentru a lua toate măsurile necesare”.

Ora 15:21:10: „Repet: vor merge la ei acasă să-i aducă la vot. Arătaţi aceste mesaje şi celor de la PNL”.

Ora 16:47:42: „PSD-SG: Coordonatorii PSD şi PNL de la fiecare secţie de votare să meargă ACASĂ la familiile care nu au venit la vot şi SĂ LE ADUCĂ SĂ VOTEZE!”.

Ora 16:51:15: „Oamenii noştri din secţiile de votare pot afla repede cine sunt cei care nu au ieşit la vot. Dar trebuie să meargă la ei ACASĂ să îi aducă să voteze!”.

Ora 17:37:32: „PSD-SG: Mobilizaţi toţi membrii PSD şi PNL, daţi fiecăruia lista cu cei care nu au votat, să meargă la ei ACASĂ şi să-i aducă să voteze, nu să-i aştepte la SV!”.

Ora 18:49:12: „Liviu Dragnea: Ieşiţi cu caravanele şi îndemnaţi cetăţenii să iasă la vot. Difuzaţi alternativ <<Deşteaptă-te române>> cu mesajul pe care îl veţi primi imediat!”.

Ora18:50:51: „Premierul Ungariei a cerut maghiarilor din România să nu voteze ca să nu valideze referendumul. Vreţi ca peste români să decidă Ungaria? Veniţi la vot!”.

Ora 19:05:19: „Puteţi introduce manual prezenţa pentru secţiile de votare unde nu aveţi raportări prin SMS. Nu mai sunt limitate. Urgent toate secţiile să fie verzi (N.N.: acest lucru însemna, potrivit depoziţiei martorului Ciubotariu Dan Ionuţ, faptul că datele să fie actualizate la sub 1 oră).

Ora 19:33:22: „SMS 1 – L. Dragnea: Mai sunt 3 ore. Avem deja peste 6 milioane prezenţi. Ne mai trebuie minim 300 de voturi pe fiecare SV. Ceea ce e foarte realizabil! (continuă în SMS 2)”.

Ora 22:11:10: „Urgent! Luaţi toate măsurile necesare ca toţi oamenii care stau la coadă la secţia de vot să fie consideraţi în incinta SV ca să poată vota” (n.n.: mesaj transmis la toate secţiile de vot – mii de SMS-uri)

Ora 22:34:24: „Foarte important! Asiguraţi-vă că prezenţa de la ora 23 e raportată pe toate secţiile, fără excepţie. Puteţi introduce manual în baza de date unde e cazul” (n.n.: mesaj transmis doar pentru coordonatori).

Ora 22:53:14: „Luaţi toate măsurile ca numărătoarea voturilor să se desfăşoare în condiţii corecte! Număraţi cu atenţie şi curaj!” (n.n.: mesaj transmis către toate secţiile de vot – mii de SMS-uri).

Anchetatorii mai precizează că, în cursul zilei de 29 iulie, după ce ar fi văzut că numărul participanţilor la vota este mic, Dragnea s-ar fi folosit din nou de autoritatea şi influenţa sa în PSD şi ar fi încercat să mobilizeze persoanele apropiate (membrii de partid, primari, consilieri etc.) pentru a aduce oamenii la vot "prin mijloace interzise de lege".

La ora 20:40, Dragnea îl sună pe Valentin Gabriel Boboc, fost director al SC Apa Serv SA Alexandria, în prezent deputat de Teleorman:

Boboc: Da, să trăiţi!

Dragnea: Băi ... Vali, văd că Victor (n.n.: Victor Drăguşin, primarul Alexandriei) are telefonul închis, aveţi decât 38% prezenţă în Alexandria ... (Trebuie remarcat că ulterior acestei convorbiri, prezenţa la vot consemnată în municipiul Alexandria la închiderea urnelor după aproximativ 2 ore a crescut semnificativ, de la 38% la 52,32%).

Boboc: Ştiu, şefu’! Din casă în casă, uite, acum sunt prin zona asta pe la Agricol, pe aici ... din casă în casă o iau ...

Dragnea: Aşa!

Boboc: Dar au început să vină, acuma au început să vină. Au fost la ţară.

Dragnea: Băi, am înţeles, dar organizaţi-vă să mi-i aduceţi pe toţi la vot, băi! Îi legaţi, îi luaţi în braţe ...

Boboc: Asta le facem, batem din uşă în uşă! Din uşă în uşă am luat-o pe toate străzile!

Dragnea: Luaţi-i, mă, rugaţi-i frumos. Dar e toată lumea împânzită în oraş?

Boboc: Da, şefu’, toţi îi am peste tot.

Dragnea: Liberalii?

Boboc: Aicea ... îi certai niţel, asta făceam când m-aţi sunat dumneavoastră, că ei au dus pe la ţară şi le-am zis să-i adune pe toţi de la ţară (n.n.: cu referire la militanţii liberali) că acolo s-au cam terminat, hai să îi aducem pe toţi încoace, în oraş.

Dragnea: Zi, mă, să îi aducă în oraş, mă!

Boboc: Păi, asta ... şi că zise că îi aduce pe toţi în oraş acuma.

Dragnea: Bine, bine!

Liviu Dragnea cu o zi înainte de trimiterea în judecată: Domnul Băsescu a zis „pentru referendum trebuie să plătească cineva”


UPDATE
Potrivit rechizitoriului prin care a fost trimis în judecată, în 2012, cu ocazia referendumului, Liviu Dragnea ar fi emis două adrese destinate organizaţiilor judeţe ale PSD respectiv preşedinţilor şi directorilor de campanie ale acestora, precum şi primarilor PSD din ţară, prin care, pentru creşterea participării la vot a alegătorilor, li s-ar fi ordonat să ia măsuri precum promisiunea de foloase materiale pentru a-i determina pe alegători să voteze.

În plus, aceştia trebuiau să propună prefecţilor înfiinţarea de secţii de votare în staţiuni turistice.

1. Prima Adresă

„ Către Organizaţia PSD - În atenţia Preşedintelui Primarilor PSD 

Stimaţi colegi

Având în vedere perioada concediilor de vară care poate afecta buna desfăşurare a Referendumului naţional din 29 iulie 2012 în ceea ce priveşte posibilitatea exercitării dreptului la vot, vă rog urgent ca propunerile pe care le fac primarii pentru delimitarea secţiilor de votare în vederea emiterii ordinului Prefectului să aibă în vedere ca secţiile de votare să fie organizate şi în staţiunile turistice care nu sunt unităţi administrativ-teritoriale. Exemple: - Primăria Mangalia să aibă în vedere să fie organizate secţiile de votare şi în staţiunile care îi aparţin administrativ – Saturn, Venus, Cap Aurora, Jupiter, Neptun, Olimp.

Primăria Constanţa să aibă în vedere să fie organizate secţii de votare  în staţiunea Mamaia (n.n. se miza pe prezenţa covârşitoare a alegătorilor la mare şi obţinerea, prin orice mijloace, a voturilor acestora).

Cu prietenie, Liviu Dragnea, Secretar general

   

2. A doua adresă

Către Organizaţia Judeţeană PSD - În atenţia Preşedintelui Directorului de Campanie

Stimaţi colegi,

Participarea alegătorilor într-o proporţie covârşitoare (min. 60%) la referendumul din 29 iulie 2012 pentru demiterea lui Traian Băsescu reprezintă obiectivul major al campaniei electorale.  

În acest scop, folosind toate mijloacele legale pe care le avem la dispoziţie, vă solicit:

Organizarea în fiecare localitate, cu sprijinul unei organizaţii neguvernamentale, a unei tombole cu premii la care vor participa alegătorii care s-au prezentat la referendumul din 29 iulie 2012. Vă recomandăm ca premiile oferite să nu fie mari ca valoare, dar în număr cât mai mare. ATENŢIE: Participarea la tombolă nu va fi condiţionată de opţiunea alegătorilor cu privire la votul de la referendum, ci numai de participarea lor. Tombola va fi una singură la nivel de judeţ, cu un singur model de talon de participare dar cu premii specifice pentru fiecare localitate. Taloanele de participare vor fi distribuite în fiecare localitate prin intermediul propriilor reprezentanţi! Stabilirea câştigătorilor tombolei se va face la nivelul fiecărei localităţi, în urma extragerii din taloanele completate de alegătorii din localitatea respectivă.

În anexă găsiţi un model de regulament pentru organizarea tombolei. Acest regulament va trebui completat, iar apoi înregistrat obligatoriu la un notar public. De asemenea, conform prevederilor Legii 677/2001, organizatorii tombolei vor trebui să adreseze o notificare către Oficiul pentru Prelucrarea Datelor cu Caracter Personal, cu privire la datele ce vor fi colectate de la participanţi.

Încheierea unor acorduri cu ziare şi posturi radio-TV locale pentru organizarea unor tombole şi concursuri prin care să promoveze prezenţa la vot. Acestea pot oferi, de exemplu, bilete la concerte, filme, cărţi, vacanţe, cartele de telefon etc.

Tragerea la sorţi se face în ziua referendumului, imediat după închiderea urnelor, iar acordarea premiilor va fi condiţionată de prezentarea dovezii participării la referendum.

Organizarea de evenimente în ziua votului, unde accesul va fi condiţionat de dovada participării la vot (timbrul de pe cartea de identitate) de genul:

• Intrare liberă la ştrand/club etc.

• Un post local/regional/naţional de radio sau TV organizează în toate municipiile mari un „Summer party” pentru cei care au votat.

• Organizarea în apropierea unor secţii de votare a unor spectacole sau locuri de joacă (evenimente cu clowni, baloane, zâne, biciclete etc.) pentru copiii ai căror însoţitori fac dovada participării la vot.

Având în vedere temperaturile ridicate din ziua votului şi pentru evitarea unor eventuale incidente neplăcute cauzate de aglomeraţia din faţa secţiilor de votare, vă propunem amenajarea, cu sprijinul unor O.N.G.-uri şi în colaborare cu administraţia publică locală, a unor corturi unde se va oferi apă rece pentru alegătorii care se prezintă la vot.

Instruirea reprezentanţilor din secţiile de votare să asigure un flux continuu în secţiile de votare, astfel încât alegătorii să nu fie nevoiţi să aştepte mult pentru exercitarea dreptului de vot.

Cer ca în cel mai scurt timp să ne comunicaţi măsurile pe care le-aţi dispus în acest sens.

Cu prietenie, Liviu Dragnea, Secretar General.

Anchetatorii precizează că posibilitatea de a participa la tombole cu premii sau accesul gratuit la evenimente care presupun în mod obişnuit plata unei taxe, condiţionate de dovada participării la vot, sunt ilegale, însă în acest fel se putea atinge obiectivul politic dorid de partidul din care face partea Dragnea

Ulterior, după ce ar fi conştientizat că acest demers, care ajunsese public, era de natură să atragă eventuale consecinţe penale, Dragnea ar mai fi emis o nouă adresă:

Stimaţi colegi,

Referitor la adresa Nr. 687/SG/13.07.2012 vă rog să nu puneţi în practică măsurile referitoare la organizarea de tombole, întrucât există riscul interpretării forţate a legislaţiei în vigoare prin care aţi putea fi expuşi unor atacuri în justiţie din partea adversarilor politici.

Prin urmare, pentru a evita aceste riscuri, vă rog să anulaţi orice acţiune privind organizarea de tombole sau concursuri pentru stimularea participării la vot a alegătorilor. Cu prietenie,Liviu Dragnea, Secretar General.

Însă, anchetatorii susţin că "emiterea acestei adrese nu este însă de natură a înlătura caracterul penal al faptelor, având în vedere că activitatea de folosire a influenţei se consumase, iar urmarea prevăzută în conţinutul infracţiunii se produsese. Trebuie remarcat şi că noua comunicare se referă exclusiv la organizarea tombolelor, nu şi la celelalte tipuri de foloase care urmau să fie oferite pentru a determina participarea alegătorilor la vot. În perioada care a urmat, învinuitul Nicolae-Liviu Dragnea a continuat activitatea de folosire a influenţei şi autorităţii asupra persoanelor pe care le coordona pentru a obţine creşterea numărului de participanţi la vot prin folosirea de mijloace nelegale", explică anchetatorii.

Ponta: Judecătorii vor infirma aceste acuzaţii

UPDATE Premierul Victor Ponta a comentat, luni, trimiterea în judecată a vicepremierului Liviu Dragnea în dosarul privind referendumul din 2012, el declarându-se convins că „judecătorii vor infirma aceste acuzaţii sută la sută politice".

Ponta a susţinut că în cazul dosarului lui Liviu Dragnea este vorba "doar despre acuzaţiile unui procuror", iar după ce judecătorii vor vedea despre ce este vorba, "va rămâne doar încă un dosar politic, ca altele în ultimii o sută de ani".

El a spus că modul în care a decurs ancheta seamănă cu "procesele staliniste", Ponta reclamând faptul că a fost refuzată audierea sa, deşi el a cerut să fie audiat.

„Ori suntem toţi vinovaţi care am votat la referendum, ori nu suntem nici unul. De ce l-am desemnat pe Dragnea, de ce nu l-am desemnat pe altul să plătească?", a mai spus Ponta.

Premierul Victor Ponta a precizat că îşi reproşează faptul că a ieşit, vineri, cu o declaraţie, după înlocuirea lui Papici, el arătând că nu trebuia să vorbească despre persoane.

Întrebat dacă îşi reproşează în acest moment faptul că a ieşit după înlocuirea lui Papici cu acea declaraţie, Ponta a răspuns: "Da. Nu trebuia să vorbesc despre persoane".

"Trebuia să spun însă un lucru, pentru că ţine de ministrul Justiţiei şi ministrul Justiţiei e în Cabinetul meu, şi anume că s-a respectat legea, că susţinerile preşedintelui Băsescu sunt absurde şi împotriva legii, că este inacceptabil - asta mi se pare într-adevăr inacceptabil - ca preşedintele Băsescu să dea telefoane la procurorul general şi să-i spună să nu aplice legea. Foarte bine că a aplicat-o, conform legii", a spus Ponta.

Întrebat dacă îşi asumă criticile formulate vineri de Antonescu referitoare la poziţionarea sa deasupra legii, Ponta a răspuns: "Mi-asum toate criticile. V-am explicat ce spune legea. Nu poate sta nimeni mai mult de două mandate în funcţie. Ministrul Justiţiei, conform legii aprobate de faimoasa Macovei, face propuneri după ce expiră mandatele. Nu se poate face o propunere pentru un al treilea mandat, e împotriva legii".

Laura Ştefan: Dragnea nu-şi pierde funcţia 

Laura Ştefan de la ExpertForum a declarat pentru „Adevărul“ că Liviu Dragnea nu are funcţia de vicepremier ameninţată în urma trimiterii sale în judecată.

„Domnul Dragnea se duce în instanţă şi se apără. Trimiterea sa în judecată nu are o implicaţie directă asupra funcţiei ocupate. Preşedintele trebuie să suspende din funcţie un ministru doar dacă acesta este trimis în judecată pentru infractiuni săvârşite în legatură cu exercitarea funcţiei sale“, a declarat Laura Ştefan.

 Dragnea, denunţat de un senator PPDD

Pe 6 septembrie 2012, vicepremierul Liviu Dragnea a fost pus sub acuzare în dosarul privind referendumul de demitere a şefului statului, fiind suspectat că în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, şi-ar fi folosit autoritatea şi influenţa în scopul obţinerii unei prezenţe de minimum 60% la votul de la referendum, care să garanteze validarea acestuia, potrivit DNA.

După ce procurorii au anunţat că îl cercetează pe Dragnea şi alte 67 de persoane printre care 49 de preşedinţi şi membri ai unor secţii din Teleorman, Vrancea şi Gorj şi 18 observatori din partea unor ONG-uri, membri de partid, care l-ar fi ajutat pe Liviu Dragnea, preşedintele PSD, Victor Ponta, declara că el şi toţi membrii BPN şi CExN au semnat autodenunţuri la DNA pentru că au îndemnat oamenii să vină la vot la referendum.

Pe 16 iulie 2013, senatorul PPDD Valer Marian, fost membru PSD, a depus la DNA un denunţ la adresa vicepremierului Liviu Dragnea, acuzându-l de fraudarea referendumului din 2012 pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu, un document conţinând acuzaţiile fiind dat publicităţii anterior.

Şeful Secţiei I Penale din DNA, demis după terminarea cercetărilor din acest dosar

Pe 2 octombrie, după ce a fost finalizată ancheta din acest dosar, procurorul şef al Secţiei I Penale din Direcţia Naţională Anticorupţie, Lucian Papici, şi adjunctul său au fost demişi de procurorul general Tiberiu Niţu, asta după ce în urmă cu doar o săptămână tot Niţu le prelungise mandatul. 

În aceeaşi seară, DNA  a emis un comunicat de presă potrivit căruia nu au fost aduse la cunoştinţa conducerii instituţiei motivele pentru care procurorul general a decis revocarea lui Lucian Papici din functie, apreciind că "nu există motive care să justifice" această decizie. 

La rândul lui, procurorul general al României, Tiberiu Niţu a transmis prin intermediul unui comunicat de presă că demiterile de miercuri după-amiază vin ca urmare a unei propuneri a ministrului Justiţiei. 

Această demitere a creat un nou scandal între Traian Băsescu şi Victor Ponta care au avut un schimb „dur” de replici. 

Preşedintele Traian Băsescu a explicat în cadrul unei emisiuni, că Tiberiu Niţu ar trebui să aibă motive întemeiate pentru schimbarea din funcţii a celor doi procurori.  

„Dacă acum şapte zile, Papici şi Alexandrescu au fost oameni buni, trebuie să ai o motivaţie când îi schimbi”, a completat şeful statului. 

Şeful statului a mai precizat că această acţiune a procurorului general este proba cea mai puternică a intervenţiei politicului în justiţie. 

„Cineva s-a urcat cu picioruşele pe Niţu, la fel ca şi pe ministrul Cazanciuc”, a mai spus Băsescu.

La rândul lui, premierul Victor Ponta a declarat că procurorul Lucian Papici a făcut dosare politice.

„Propaganda lui Macovei, nu a fost demis, i s-a terminat mandatul lui Papici. Susţin că Daniel Morar şi Papici au făcut dosare politice. Să se supere Macovei şi mama lui Macovei. Probail că îl va numi domnul Băsescu (n.r. Curtea Constituţională). Avem 350 de sesizări cu documente trimise la Parchet. Până astăzi nu au terminat cercetările. Ce victimă este Papici? Cum să fie şef dacă şi-a terminat mandatul! Să mai stea procuror simplu, să mai facă şi el un dosar, că şefi din aştia puşi de Băsescu .... Stă si el procuror simplu, că nu l-a născut sef. S-a terminat şi cu dosarul, l-a trimis, pa, la revedere".

Vicepremierul a respins acuzaţiile că ar fi intervenit pentru schimbarea procurorului Lucian Papici din funcţia de şef al Secţiei I din DNA, acesta fiind cel care a instrumentat dosarul referendumului.

"Nu mă interesează cine e procuror-şef, procuror-şef de secţie sau ce funcţii de conducere mai sunt în Parchete (...) În ceea ce priveşte dosarul ăsta, nu mă interesează pentru că în conţinutul acuzaţiilor nu există nimic la adresa mea. Vorbesc de probe. Că aşa există nişte afirmaţii", a spus Dragnea, precizând că unui procuror nu i se ia un dosar atunci când pierde o funcţie de conducere.

Demiterile vin la finalizarea cercetărilor în dosarul referendumul

Demiterile de la DNA au venit exact înainte ca Liviu Dragnea să fie trimis în judecată. Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, spunea atunci că dosarul în care este cercetat vicepremierul a fost finalizat şi i-a fost înaintat pentru verificarea legalităţii soluţiei date de procurorul de caz. Concret, în următoarele zile Lucian Papici, cu acordul şefului direct, Codruţa Kovesi, urma să trimită în judecată dosarul Referendumul, în care a fost pus sub acuzare şi vicepremierul Liviu Dragnea. 

„Urmărirea penală a fost finalizată. Procurorul mi-a prezentat un proiect de soluţie. Urmează să verific legalitatea soluţiei şi să mă pronunţ în perioada imediat următoare. Este vorba de cazul Dragnea", a spus Laura Codruţa Kovesi.

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite