Dosarul privind accidentul din Muntenegru a fost închis. Şoferul autocarului a fost găsit vinovat de tragedie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procurorii Parchetului Curţii Supreme au decis închiderea dosarului privind accidentul din Muntenegru după ce au stabilit că şoferul autocarului, care a murit, este vinovat pentru tragedie. Acesta circula cu 80 de kilometi pe oră, viteză mult mai mare decât cea permisă pe acel sector de drum.

Anchetatorii au încheiat cercetările în acest caz şi au stabilit, în urma probelor administrate în dosar, că accidentul rutier s-a produs „ca urmare a neglijenţei în trafic a şoferului autocarului, care se deplasa pe drumul principal dinspre Kolasin în direcţia Podgorica cu o viteză de 80 km/h, mult mai mare decât cea permisă pe acel sector de drum, neadaptând viteza de deplasare a autocarului la limitele impuse prin semnele de circulaţie, la banda marcată pe şosea, la starea suprafeţei acesteia, şoseaua fiind umedă şi alunecoasă”. 

„Aceste împrejurări au condus la destabilizarea intensă a autocarului, la pierderea echilibrului şi răsturnarea lui, urmată de coliziunea cu trotuarul podului şi gardul metalic al acestuia şi, ulterior, căderea în prăpastia care duce la râul Moraca”, se arată în comunicatul Parchetului General.

Astfel, procurori au decis închiderea dosarului pentru că şoferul autocarului care a fost găsit vinovat a murit în urma accidentului.

Autocarul cu turişti români s-a răsturnat pe 23 iunie anul trecut într-o prăpastie de pe o şosea dintr-o regiune montană la 30 de kilometri nord de Podgoriţa, capitala Muntenegrului. În urma accidentului au fost rănite 29 de persoane, iar alte 19 au decedat.

Potrivit unuia dintre pasagerii accidentaţi în Muntenegru, în momentul producerii accidentului şoferul era într-o depăşire la intrarea într-un viaduct şi deşi limita de viteză era de 50 km/oră, el avea în jur de 90 km/oră.

Citeşte mai multe despre carnagiul din Muntenegru

Mareea Travel aruncă pisica moartă în curtea transportatorului: Pagubele produse în urma accidentului din Muntenegru aparţin Gregory Tour

Directorul agenţiei care a organizat circuitul turistic, Marius Usturoiu, susţine că responsabilitatea pentru pagubele produse în urma accidentului din Muntenegru aparţine transportatorului, Gregory Tour, conform contractului încheiat de acestă cu agenţia de turism.

Tragedia din Muntenegru, anunţată de un pasager: „Ne-am răsturnat. Nu am văzut ce s-a întâmplat“

Directorul agenţiei de turism Mareea, ce a organizat sejurul în Muntenegru, Marius Usturoi, a declarat, pentru „Adevărul“ că tragedia a fost anunţată în ţară, duminică seară, în jurul orei 18.00, de unul dintre turiştii aflaţi în autocar. Grupul plecase din Bucureşti sâmbătă dimineaţă la ora 5.30.
 

Directorul firmei care deţinea autocarul tragediei din Muntenegru: „Inspecţiile tehnice erau la zi“. Societatea a fost înfiinţată în 2011

Ştefan Grigore, directorul firmei Gregory Tour Holiday SRL, cea care a asigurat transportul în Muntenegru, a declarat, luni dimineaţă, că autocarul avea inspecţiile tehnice la zi, iar şoferii au respectat timpii de oprire, adică la fiecare trei ore.

Raed Arafat, despre cumplitul accident din Muntenegru: „Nu toate victimele au fost încă identificate!”

Două avioane dotate cu echipamentele medicale necesare, precum şi cu personal medical specializat vor merge în Muntenegru pentru a transporta românii care au fost răniţi în accidentul care a avut loc duminică, a anunţat Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii. Un al treilea avion va aduce în ţară persoanele decedate în urma impactului.
 

FOTO VIDEO Filmul tragicului accident din Muntenegru, soldat cu moartea mai multor români plecaţi într-un circuit turistic

Spitalul din Muntenegru, la care au fost duse 33 de persoane care se aflau în autocarul implicat în accidentul produs duminică seara, a publicat o listă cu numele celor internaţi. Un autocar, care avea număr de înmatriculare de România, s-a răsturnat într-o prăpastie. Ministerul de Externe a anunţat luni dimineaţă că numărul persoanelor decedate a ajuns la 18.

Guvernul verifică dacă firma de transport în Muntenegru a respectat condiţiile de siguranţă

Guvernul a anunţat, luni, că va iniţia rapid toate verificările necesare pentru a se vedea dacă firma implicată în organizarea transportului din Muntenegru a respectat toate prevederile legale de siguranţă.
 

Presa din Muntenegru: în momentul accidentului, şoferul conducea prea repede

În momentrul în care s-a petrecut tragedia, şoferul conducea prea repede, a declarat pentru ziarul „Vijesti“ din Podgoriţa Carmen Dorobeţ, din Bucureşti, internată la secţia de ortopedie din centrul clinic din capitala muntenegreană. 18 persoane au murit, iar alte 29 au fost rănite în urma prăbuşirii într-o prăpastie a unui autocar înmatriculat în România, a anunţat, duminică, ministrul muntenegrean de interne, Rasko Konjevic.

VIDEO Grigore Cartianu, despre grija statului român faţă de cetăţenii săi: „Avem o problemă majoră legată de somnolenţa autorităţilor în astfel de situaţii“

Tragedia din Muntenegru, în care 18 români au murit într-un accident de circulaţie, aduce din nou în atenţia opiniei publice gestionarea crizelor de către statul român. Rudele călătorilor care se aflau în autobuzul groazei au reclamat probleme în relaţia cu funcţionarii Ministerului de Externe în momentul în care au vrut să afle detalii despre starea de sănătate a apropiaţilor.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite