Dosarul Mită pentru Prima Casă. Un suspect reţinut, şase sub control judiciar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Adevărul
FOTO Adevărul

Un suspect a fost reţinut în dosarul Mită pentru Prima Casă, alte şase persoane fiind cercetate sub control judiciar. Concret, procurorii Parchetului General spun că funcţionari ai Fondului de Garantare a Creditelor ar fi cerut bani pentru a aproba mai repede unele dosare.

Potrivit anchetatorilor, sumele ar fi fost de 500 de euro pentru un aviz, spun procurorii. În acest dosar există, până acum, 60 de martori, dar numărul lor ar putea să crească pe măsură ce ancheta continuă.

Urgentarea dosarelor, condiţionată de mită

Potrivit unor surse judiciare, mita oferită funcţionarilor varia între 200 şi 500 de euro, fiind vizate, până la acest moment, 60 de soluţionări în regim de urgenţă. 

„Din materialul probator administrat până în prezent s-a stabilit faptul că persoanele cercetate obişnuiesc să condiţioneze urgentarea îndeplinirii actelor ce intră în îndatoririlor lor de serviciu de primirea unor sume de bani. În concret, cei în cauză condiţionează soluţionarea cererilor petenţilor, beneficiari ai unor programe sociale ce implică garanţii din partea statului român, de primirea unor foloase patrimoniale necuvenite în mod direct sau prin intermediul unor apropiaţi, fiind creat astfel un mecanism între funcţionarii instituţiei din diverse compartimente, având ca scop obţinerea de beneficii personale. În acest mod nu se respectă ordinea înregistrării cererilor, nu sunt acordate şanse egale şi este încălcat accesul liber al beneficiarilor de bună credinţă, câştigători fiind doar cei ce se încadrează în «priorităţile» angajaţilor, în schimbul sumelor de bani date ca recompensă“, au precizat reprezentanţii Parchetului General. 

Reacţia Fondului Naţional de Garantare

După descinderile procurorilor, reprezentanţii Fondului Naţional de Garantare au anunţat că au luat toate măsurile astfel încât investigaţia în derulare să-şi urmeze cursul, fără să afecteze activitatea curentă şi viitoare a instituţiei. 

„Actele procedurale efectuate la sediul FNGCIMM, de către organele abilitate ale statului, fac parte din cadrul unei investigaţii complexe, specializate. Investigaţia vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie în desfăşurarea activităţii FNGCIMM, fiind vizată o perioadă de timp de câţiva ani. Ancheta este în momentul de faţă în plină desfăşurare. Având în vedere limitele de comunicare publică pe această temă, impuse de specificul acţiunii, dorim să-i asigurăm pe clienţii şi partenerii FNGCIMM ca obiectivele strategice, proiectele şi programele aflate în derulare se vor desfăşura conform graficelor stabilite. Conducerea a luat toate măsurile necesare astfel încât investigaţia în derulare să-şi urmeze cursul, fără să afecteze activitatea curentă şi viitoare a instituţiei noastre“, se precizează într-un comunicat al instituţiei.

Peste 230.000 de români în Programul Prima Casă 

Programul Prima Casă a demarat în anul 2009, pentru a stopa căderea pieţei imobiliare, cauzată de criza economică. Până acum, peste 230.000 de români şi-au luat case prin acest program, statul acordând garanţii de aproape 20 miliarde de lei. 

Programul a oprit scăderea preţului apartamentelor, salvând bilanţul băncilor, care ar fi trebuit să îşi facă provizioane mult mai mare pentru deprecierea activelor decât şi-au făcut.  

În acest an, Programul Prima Casă totalizează un buget de 2 miliarde de lei, cu 20% mai mic faţă de plafonul din 2017, care va ajunge pentru achiziţionarea a aproximativ 20.000 de locuinţe.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite