Dosarul „Microsoft”. Instanţa decide disjungerea propunerii de menţinere a arestului preventiv pentru Gheorghe Ştefan

Dosarul „Microsoft”. Instanţa decide disjungerea propunerii de menţinere a arestului preventiv pentru Gheorghe Ştefan

Gheorghe Ştefan a fost arestat preventiv pe 29 octombrie 2014 FOTO Mediafax

Gheorghe Ştefan, primarul suspendat al municipiului Piatra Neamţ, a fost dus, vineri, la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) unde a fost audiat, ulterior instanţa supremă stabilind disjungerea propunerii de menţinere a arestului preventiv. În cazul omului de afaceri Dorin Cocoş, audiat tot vineri, procurorii au cerut arest la domiciliu, dar instanţa rămas în pronunţare.

Ştiri pe aceeaşi temă

UPDATE Dorin Cocoş a făcut un denunţ în dosarul Microsoft în care a inclus relatări care-l privesc pe Vasile Blaga, dar nu a făcut nicio referire la Elena Udrea, au declarat pentru agenţia Mediafax surse judiciare.

Sursele citate nu au precizat care sunt persoanele nominalizate de Cocoş, în schimb au menţionat că firul mărturisilor acestuia duce până la Vasile Blaga. Aceleaşi surse au spus că Dorin Cocoş nu a făcut nicio referire în denunţul său la adresa fostei sale soţii Elena Udrea.
 
Instanţa supremă a rămas în pronunţare cu privire la propunerea anchetatorilor DNA referitoare la măsurile preventive vizându-i pe Dorin Cocoş, Gabriel Sandu şi Dumitru Nicolae, în dosarul Microsoft.

UPDATE Dorin Cocoş şi Gheorghe Ştefan au fost duşi la Curtea Supremă care va judeca propunerile procurorilor DNA privind măsurile preventive ce vor fi aplicate în continuare în cazul acestora în dosarul „Microsoft”.

În faţa instanţei a ajuns şi fostul ministru Gabriel Sandu pentru care procurorii cer prelungirea măsurii arestului la domiciliu.

UPDATE Procurorii cer, vineri, ca omul de afaceri Dorin Cocoş să fie cercetat în arest la domiciliu în dosarul „Microsoft”.

De asemenea, procurorii au cerut prelungirea arestului la domiciliu pentru Gabriel Sandu, fost ministru al Comunicaţiilor, şi pentru omul de afaceri Nicolae Dumitru. 

În cazul primarului din Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, care a fost dus vineri la DNA pentru a fi audiat, procurorii vor cere menţinerea arestului preventiv, au precizat sursele citate.

 

Potrivit unor surse judiciare, Gheorghe Ştefan ar fi fost chemat pentru a da declaraţii în dosarul „Microsoft” în care se află în arest preventiv de pe 29 octombrie 2014, când au mai fost arestaţi şi fostul ministru al Comunicaţiilor Gabriel Sandu şi oamenii de afaceri Dorin Cocoş şi Nicolae Dumitru.

 
Mai mult, el a fost dus vineri şi la Curtea Supremă unde a cerut arest la domiciliu invocând cauze medicale care nu pot fi tratate în spital. Pe 28 ianuarie, acesta a fost supus unei operaţii de hernie de disc. Medicul care l-a operat a declarat atunci că a fost o operaţie simplă, care a durat o jumătate de oră, timp în care Gheorghe Ştefan a fost treaz. 
 
„Pacientul are nevoie de recuperare medicală şi kinetoterapie, care ar putea fi începute la două săptămâni de la operaţie. Fără recuperare, există riscul de recidivă", a adăugat medicul.
 
Udrea, arestată preventiv în dosarul „Microsoft”
 
Şi Elena Udrea a stat o săptămână în arest preventiv după ce, în perioada în care era sub control judiciar în acest caz, i-ar fi dat indicaţii lui Dorin Cocoş prin intermediul presei. Pe 10 februarie, DNA a decis arestarea lui Udrea care era acuztaă de o faptă de trafic de influenţă (în legătură cu încheierea şi derularea acordului cadru de licenţiere Microsoft din anul 2009, a contractelor subsecvente şi a actelor adiţionale la acestea), o faptă de trafic de influenţă (în legătură cu derularea contractului e-România), o faptă de trafic de influenţă (în legătură cu pretinderea şi primirea a 500.000 de euro) şi o faptă de spălare de bani. 
 
Procurorii îi acuză pe Dorin Cocoş, pe Dumitru Nicolae şi pe Gheorghe Ştefan de trafic de influenţă şi spălare de bani, în timp ce fostul ministru Gabriel Sandu este acuzat de luare de mită în formă continuată şi spălare de bani.
 
Potrivit anchetatorilor, Dorin Cocoş, Gheorghe Ştefan şi Gabriel Sandu s-au întâlnit în primăvara anului 2009 şi au discutat despre continuarea contractului cu Fujitsu Siemens Computers, în contextul în care contractul de închiriere de licenţe Microsoft pentru Guvernul României expira în 2009. Procurorii spun că tot atunci s-au stabilit şi comisioanele celor aflaţi faţă în faţă, la discuţii: 9 milioane de euro pentru Nicolae Dumitru, aproape 4 milioane de euro pentru Gheorghe Ştefan şi 2,7 milioane de euro pentru Gabriel Sandu.
 
DNA mai susţine că Nicolae Dumitru şi-ar fi exercitat influenţa asupra lui Şerban Mihăilescu şi Dan Nica, membri ai Guvernului la data faptelor, pentru a obţine încheierea contractului de închiriere a licenţelor Microsoft. 
 

Nouă miniştri cercetaţi pentru fapte de corupţie în dosarul Microsoft 

Anul trecut, în dosarul „Microsoft”, DNA a cerut avizarea începerii urmăririi penale pentru nouă foşti miniştri ai Educaţiei, ai Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale şi, respectiv, ai Ministerului Finanţelor. 

Procurorii îi acuză pe senatorul Ecaterina Andronescu de abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi spălare de bani, pe deputatul Valerian Vreme de abuz în serviciu, pe senatorul Petru Şerban Mihăilescu de instigare la abuz în serviciu, trafic de influenţă şi spălare de bani, şi pe europarlamentarul Dan Nica de abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi spălare de bani. 

De asemenea, Adriana Ţicău este suspectată de abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi spălare de bani, Gabriel Sandu - de abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi spălare de bani, Daniel Funeriu - de abuz în serviciu, Alexandru Athanasiu - de abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi spălare de bani, Mihai Nicolae Tănăsescu - de abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi spălare de bani. 

STENOGRAME Dosarul „Microsoft“. Dorin Cocoş: „Am vorbit şi cu Elena. A zis: «Foarte bine»“

 

Dosarul Microsoft: Gabriel Sandu, Dorin Cocoş, Nicolae Dumitru şi Gheorghe Ştefan au fost reţinuţi de procurorii anticorupţie

 

 

Dosarul „Microsoft”. Adriana Ţicău, fostul ministru al Comunicaţiilor, a fost pusă sub învinuire

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: