Dosarul „Microsoft“. Gabriel Sandu, Dorin Cocoş, Nicolae Dumitru şi Gheorhe Ştefan, arestaţi preventiv. Decizia nu este definitivă

Dosarul „Microsoft“. Gabriel Sandu, Dorin Cocoş, Nicolae Dumitru şi Gheorhe Ştefan, arestaţi preventiv. Decizia nu este definitivă

Cocoş, Pinalti, Ştefan şi Niro au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile FOTO Marian Iliescu

Fostul ministru Gabriel Sandu şi Dorin Cocoş au fost ridicaţi de poliţişti de la locuinţele lor şi duşi în arestul Poliţiei Capitalei, iar Nicolae Dumitru „Niro” s-a predat după ce Curtea Supremă a emis miercuri pe numele lor mandate de arestare preventivă în dosarul „Microsoft”.

Ştiri pe aceeaşi temă

UPDATE Potrivit referatului cu propunerea de arestare preventivă, într-o discuţie care a avut loc pe 25 septembrie 2014 între Dorin Cocoş şi Dinu Pescariu, Cocoş i-a spus acestuia din urmă că a vorbit cu o anume Elena ca i-ar fi zis că e „foarte bine aşa”.
 
Dorin Cocoş: Las-o aşa, că e mai bine aşa. Las-o aşa. Că am vorbit şi cu... cu Elena, şi a zis: Foarte bine.
Dinu Pescariu: Da?
Dorin Cocoş: Da.
Dinu Pescariu: Bravo!
Dorin Cocoş: Când.. Am spus... Că am stat şi m-am gândit... Băi, acolo nu scrie că trebuie să-i dau decât după 10 ani. Păi încep să-i dau de mâine. Ce? Hai să fim drepţi. Şi cu asta basta. Şi tu lasă-le acolo!
Dinu Pescariu: Mi-a fost frică să le duc acasă.
Dorin Cocoş: Foarte bine! Eşti nebun? Mai bine să-le încoace!
Dinu Pescariu: Da.
Dorin Cocoş: Lasă-le, dracu'! Ei, uşor, aşa! (...)
 
Fostul ministru al Comunicaţiilor Gabriel Sandu şi oamenii de afaceri Dorin Cocoş şi Nicolae Dumitru au plecat marţi noapte de la Înalta Curte, înaintea pronunţării deciziei de arestare preventivă pentru 30 de zile, în dosarul „Microsoft”.
 
După decizia instanţei, doar Nicolae Dumitru s-a predat la Poliţie, de unde a fost dus în arest. În cazul lui Dorin Cocoş şi Gabriel Sandu, poliţiştii au mers la locuinţele lor pentru a-i duce în arest, după ce au primit mandatele de arestare emise pe numele acestora de către instanţa supremă. Ultimul care a fost dus în arest este Gabriel Sandu, acesta fiind încarcerat miercuri, în jurul orei 8.00.
 
Primarul municipiului Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, arestat şi el în dosarul Microsoft, a fost dus în arest direct de la instanţa supremă, după ce judecătorii au pronunţat decizia.
 
Decizia magistraţilor nu este definitivă.
 
Odată cu cererea de arestare preventivă, procurorii DNA au dezvăluit şi şpăgile care ar fi fost încasate de fostul ministru al Comunicaţiilor Gabriel Sandu, primarul municipiului Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, omul de afaceri Dorin Cocoş, fostul soţ al Elenei Udrea, şi Nicolae Dumitru, patronul Niro Group, cu toţii reţinuţi în noaptea de luni spre marţi, în afacerea cu licenţe educaţionale Microsoft.
 
Astfel, omul de afaceri Dorin Cocoş ar fi cerut 17,5 milioane de euro pentru el, Gheorghe Ştefan şi Gabriel Sandu, pentru a interveni în achiziţionarea dreptului de utilizare a licenţelor Microsoft. 
 
Din această sumă, 15,7 milioane de euro ar fi ajuns în contul unor firme controlate de cei trei, direct sau prin intermediari, potrivit DNA.
 
„În cursul procedurii de achiziţie, Cocoş Dorin a pretins de la o persoană implicată în cauză foloase necuvenite pentru el, pentru Gheorghe Ştefan şi pentru Gabriel Sandu, după cum urmează: Gabriel Sandu - 2.700.000 euro şi 1.800.000 euro, Gheorghe Ştefan - 4.000.000 euro, Dorin Cocoş - 9.000.000 euro“, potrivit procurorilor DNA.
 
DNA a cerut arestarea intermediarilor afacerii
 
Magistraţii îi acuză pe Dorin Cocoş, pe Dumitru Nicolae şi pe Gheorghe Ştefan de trafic de influenţă şi spălare de bani, în timp ce fostul ministru Gabriel Sandu este acuzat de luare de mită în formă continuată şi spălare de bani. În noaptea de luni spre marţi, cei patru au fost audiaţi la DNA, iar după mai bine de 12 ore de audieri, procurorii au decis să-i reţină pentru 24 de ore. 
 
Aceştia au fost duşi marţi la instanţa supremă cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. 
   
În actele aflate la dosar anchetatorii explică cum Cocoş, Ştefan şi Sandu au discutat, într-o întâlnire care a avut loc în primăvara anului 2009, despre posibilităţile pe care le avea Ministerul Comunicaţiilor, condus atunci de Sandu, la finalizarea contractului cu Fujitsu Siemens Computers, pentru asigurarea în continuare a licenţelor Microsoft, respectiv cumpărarea acestora sau încheierea unui nou contract de închiriere. 
 
Discuţia venea în contextul în care contractul-cadru de închiriere de licenţe Microsoft pentru Guvernul României a fost încheiat cu Fujitsu Siemens, pentru perioada 2004-2009. Prin HG nr. 199/2008, contractul a fost trecut de la Secretariatul General al Guvernului la Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei.
 
Cum a fost măsluit caietul de sarcini al licitaţiei 
 
Contractul-cadru pentru licenţe Microsoft a expirat la 26 aprilie 2009. Anchetatorii susţin că Dorin Cocoş, Gabriel Sandu şi Gheorghe Ştefan au tras sforile ca licitaţia pentru încheierea unui nou contract să fie câştigată de asocierea condusă de firma D-CON.NET AG. 
 
Potrivit anchetatorilor, în fişa de date a procedurii de achiziţie au fost trecute criterii de calificare restrictive, astfel încât să fie înlăturat de la licitaţie orice alt ofertant în afară de asocierea având ca lider D-CON.NET AG. 
Astfel, în 12 august 2009 a fost semnat un acord-cadru cu această asociere de firme, prin care Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale a achiziţionat furnizarea dreptului de utilizare de produse software prin închiriere cu opţiune de cumpărare.
 
Mita, mascată prin firme-paravan
 
Procurorii DNA susţin că Dorin Cocoş, Ştefan Gheorghe şi Gabriel Sandu şi-au luat toate măsurile de precauţie atunci când au primit mita. Ei ar fi cerut D-CON.NET. AG să înfiinţeze o altă firmă, prin conturile căreia să fie „spălată“ mita. Astfel, în octombrie 2009, D-CON.NET a încheiat cu Barringwood Investment Ltd un contract fictiv pentru software, în valoare de circa 18 milioane de euro.
 
Ulterior, Barringwood Investment Ltd a încheiat cu firma DD LAND OIL CORPORATE LTD, din cercul relaţional al lui Gheorghe Ştefan, un contractul de suport tehnic şi consultanţă, în valoare de 3,9 milioane de euro, bani care ar fi ajuns la primarul de la Piatra Neamţ.
 
Barringwood Investment Ltd ar mai fi virat suma de 2.700.000 euro în contul firmei ESSIM PARTNERS CORPORATION, partea de şpagă cuvenită lui Gabriel Sandu. Dorin Cocoş a preferat retragerea în numerar de la firma intermediară a sumei de 9 milioane de euro, susţin anchetatorii. În decembrie 2011, Dorin Cocoş ar mai fi primit alţi 500.000 de euro.
 
La trei ani de la toate astea, după ce au apărut în presă primele informaţii privind dosarul Microsoft,  Dorin Cocoş a cerut Barringwood Investment să emită 21 de chitanţe fictive prin care să ateste că ar fi restituit suma de 210.000 de euro. 
 
Potrivit procurorilor anticorupţie, chitanţele respective au fost semnate de Cocoş cu pixuri de culori diferite, cinci astfel de instrumente de scris fiind ridicate la percheziţii.
 
Nicolae Dumitru a primit 7,65 milioane de dolari
 
Cel de-al patrulea personaj prezentat marţi Curţii Supreme pentru mandat de arestare în dosarul „Miocrosoft“, omul de afaceri Nicolae Dumitru, care este acuzat că şi-a tras şi el o parte din şpăgile plătite de licenţele Microsoft, aferente contractului-cadru încheiat de Guvern cu Fujitsu Siemens Computers, din 2004. 
 
Astfel, Nicolae Dumitru ar fi cerut şi primit, prin firma sa, 7,65 milioane de dolari provenind de la Fujitsu Siemenspentru a interveni la Guvern, în contractul licenţelor Microsoft, potrivit DNA.  
 
Dumitru şi-ar fi încasat şpaga de la Fujitsu Siemens Computers prin intermediul firmei Profinet, care a făcut plăţi mai departe către Slytherin Marketing Ltd, iar de aici la alte cinci firme.
 
DNA arată că omul de afaceri şi-ar fi exercitat influenţa asupra lui Şerban Mihăilescu şi Dan Nica, membri ai Guvernului la data faptelor, pentru a obţine încheierea contractului de închiriere a licenţelor Microsoft.
 
„Pentru a-şi exercita influenţa asupra lui Şerban Mihăilescu - ministru coordonator al Secretariatului General al Guvernului, Dan Nica - ministru al Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţilor, precum şi asupra altor membri ai Guvernului în vederea încheierii şi derulării contractului de licenţiere Microsoft cu firma Fujitsu Siemens Computers Austria, Dumitru Nicolae a pretins şi primit de la altă persoană implicată în cauză, prin virament, în contul firmei Running Total Group pe care o controlează, suma totală de 7,65 milioane USD. Suma de bani pretinsă şi primită provenea de la Fujitsu Siemens Computers“, au scris procurorii în ordonanţa de reţinere a lui Nicolae Dumitru.
 
Andronescu şi Mihăilescu rămân imuni cel puţin până după alegeri
 
Fostul ministru al Educaţiei Ecaterina Andronescu şi Şerban Mihăilescu pot răsufla uşuraţi, deocamdată. Votul Comisiei juridice privind ridicare imunităţii celor doi senatori, cerută de DNA, pentru a putea fi cercetaţi în dosarul „Microsoft“, a fost amânat până după turul al doilea al alegerilor prezidenţiale.
 
Anunţul a fost făcut marţi de Alin Tişe (PDL), membru al Comisiei juridice. Amânarea a fost aprobată cu şase voturi „pentru“ şi cinci „împotrivă“, iar motivul acestei decizii a fost necesitatea solicitării de la DNA a unor date suplimentare. Propunerea de amânare a votului a aparţinut senatorului PSD Ioan Chelaru.  
 
„Au cerut amânare pentru a se cere date suplimentare de la DNA legat de acest dosar. Evident, noi ne-am opus. (...) În opinia noastră erau date suficiente, dosarul era exact cum DNA ni l-a trimis, trebuia să se dea un vot în comisie pentru că dosarul oricum ajungea în plenul Senatului“, a spus Tişe.
 
S-au declarat nevinovaţi
 
Ecaterina Andronescu şi Şerban Mihăilescu au fost audiaţi, marţi dimineaţă, în Comisia juridică a Senatului. Ambii şi-au susţinut nevinovăţia. Mihăilescu a arătat că la dosar nu există probe şi că Eugen Bejinariu (martor în dosar) a făcut alte declaraţii decât ceea ce susţin procurorii.
 
„Nu există niciun fel de probe, nu există absolut nimic care să mă lege de acest lucru. Eu am semnat un singur document în septembrie 2003, care a fost aprobat în Guvern în 4 septembrie 2003, iar în 20 octombrie 2003 mi-am dat demisia“, a declarat senatorul UNPR. 
 
Şi Ecaterina Andronescu a susţinut că la dosar nu există probe împotriva sa.
 
„Nu sunt probe, asta pot să vă spun. Eu cred că noi trebuie să acceptăm că unii oameni pot să fie nevinovaţi şi, ca urmare, nu trebuie să-i îngropăm de vii“, a explicat fostul ministru al Educaţiei.
 
Afacerea Microsoft
 
În dosarul licenţelor Microsoft, DNA a cerut avize pentru urmărirea penală a nouă foşti miniştri – senatorii Şerban Mihăilescu şi Ecaterina Andronescu, deputatul Valerian Vreme, europarlamentarul Dan Nica, Daniel Funeriu, Alexandru Athanasiu, Mihai Tănăsescu, Gabriel Sandu şi Adriana Ţicău. 
 
Cei nouă miniştri din Guvernul Năstase şi Guvernele Boc 1, 2 şi 3 sunt acuzaţi că au luat mită pentru a încheia contracte cu preţuri umflate, care au dus la păgubirea bugetului de stat cu zeci de milioane de dolari. Este vorba despre contracte de achiziţionare a unor licenţe Microsoft în unităţile şcolare din România, de contracte pentru produse educaţionale Microsoft şi de contracte aferente derulării Programului „Sistem Educaţional Informatizat” (SEI). DNA a cerut aviz de la preşedinte, Senat, Camera Deputaţilor şi Parlamentul European pentru începerea urmăririi penale împotriva foştilor miniştri.
 
Comisione de zeci de milioane de dolari 
 
Alături de cei nouă demnitari, în dosar mai sunt suspecte şi alte personaje importante, printre care Claudiu Florică, fostul şef al Fujitsu Siemens Computers, oamenii de afaceri Dorin Cocoş, Remus Truică şi Nicolae Dumitru, primarul oraşului Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan şi fostul tenismen Dinu Pescariu. Potrivit DNA, miniştrii ar fi deturnat un discount de circa 47% acordat de Microsoft în considerarea Guvernului României, pentru încheierea contractului-cadru de licenţiere din 15.04.2004. 
 
Din cele 54 de milioane de dolari achitate de Guvern în baza contractului-cadru şi a extensiei din luna noiembrie 2004, 20 de milioane de dolari reprezintă numai comisioane pretinse de intermediari. Potrivit anchetatorilor, contractul-cadru de licenţiere Microsoft a fost dat fără licitaţie firmei Fujitsu Siemens Computers, invocându-se în mod fals că aceasta ar fi unic distribuitor în România al licenţelor Microsoft. Consecinţa a fost un preţ cu cel puţin 40% mai mare faţă de cel real.
 
Guvernul, dator Microsoft cu 50 de milioane de lei
 
În acest moment, Guvernul are de plătit 50 de milioane de lei pe licenţe Microsoft în 2014, lucru menţionat şi în planul de achiziţii al Ministerului Comunicaţiilor, condus acum de Răzvan Cotovelea. Întrebat de HotNews.ro dacă s-a făcut plata, Cotovelea a spus că banii sunt alocaţi la nivelul ministerului, dar că plata se va face numai în momentul în care vor fi întrunite toate condiţiile legale şi procedurale pentru efectuarea ei. În privinţa stadiului negocierilor cu Microsoft privind o posibilă extindere a suportului tehnic pentru Windows XP în instituţiile publice, Cotovelea a precizat că una dintre soluţiile sugerate de experţii tehnici este ca toate PC-urile vechi să fie înlocuite pe baza fondurilor structurale.
 
Mai multe ştiri pe aceeaşi temă:
 
 
 

Andronescu, după audierile din dosarul „Microsoft”: „Nu există probe la dosar. Dacă eram vinovată, îmi dădeam demisia!”. Decizia, pe 19 noiembrie

Dosarul Microsoft: Gabriel Sandu, Dorin Cocoş, Nicolae Dumitru şi Gheorghe Ştefan au fost reţinuţi de procurorii anticorupţie

Dosarul „Microsoft”. Adriana Ţicău, fostul ministru al Comunicaţiilor, a fost pusă sub învinuire

Dosarul „Microsoft”. Fostul ministru Daniel Funeriu, urmărit penal pentru abuz în serviciu

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările