Dosarul în care Marko Attila-Gabor este judecat pentru abuz în serviciu, trimis la instanţa supremă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dosarul în care fostul secretar de stat Marko Attila-Gabor este judecat pentru de abuz în serviciu, fiind condamnat de Judecătoria Buzău la trei ani de închisoare, va fi trimis de la Curtea de Apel Ploieşti, pe rolul căreia se afla recursul, la ICCJ, întrucât inculpatul a fost ales parlamentar.

Curtea de Apel Ploieşti, instanţă pe rolul căreia se afla recursul fostului secretar de stat Marko Attila-Gabor, condamnat de către instanţa de fond la trei ani de închisoare pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, şi-a declinat, marţi, competenţa judecării acestui dosar către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICJJ), întrucât, între timp, inculpatul a fost ales parlamentar.

La termenul de marţi, avocaţii tuturor părţilor implicate în proces au cerut declinarea competenţei către ICCJ, instanţă abilitată să judece acest caz după ce inculpatul a fost ales deputat la scrutinul din 9 decembrie 2012. Procurorul DNA, parchet care instrumentează acest dosar, a fost de acord cu propunerea avocaţilor.

Fostul secretar de stat în cadrul Departamentului pentru Relaţii Interetnice Marko Attila-Gabor a fost condamnat, în 28 iunie 2012, la trei ani de închisoare cu executare de către Judecătoria Buzău, fiind acuzat de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată.

În acelaşi dosar au fost condamnaţi Marosan Tamas, reprezentant al Eparhiei Reformate din Ardeal şi Silviu Clim, fost consilier juridic în cadrul Ministerului Justiţiei, acuzaţi de abuz în serviciu contra intereselor publice, cu consecinţe deosebit de grave. Marosan Tamas a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare, în timp ce Silviu Clim a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare.

Totodată, Judecătoria Buzău a dispus confiscarea specială de la Eparhia Reformată din Ardeal a sumei de 1.137.856 de lei.

Dosarul în care cei trei au fost condamnaţi este instrumentat de DNA Braşov şi a fost trimis la instanţa de judecată în decembrie 2010.

Procurorii au stabilit că, în anul 2002, cei trei au făcut parte din comisia specială de restituire a unor bunuri imobile care au fost ale comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România, înfiinţată în baza OUG 83/1999.

Cei trei acuzaţi au întocmit, în 14 mai 2002, o notă de constatare în care au arătat, contrar realităţii, că un imobil situat în municipiul Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna, a fost proprietatea Bisericii Reformate din Sfântu Gheorghe şi l-au restituit Eparhiei Reformate din Ardeal. Imobilul în discuţie a avut destinaţia de şcoală din momentul edificării construcţiei şi includea două instituţii de învăţământ: Liceul Teoretic "Szekely Miko" Sfântu Gheorghe şi Liceul Teologic Reformat.

Această retrocedare a fost posibilă cu încălcarea atribuţiilor celor trei inculpaţi în cadrul comisiei, având competenţe în privinţa examinării legalităţii cererilor de restituire, de analizare a documentelor depuse în susţinerea cererilor şi de adoptare a deciziilor în concordanţă cu aceste documente, susţineau procurorii.

De asemenea, în cursul lunii aprilie 2002, Ministerul Administraţiei Publice stabilise că imobilul respectiv nu putea fi retrocedat în baza OUG 83/1999. În principal, retrocedarea s-a făcut în baza unui extras de carte funciară nevalabil, emis în 1990, cât şi a Cărţii Funciare care nu avea traducere autorizată în limba română, documente care fuseseră depuse în fotocopie de Eparhia Reformată din Ardeal.

Prin aceste fapte, acuzaţii au prejudiciat statul român cu aproximativ 1.300.000 de euro, reprezentând valoarea imobilului.

Conform sentinţei pronunţate de Judecătoria Buzău şi publicate pe portalul instanţelor de judecată "partea vătămată Municipiul Sfântul Gheorghe nu s-a constituit parte civilă, prejudiciul nefiind acoperit".

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite