Dosarul „ICA”. Dan Voiculescu cere strămutarea dosarului la o altă instanţă

Dosarul „ICA”. Dan Voiculescu cere strămutarea dosarului la o altă instanţă

Dan Voiculescu ar urma să dea declaraţii în faţa magistraţilor la termenul de pe 7 iulie FOTO Marian Iliescu

Avocaţii lui Dan Voiculescu au cerut Curţii Supreme, miercuri, strămutarea dosarului „ICA” la o altă instanţă de judecată. La termenul anterior, acest caz a fost preluat de un nou complet de judecată care a respins mai multe cereri înaintate de apărători, inclusiv de recuzare a completului.

Ştiri pe aceeaşi temă

Potrivit unor surse judiciare, cererea depusă de avocaţii omului de afaceri a fost înaintată miercuri Curţii de Apel Bucureşti, care, ulterior, o va trimite Înaltei Curţi pentru a fi soluţionată.

Aceştia acuză noul complet de judecată că nu ţine cont de părerea apărătorilor, ci numai de cea a procurorilor.
 
La termenul anterior, de pe 1 iulie, avocaţii apărării au înaintat mai multe cereri, inclusiv de recuzare a judecătorilor, însă toate acestea au fost respinse. Mai mult, magistraţii au stabilit ca la următorul termen, respectiv 7 iulie, să fie audiaţi inculpaţii care mai vor să dea declaraţii, iar avocaţii sunt aşteptaţi să pună concluziile.
 

Noii judecători care judecă dosarul ICA începând de la 1 iulie sunt Camelia Bogdan şi Mihai Alexandru Mihalcea. Aceştia iau locul judecătorilor Stan Mustaţă, arestat pentru fapte de corupţie, şi Florică Duţă, care a cerut brusc pensionarea, imediat după ce partenerul său a fost arestat.

Noii membri ai completului au promovat de curând de la Tribunalul Bucureşti la Curtea de Apel din Capitală. Bogdan şi Mihalcea sunt văzuţi între colegi ca fiind duri şi corecţi.

Camelia Bogdan a judecat, printre altele, dosarul de favorizare a lui Nicolae Popa, în care a fost condamnat Sorin Ovidiu Vîntu, iar Mihai Alexandru Mihalcea a respins o cerere de eliberare condiţionată a aceluiaşi om de afaceri.

Completul vechi: Unul aresta, altul obosit

Preşedintele Traian Băsescu a semnat decretul de eliberare din funcţie, prin pensionare, a judecătorului Florică Duţă, de la Curtea de Apel Bucureşti, după ce membrii Consiliului Superior al Magistraturii au luat act, în 18 iunie, de cererea magistratului. Judecătorul Florică Duţă făcea parte, alături de Stan Mustaţă, din completul de la Curtea de Apel Bucureşti care a primit spre soluţionare dosarul în care Dan Voiculescu şi alţi 12 inculpaţi din dosarul privind privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare au contestat condamnările primite la Tribunalul Bucureşti.
Judecătorul Stan Mustaţă a fost arestat în 30 aprilie şi ulterior trimis în judecată, pentru luare de mită şi trafic de influenţă. Dosarul judecat de magistraţii Stan Mustaţă şi Florică Duţă a fost amânat de mai multe ori în cursul acestui an, tergiversările venind din partea avocaţilor, dar chiar şi a judecătorului Duţă, care a ridicat excepţii, preluate apoi de avocaţii inculpaţilor.

Se aşteapă decizia definitivă

În 26 septembrie 2013, Tribunalul Bucureşti l-a condamnat pe Dan Voiculescu la cinci ani de închisoare cu executare pentru spălare de bani. Gheorghe Mencinicopschi, fostul ministru Sorin Pantiş, Corneliu Popa, Cătălin Sandu Jean, Vlad Săvulescu şi Flavius Adrian Pop au fost condamnaţi la şase ani de închisoare cu executare. Instanţa a mai dispus condamnarea la câte cinci ani de închisoare cu executare a lui Gheorghe Sin, Constantin Baciu, Alexandru Petre, Grigore Marinescu şi Vica Ene. Sentinţa a fost contestată la Curtea de Apel Bucureşti, care va da o decizie definitivă în acest dosar. ;

Dosarul Voiculescu-ICA

Dan Voiculescu şi alte 12 persoane au fost trimişi în judecată în acest dosar la începutul lunii decembrie 2008. Procurorii DNA susţin că privatizarea frauduloasă a ICA ar fi fost făcută în folosul lui Dan Voiculescu. Prejudiciul produs în urma acestei privatizări se ridică la peste 60 de milioane de euro.

Cine sunt cei doi magistraţi

Camelia Bogdan a devenit cunoscută după ce a fost reclamată de Sorin Ovidiu Vîntu pe motiv că judeca „prea repede” dosarul în care omul de afaceri era acuzat pentru favorizarea lui Nicolae Popa. Magistratul a fost atunci schimbat din acest dosar, însă judecătoarea care a luat acea decizie, Elena Burlan, a fost cercetată de Consiliul Superior al Magistraturii pentru gravă neglijenţă, deoarece nu avea motive să o schimbe pe Camelia Bogdan. De asemenea, judecătoarea Bogdan este cea care a dispus condamnarea omul de afaceri Ştefan Rizea la 12 ani de închisoare. Numele lui Mihai Alexandru Mihalcea se leagă tot de un dosar în care era cercetat Vîntu. În perioada în care magistratul lucra la Judecătoria Sectorului 4, a refuzat să-l elibereze condiţionat pe Sorin Ovidiu Vîntu pe motiv că acesta „nu a făcut eforturi deosebite pe calea reeducării sale” şi „nici nu a încercat să se remarce într-un mod deosebit”.

Ştiri pe aceeaşi temă:

 
Dan Voiculescu are un nou complet de judecată în procesul privatizării Institutului de Cercetări Alimentare, format din magistraţi tineri, care par lipsiţi de inhibiţii faţă de numele grele pe care le-au judecat.
 
 
Magistraţii refuză să mai judece dosarul privatizării Institutului pentru Cercetări Alimentare, în care omul de afaceri Dan Voiculescu este acuzat de spălare de bani. Judecătorul Florică Duţă a anunţat ieri că se pensionează şi nu mai vrea să judece nici măcar pe cererile făcute de avocaţi.
 
 
Mai mulţi internauţi abonaţi la site-ul adevarul.ro par a avea o pasiune comună: viaţa şi activitatea lui Dan Voiculescu. Aceştia nu citesc nimic altceva decât articolele care au legătură cu preşedintele fondator al Partidului Conservator, arată o analiză a activităţii publice a acestora pe site-ul adevărul.ro.
 
 
Judecătorul Florică Duţă de la Curtea de Apel Bucureşti (CAB), care soluţionează dosarul în care Dan Voiculescu este acuzat de privatizarea frauduloasă a Institutului de Cercetări Alimentare (ICA), a fost pensionat. Preşedintele Traian Băsescu a semnat, luni, decretul de eliberare din funcţie prin pensionare.
 
 
Omul de afaceri Dan Voiculescu scapă de acuzaţia de spălare de bani din dosarul privind privatizarea frauduloasă a Institutului de Cercetări Alimentare în anul 2017. Asta arată analiza făcută pentru ziarul „Adevărul” de un specialist în drept penal.
 
 
Omul de afaceri Dan Voiculescu îl acuză pe procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi, că încalcă legea. Acesta spune că şeful DNA ar trebui obligat să se retragă din magistratură. De altfel, nu de mult, omul de afaceri a depus o plângere la Parchetul General împotriva procurorilor anticorupţie care îl anchetează pe judecătorul Stan Mustaţă, acuzat de corupţie.

 
Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) a discutat luni la Adevărul Live cu Dan Marinescu, redactorul-şef al ziarului „Adevărul”, despre câteva dintre cele mai importante dosare pe care le instrumentează în prezent instituţia pe care aceasta o coordonează. Aceasta a vorbit inclusiv despre plângerea pe care omul de afaceri Dan Voiculescu a făcut-o împotriva procurorilor anticorupţie.
 
 
Judecătorii urmează să anunţe marţi dacă anulează privatizarea Institutului pentru Cercetări Alimentare, aşa cum au cerut apărătorii din dosarul în care Dan Voiculescu este acuzat de spălare de bani. La sfârşitul zilei omul de afaceri care controlează Antenele ar putea şti data la care se va da sentinţa definitivă în cauză.
 
 
Dan Voiculescu a depus o sesizare la Parchetul General prin care a cerut să se facă o anchetă la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA). El a precizat că acţiunea de marţi a procurorilor este o presiune asupra judecătorului Stan Mustaţă care urma să dea o sentinţă în dosarul ICA. Magistratul Mustaţă a fost ridicat în această dimineaţă de la Curtea de Apel Bucureşti şi dus la audieri. Ulterior, acesta a fost pus sub urmărire penală.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările