Dosarul ICA, un nou termen. Dan Voiculescu, la Curtea de Apel Bucureşti: „Sper să se facă dreptate!”

Dosarul ICA, un nou termen. Dan Voiculescu, la Curtea de Apel Bucureşti: „Sper să se facă dreptate!”

Dan Voiculescu a fost condamnat, iniţial, la cinci ani de închisoare FOTO Adevărul

Curtea de Apel Bucureşti a stabilit marţi un nou termen în dosarul privind privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare (ICA) în care Dan Voiculescu a fost condamnat la cinci ani de închisoare, alături de alte persoane. Noul termen stabilit de judecători este 15 aprilie. Decizia a fost luată după ce unul dintre magistraţi a făcut cerere de abţinere pe motiv că ar fi lipsit de imparţialitate.

Ştiri pe aceeaşi temă

UPDATE Judecarea apelului în dosarul privind privatizarea ICA a fost amânată marţi dimineaţă la Curtea de Apel Bucuresti, după ce preşedintele Completului de judecată, Stan Mustaţă, a solicitat să nu facă parte din completul de judecată pe motiv că ar fi lipsit de imparţialitate. 

Judecătorul a explicat că, în urma unor materiale de presă „neadevărate”, în care se relatează presupuse interese ale sale în acest dosar şi doreşte să formuleze cerere de abţinere, pentru eliminarea oricăror dubii sau suspiciuni.

Potrivit relatărilor din presă, numele lui Stan Mustaţă este menţionat în referatul procurorilor anticorupţie de arestare a judecătoarei Veronica Cîrstoiu.

„Cu prilejul întâlnirii pe care a avut-o cu martora denunţătoare R.I.A., la data de 03.07.2013, învinuita Dascălu Adriana a reiterat pretenţia de a primi datoria de 300.000 euro (din suma de 1.500.000 euro promisă pentru anularea pedepsei de 7 ani închisoare), susţinând că nu putea să «evite» decât o parte de datorie, în cuantum de 200.000 euro (a scris «3» când s-a referit la 300.000 euro şi, respectiv, cifra «2» pe care a tăiat-o cu un «x» atunci când a afirmat că nu poate evita decât suma de 200.000 euro). În continuare, a precizat că trebuie neapărat să remită suma de 100.000 euro judecătorilor Cîrstoiu Veronica (a scris «V») şi Mustaţă Stan (a scris «M») de la Curtea de Apel Bucureşti, respectiv câte 50.000 euro fiecaruia dintre aceştia, pentru «dirijarea» dosarului nr. 388/P/2012, la momentul sesizării instanţei de judecată prin rechizitoriu, la un complet favorabil care va pronunţa o hotărâre avantajoasă. În aceleaşi împrejurări, Dascălu Adriana şi-a mărit pretenţiile, de la 100.000 euro la 150.000 euro, afirmând că s-ar putea să fie necesară remiterea sumei de 10.000 euro şi judecatorului U.E., preşedintele Secţiei a II-a penale a Curţii de Apel Bucureşti (a scris «U» şi semnul «?»), care ar putea avea un rol important în «dirijarea» aceluiaşi dosar penal. De asemenea, Dascălu Adriana a stabilit că diferenţa de 40.000 euro, din suma de 150.000 euro pretinsă, urma să o împartă cu R.I.A., câte 20.000 euro fiecare (conversaţia fiind completată de menţiunile olografe «A+A», «40», «20» şi «20»). A susţinut că, dacă va remite judecătorilor anterior menţionaţi suma totală de 110.000 euro, dosarul nr. 388/P/2012 (a scris «dosarul nostru») va ajunge la un complet de judecată care, în schimbul unor sume de bani pe care nu le-a precizat sub aspectul cuantumului, ar putea să dea o soluţie favorabilă inculpaţilor R.I.A. şi S.M., în sensul suspendării condiţionate a executării pedepsei…»”, conform relatărilor din presă.

Judecătoarea Veronica Cîrstoiu este judecată pentru fapte de corupţie, alături de fiul ei, Florin Cergan, Dinel Staicu, avocatul Lucian Băgia şi Carmen Ioana Popescu.

Veronica Cîrstoiu, fost judecător la Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală, este acuzată de luare de mită, trafic de influenţă, complicitate la trafic de influenţă, instigare la spălare a banilor, comisă în legătură directă cu infracţiunea de luare de mită, înşelăciune în formă continuată (65 acte materiale) şi fals în înscrisuri sub semnătură privată (65 de acte materiale).

Procurorii au arătat, în rechizitoriul trimis instanţei, că, în cursul lunii februarie 2012, judecătoarea Veronica Cîrstoiu a primit, prin intermediul avocatei Adriana Dascălu, aproximativ 630.000 de euro de la Dinel Staicu, pentru a pronunţa, împreună cu ceilalţi doi membri ai completului de judecată de la Curtea de Apel Bucureşti, o soluţie de admitere a contestaţiei în anulare formulate de Dinel Staicu, în dosarul în care acesta fusese condamnat la şapte ani de închisoare pentru fraudarea Băncii Internaţionale a Religiilor.

Pe 22 februarie 2012, completul din care a făcut parte Veronica Cîrstoiu a decis înlăturarea pedeapsei lui Dinel Staicu, primită în dosarul privind fraudarea Băncii Internaţionale a Religiilor.
 
UPDATE Dan Voiculescu a ajuns la Curtea de Apel Bucureşti. Acesta a declarat că speră ca judecătorii să facă dreptate în cazul său. 
 
Judecătorii Tribunalului Bucureşti au decis în septembrie 2013 condamnarea lui Dan Voiculescu la cinci ani de închisoare cu executare. În acelaşi dosar cunoscutul nutriţionist Gheorghe Mencinicopschi a fost condamnat la 6 ani de închisoare cu executare.
 
De asemenea, Corneliu Popa, Cătălin Sandu Jean, Sorin Pantiş, Flavius Pop şi Vlad Săvulescu au fost condamnaţi la câte şase ani de închisoare cu executare. Totodată, Gheorghe Sin, Constantin Baciu, Alexandru Petre, Grigore Marinescu şi Vica Ene, cu toţii judecaţi în acelaşi dosar, au primit câte 5 ani de executare. 
 
Judecătorii au mai decis ca toţi condamnaţii să înapoieze Ministerului Agriculturii peste 60 de milioane de euro. 
 
Separat, Dan Voiculescu este obligat să înapoieze statului 135.000 de euro, bani ce reprezintă contravaloarea a 19 milioane de acţiuni ale ICA donate de omul de afaceri fiicei sale, Camelia. De asemenea, instanţa a pus sechestru pe mai multe conturi ale omului de afaceri printre care unul deschis la BRD în care se află suma de 15 milioane de lei.
 
Lui Dan Voiculescu i-au fost interzise şi mai multe drepturi civile pe o perioadă de 3 ani de la ispăşirea pedepsei.
 
Magistraţii au mai decis să pună sechestru pe un imobil situat în oraşul Otopeni, aparţinând medicului Gheorghe Mencinicopschi, care este estimat la peste 450.000 euro. 
 
Mai mult, instanţa a dispus punerea sechestrului asigurator asupra mai multor bunuri şi imobile deţinute de fostul director executiv al SC GRIVCO SA Sorin Pantiş, cu o valoare estimată la peste două milioane de euro.
 
Concret, preşedintele de onoare al Partidului Conservator a fost găsit vinovat de spălare de bani şi de folosire de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, a influenţei şi autorităţii date de această calitate în scopul de a obţine, pentru sine sau pentru altul, bani, bunuri sau alte foloase necuvenite (faptă ce între timp s-a prescris). 
 
Mai pe scurt, Voiculescu s-ar fi folosit de poziţia politică pentru a cumpăra pachetul majoritar de acţiuni al Institutului de Cercetări Alimentare (I.C.A.) la un preţ mult mai mic decât cel real. Alături de preşedintele Partidului Conservator, în dosar au mai fost cercetate 27 de persoane din care 13 persoane au fost trimise în judecată.
 
Potrivit rechizitoriului, „în perioada 1991-2003, inculpaţii au desfăşurat o serie de operaţiuni financiare şi comerciale frauduloase în scopul de a facilita adjudecarea prin licitaţie, de către Grivco SA (firma lui Dan Voiculescu), a pachetului de acţiuni deţinut de Administraţia Domeniului Statului la  I.C.A., la un preţ mult mai mic faţă de valoarea comercială reală, în condiţii discriminatorii, netransparente şi prin subevaluarea activelor şi a titlurilor de participare”, arătau procurorii la trimiterea în judecată a dosarului.
 
În plus, anchetatorii arătau că în iulie 2003, Corneliu Popa (judecat şi el în dosar), în calitatea sa de preşedinte al Consiliului de Administraţie al Agenţiei Domeniilor Statului, ar fi aprobat ilegal declanşarea procesului de privatizare al I.C.A, stabilind o valoare a pachetului de acţiuni de 94,5 ori mai mică de valoarea comercială reală a acestuia.
 
„Prin subevaluarea cu intenţie a terenurilor, construcţiilor şi a titlurilor de participare şi prin falsificarea documentaţiei acest pachet de acţiuni a fost achiziţionat cu suma de 104.730 de euro, în vreme ce valoarea reală era de 7.900.929 de euro”, mai explică procurorii.
 
La licitaţia aranjată ar fi participat doar firma Grivco a lui Voiculescu şi, în nume propriu, Gheorghe Mencinicopschi, directorul general şi membru al A.G.A. al I.C.A. S.A, dar şi membru al Partidului Conservator încă din 1991.
 
Un proces ce părea fără sfârşit
 
După o urmărirea penală făcută în timp record – care a început în septembrie 2008 – dosarul în care Voiculescu este acuzat că a cumpărat 3,6 hectare de teren si un hectar de constructii în Baneasa la un preţ de 75 de ori mai mic decât cel real, a debutat la Tribunalul Bucureşti cu trei termene, după care a fost mutat la Curtea Supremă, unde iniţial procesul a avut parte de şapte amânări. Ulterior, dosarul a fost retrimis la Tribunalul Bucureşti, după ce Dan Voiculescu şi-a dat demisia din funcţia de senator.
 
Instanţa a finalizat pe 29 august dezbaterile în dosar şi a anunţat că sentinţa va fi pronunţată în 12 septembrie. Nu s-a întâmplat însă aşa, pe 12 septembrie magistraţii anunţând că se vor pronunţa pe 26 septembrie.
 
La ultimul termen de judecată, procurorul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) prezent la şedinţă a arătat că toate probele din dosar dovedesc acuzaţiile aduse inculpaţilor. Procurorul a cerut instanţei condamnarea lui Voiculescu la o pedeapsă cu executare pentru spălare de bani, confiscarea sumelor de bani ce sunt prevăzute în rechizitoriu în cazul acestuia, precum şi restrângerea unor drepturi civile.
 
Acesta a mai solicitat să se constate că a intervenit prescripţia specială în cazul omului de afaceri privind fapta legată de traficarea influenţei.
 
În cazul celorlalţi inculpaţi din dosar, procurorul a cerut instanţei să se constate că pentru unii dintre aceştia a intervenit prescripţia în cazul unor fapte de fals şi uz de fals.
Procurorul a cerut ca aceştia să fie condamnaţi la pedepse cu executare pentru instigare la fals intelectual, respectiv complicitate la subevaluarea unor active de stat în procesul de privatizare.
 
Voiculescu: procurorii nu m-au audiat
 
Dan Voiculescu a arătat, în ultimul cuvânt, că în opinia sa există două nereguli în ceea ce priveşte ancheta şi acuzaţiile din acest dosar. 
 
O primă neregulă semnalată a fost aceea că, pe parcursul urmăririi penale, el nu ar fi fost chemat niciodată în faţa anchetatorilor pentru a da declaraţie, în contextul în care toate celelalte persoane ar fi fost întrebate în legătură cu persoana sa de către anchetatori.
 
O a doua neregulă în opinia omului de afaceri ar fi aceea că nu există nicio probă şi niciun indiciu direct sau indirect care să dovedească acuzaţiile ce i se aduc, respectiv nu există martori, înregistrări telefonice sau ambientale ori documente care să dovedească acuzaţiile ce i se aduc de către anchetatori.
 
Mogulul a adăugat că procurorul de caz a folosit sintagma "telepatie" în rechizitoriu pentru a face conexiunea între el şi ceilalţi inculpaţi.
 

Pe aceeaşi temă:

 
Procesul în care Dan Voiculescu este acuzat de privatizarea frauduloasă a Institutului de cercetări Alimentare (ICA) urmează să fie reluat pe 27 iunie când urmează să fie audiat un alt inculpat în dosar, Vlad Nicolae Săvulescu, dar şi trei martori. La termenul de astăzi a fost audiat şi omul de afaceri Dan Voiculescu. Frauda estimată în acest caz a fost evaluată de procurori la 60 de milioane de euro.
 
 
Tribunalul Bucureşti a respins astăzi cererea fostului senator, Dan Voiculescu, de a-l audia în dosarul său de corupţie, în calitate de martor, pe preşedintele Traian Băsescu. În schimb, instanţa a acceptat reaudierea lui în dosar. Magistraţii au judecat marţi un nou termen în dosarul privatizării Institutului de Cercetări Alimentare (ICA), în care Dan Voiculescu este acuzat de corupţie.
 
 
Tribunalul Bucuresti a respins astăzi cererea lui Dan Voiculescu de a returna dosarul de corupţie al privatizării Institutului pentru Cercetări Alimentare (ICA) la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA). Judecarea  cauzei va continua cu termen pe 30 aprilie. La termenul din 9 aprilie, fostul senator a cerut încetarea procesului şi returnarea dosarului său la DNA.
 
 
La cinci ani de la debutul procesului, judecătorii vor asculta, astăzi, pledoariile finale în procesul privind privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare în care omul de afaceri este acuzat de spălare de bani. Procurorii cer pedeapsa cu închisoarea pentru liderul Partidului Conservator. Dacă va fi găsit vinovat acesta riscă până la 12 ani de închisoare. Instanţa a anunţat că va da sentinţa peste 2 săptămâni.
 
 
Mugur Ciuvică tremură din toate încheieturile, vocea îi tremură şi ea, iar gazetarii adunaţi ciorchine în jurul său, la ieşirea de la DNA, observă asta. „Tremur pentru că pe mine tot timpul mă emoţionează băsiştii”, bravează Ciuvică, deşi e mai rezonabil să credem că emoţia i se datora celor petrecute înăuntru. 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: