UPDATE Elena Udrea, două cereri de arestare: în dosarele „Gala Bute“ şi „Microsoft“. Procurorii au extins cercetările şi pentru luare de mită

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Elena Udrea este cercetată sub control judiciar în dosarul „Microsoft” FOTO Mediafax
Elena Udrea este cercetată sub control judiciar în dosarul „Microsoft” FOTO Mediafax

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie cer Camerei Deputaţilor aviz pentru încuviinţarea arestării preventive a fostului ministru a Dezvoltării Elena Udrea. Aceasta este acuzată de mai multe fapte de corupţie, inclusiv de luare de mită în dosarul privind organizarea „Gala Bute”. Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor a avizat, miercuri, favorabil cererea de încuviinţare a urmăririi penale a deputatului.

UPDATE DNA cere aviz pentru arestarea Elenei Udrea şi în dosarul „Microsoft”

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie cer Camerei Deputaţilor aviz pentru încuviinţarea arestării preventive a fostului ministru al Dezvoltării, Elena Udrea, şi în dosarul „Microsoft”. Aceasta este acuzată de mai multe fapte de corupţie, inclusiv de spălare de bani.

UPDATE Procurorul general al României a transmis ministrului Justiţiei solicitările DNA de avizare a începerii urmării penale a Elenei Udrea pentru luare de mită, dar şi pentru arestarea preventivă a fostului ministru. 

UPDATE Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a trimis procurorului general al României, Tiberiu Niţu, solicitarea prin care cere Camerei Deputaţilor să avizeze încuviinţarea arestării preventive a deputatului Elena Udrea, după ce procurorii anticorupţie au extins cercetările faţă de aceasta şi pentru luare de mită.

Concret, anchetatorii solicită Camerei Deputaţilor să încuviinţeze arestarea preventivă a Elenei Udrea pentru infracţiunile de abuz în serviciu, tentativă la folosirea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete pentru obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene, folosire a influenţei în scopul obţinerii de foloase necuvenite şi luare de mită.

De asemenea, DNA cere Camerei Deputaţilor aviz pentru începerea urmăririi penale a Elenei Udrea şi pentru luare de mită.

Potrivit procurorilor, faptele au legătură cu atribuirea şi folosirea, presupus ilegale, a fondurilor din patrimoniul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului în perioada 2010 – 2012.

UPDATE: Bodan Ciucă, preşedintele Comisiei Juridice: Nu am mai intrat pe fond. Doamna Udrea a spus că sunt neclarităţi, dar că le va clarifica în justiţie.

UPDATE: Elena Udrea a primit aviz pozitiv din partea Comisiei Juridice pentru începerea urmăririi penale în dosarul Gala Bute. Comisia juridică a avizat favorabil miercuri solicitarea DNA de începere a urmăririi penale a deputatului Elena Udrea, cu 20 de voturi „pentru“, unul împotrivă, o abţinere şi un vot anulat.

UPDATE Elena Udrea, înainte de şedinţa Comisiei Juridice: Voi cere colegilor să dea aviz pozitv. Nu voi veni în Parlament să-mi susţin cauza în niciun fel. Voi solicita astăzi la comisie şi în mod public tuturor colegilor din Parlament să facă ceea ce trebuie să facă în cazul în care justiţia solicită un aviz, să dea un aviz favorabil. Doi la mână: în nici într-un caz eu nu voi intra pe fondul cauzei. Sunt sub control judiciar şi toţi adversarii abia ar aştepta să fac o greşeală. Deci nu voi discuta pe fondul cauzei.
 

Procurorii DNA arată, în cererea de avizare a urmăririi penale a deputatului Elena Udrea, că aceasta este suspectată de săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, cu obţinerea pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, tentativă la folosirea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete pentru obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene şi folosire a influenţei în scopul obţinerii de foloase necuvenite.

Faptele de care este acuzată Elena Udrea ar fi fost comise în perioada în care aceasta a fost ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, cu ocazia organizării evenimentului „Gala Bute”.

„Faptele au legătură cu atribuirea şi folosirea, presupus ilegale, a fondurilor din patrimoniul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului în perioada 2010 - 2012”, potrivit DNA.

Procurorii au cerut aviz şi de la Camera Senatului pentru începerea urmării penale a lui Ion Ariton, fost ministru al Economiei. Membrii Comisiei juridice au aprobat, marţi, solicitarea procurorilor în cazul fostului ministru şi au întocmit un raport pe baza căruia Senatul va vota în plen pentru încuviinţarea sau nu a solicitărilor de începere a urmăririi penale.

Ariton este suspectat de participaţie improprie la abuz în serviciu şi folosire a influenţei în scopul obţinerii de foloase necuvenite.

„În calitatea sa de ministru al Economiei, Ariton Ion i-ar fi determinat pe reprezentanţii a 10 companii de stat aflate în subordinea sa (Hidroelectrica SA, Transelectrica SA, Nuclearelectrica SA, SNTGN Transgaz SA, Complexul Energetic Turceni SA, Complexul Energetic Rovinari SA, SNGN Romgaz SA, Oil Terminal SA, IAR Ghimbav SA şi  Societatea Naţională a Apelor Minerale SA) să sponsorizeze, cu suma totală de 1.742.830 lei, organizarea galei internaţionale de box profesionist organizată la Bucureşti la data de 09.07.2011, în cadrul căreia a evoluat sportivul Lucian Bute”, a precizat DNA.

Trei persoane în arest la domiciliu în dosarul „Gala Bute”

În acest caz, primarul municipiului Lupeni, Cornel Resmeriţă, Ştefan Lungu şi Gheoghe Nastasia vor fi cercetaţi în arest la domiciliu, ca urmare a unei decizii luate de Tribunalul Bucureşti, marţi noaptea. De asemenea, magistraţii au disjuns judecarea propunerii de arestare în cazul lui Rudel Obreja, după ce acesta nu a putut fi citat telefonic.

Surse judiciare au precizat că atât Obreja, cât şi avocatul său aveau telefoanele închise, potrivit Mediafax. Astfel, instanţa a disjuns cauza şi va judeca joi propunerea de arestare preventivă a lui Rudel Obreja, care va putea fi până atunci citat prin toate metodele legale.

Decizia luată în privinţa celorlalţi trei inculpaţi nu este definitivă şi poate fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti.

Iniţial, procurorii DNA au cerut Curţii Supreme arestarea preventivă a lui Rudel Obreja şi Cornel Resmeriţă şi arest la domiciliu pentru Ştefan Lungu şi Gheorghe Nastasia, în dosarul „Gala Bute”, însă judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Înalte Curte a decis că nu este competent să judece propunerile preventive cerut în acest caz, în care nu sunt urmăriţi penal în acest moment actuali sau foşti miniştri. Astfel, dosarul a ajuns la Tribunalul Bucureşti.

Până când dosarul a ajuns la Tribunalul Bucureşti şi a început judecarea propunerilor procurorilor, Rudel Obreja a fost eliberat, după ce i-a expirat ordonanţa de reţinere. Acesta a declarat la ieşirea din arestul Capitalei că toate săgeţile în acest caz sunt îndreptate către Elena Udrea.

„Modul discreţionar în care acţionează procurorii este un pericol. Aşa cum a fost şi că 25 de ani nu au acţionat. Acuma calcă pe cadavre. Toate săgeţile sunt îndreptate către doamna Elena Udrea, iar noi suntem mici porţelanuri între picioarele elefanţilor”, a precizat Obreja.

Noi infracţiuni descoperite de procurori

Potrivit unor documente ale procurorilor, în dosarul „Gala Bute” sunt noi infracţiuni de corupţie care vizează foşti angajaţi ai Ministerului Dezvoltării din perioada în care instituţia a fost condusă de Elena Udrea. 

Anchetatorii suspectează că s-ar fi fraudat fondurile Ministerului Dezvoltării, în perioada mandatului Elenei Udrea, pentru a fi trecute în patrimoniul lui Rudel Obreja şi pentru ca acesta să obţină un credit de la BRD.

Conform procurorilor, în cursul anului 2011, secretarul general al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului (M.D.R.T.) Gheorghe Nastasia, i-ar fi solicitat lui Adrian Gardean, reprezentantul societăţii Termogaz Company S.A., un procentaj de aproximativ 10% din valoarea plăţilor încasate de această societate. I-ar fi promis în schimb că va facilita aprobarea finanţărilor pentru lucrările executate de societate în cadrul programului „Schi pentru România”.

Gheorghe Nastasia i-ar fi spus lui Adrian Gardean că această sumă, de circa 3 milioane de lei, trebuie să o plătească firmei lui Rudel Obreja, Europlus Computers SRL, ca sponsorizare pentru Gala Bute.

„Firma Termogaz Company S.A. este o societate specializată în lucrări de construcţii, care a încheiat în perioada 2010 - 2011 mai multe contracte de achiziţie publică finanţate din fondurile M.D.R.T. prin programul „Schi în România”. Cele mai importante contracte aveau ca obiect amenajarea domeniilor schiabile din zonele turistice Gutâiul Doamnei (gestionat de UAT Cavnic) şi Straja (gestionat de UAT Lupeni), precum şi a unei pârtii de teleschi în oraşul Borsec. În  perioada respectivă, veniturile societăţii ar fi fost reprezentate în cea mai mare măsură, din plăţile efectuate din fonduri publice“, susţin procurorii anticorupţie.

În seara zilei de 13 iulie 2010, Ştefan Lungu l-a sunat pe Adrian Gardean cu care a discutat despre înscrisurile depuse de UAT Cavnic după formularea solicitării de finanţare (două hotărâri de consiliu local aprobate pe 30 iunie 2010) şi despre posibilitatea de a determina funcţionarii din cadrul Direcţiei de Dezvoltare să aprobe efectuarea plăţii:

Adrian Gardean: Acolo îi în regulă? Crezi că mâine se întâmplă ceva?
Ştefan Lungu: Nu ştiu dacă mâine concret. El mi-a zis că a primit şi că în principiu se rezolvă. Trebuia să-i trimită primăria ceva. Primăria a trimis. Eu mâine dimineaţă mă mai văd şi cu secretarul general (n.n. Nastasia Gheorghe) să mai... să-l mai rog o dată pentru că nu trebe... nu trebuie să facă nimic, nicio intervenţie...
Adrian Gardean: Da, da, da...
Ştefan Lungu: Pur şi simplu e o obligaţie d’a lor.
Adrian Gardean: Normal, da!
Ştefan Lungu: Adică nu... Că asta i-am spus şi lui „bă, nu face nimeni nicio presiune în vreun fel asupra ta. Să nu se interpreteze greşit”
Adrian Gardean: Da, cum... da, da.
Ştefan Lungu: Pur şi simplu, trebuie să-ţi faci o datorie pe care o ai, nimic altceva! Recepţionezi un dosar, oricum va fi...
Adrian Gardean: Normal.
Ştefan Lungu: Negativ, pozitiv!
Adrian Gardean: Numai că ei mai uită din principiu aşa.. fac...
Ştefan Lungu: Păi din principiu mai uită, na, ce să facem! Timpul cel mai uşor este să-l f__m!
Adrian Gardean: Da.
Ştefan Lungu: Da.
Adrian Gardean: OK! Păi atunci, mâine seară sau când mă întorc!
Ştefan Lungu: Oricând, oricând!

Zeciuiala banilor veniţi de la Ministerul Dezvoltării şi Turismului

Referitor la Ştefan Lungu, consilierul personal al ministrului de atunci Elena Udrea, procurorii spun că a colectat aproape 700.000 de lei de la Adrian Gardean, Miron Gardean şi Miron Lupulescu, reprezentanţi ai S.C. Termogaz Company S.A. Banii au fost daţi în schimbul promisiunii că Ştefan Lungu va determina funcţionarii din conducerea ministerului să aprobe finanţarea unor contracte de lucrări încheiate de societatea respectivă cu mai multe unităţi administrativ teritoriale.

„Suma de 695.367,06 lei, primită de inculpatul Lungu Ştefan, reprezintă 10% din suma finanţată de minister, iar pentru a ascunde natura acestor plăţi au fost întocmite mai multe contracte fictive de achiziţie, prin care o societate controlată de Ştefan Lungu, Last Time Studio SRL, a fost interpusă în raporturile dintre Termogaz Company şi furnizorii obişnuiţi ai acesteia, cu scopul exclusiv de a majora artificial preţul produselor şi de a transfera diferenţa în patrimoniul inculpatului. De altfel, în urma unui control  efectuat de către Direcţia Generală Antifraudă Fiscală la societăţile implicate, a reieşit că SC Last Time Studio SRL a fost o firmă interpusă, care nu a efectuat transport, montaj  sau un alt serviciu care să justifice creşterea de peste 5 ori a preţului“, explică procurorii.

La finalul anului 2011, municipiul Lupeni a atribuit societăţii Termogaz Company un contract  în valoare de aproape 11 milioane de lei, finanţat cu fonduri ale MDRT, având ca obiect actualizarea proiectului tehnic şi executarea lucrărilor de alimentare cu energie electrică a Staţiunii turistice Straja.

„Inculpatul Cornel Resmeriţă, primarul municipiului Lupeni, împreună cu şeful biroului de achiziţii şi investiţii al primăriei, a atribuit contractul fără licitaţie publică şi au supraevaluat, cu intenţie, valoarea contractului, deşi cunoşteau că valoarea reală a lucrărilor era de 8.318.490 lei, aşa cum rezulta din proiectul tehnic pe care Primăria Lupeni îl realizase anterior. Diferenţa de 2.577.869,11 lei reprezintă prejudiciu pentru persoana vătămată municipiul Lupeni“, au detaliat procurorii DNA.

Suma de peste 8 milioane de lei a fost achitată folosind fonduri alocate de MDRT în regim de urgenţă, iar 3 milioane lei a fost transferată către firma lui rudel Obreja, Europlus Computers SRL, pentru acoperirea parţială a creditului bancar contractat pentru organizarea unei “Galei Bute” şi garantat de ministerul Elenei Udrea printr-o scrisoare semnată de Gheorghe Nastasia, secretarul general al ministerului.

Contract fictiv pe 3 milioane de lei pentru firma lui Obreja

Tot la finalul anului 2011, spun procurorii, a fost încheiat un contract între Termogaz Company SA şi Europlus Computers SRL, reprezentată de inculpatul Rudel Obreja. Obiectul contractului avea ca obiect prestarea de serviciilor de publicitate şi consultanţă în cadrul galelor sportive, estimate a fi organizate de prestator în luna februarie 2012. Tot atunci firma lui Obreja a emis o factură în valoare de 3 milioane de lei, care a fost achitată integral de Termogaz Company SA.

„Din probele administrate în cauză a rezultat că această operaţiune a avut caracter fictiv, scopul real fiind de a ascunde transferul fondurilor obţinute de la MDRT prin infracţiunea de abuz în serviciu descrisă anterior. Totodată, prin înregistrarea operaţiunii în contabilitatea Termogaz Company SA ca o cheltuială deductibilă, au fost diminuate în mod nelegal obligaţiile datorate de societate către bugetul de stat cu titlu de taxă pe valoare adăugată şi impozit pe profit, fiind produs un prejudiciu în valoare totală de 967.743 lei“, precizează DNA.

O parte din sumele obţinute de firma lui Obreja au fost plimbate prin conturile unor firme fantomă, după care s-au întors cash în buzunarele lui Rudel Obreja, fiind astfel ascunsă originea ilicită a acestora.

Rudel Obreja, primarul Cornel Răsmeriţă, Ştefan Lungu şi Gheorghe Nastasia au fost reţinuţi luni de procurorii anticorupţie

Procurorii au impus controlul judiciar pentru Adrian Gardean, Miron Gardean şi Miron Lupulescu. Cei trei reprezentanţi ai Termogaz Company SA au interdicţie de a părăsi ţara în următoarele 60 de zile.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite