Procurorii DNA au cerut magistraţilor militari să sesizeze Curtea Constituţională cu privire la ordonanţa de modificare a codurilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Antonina Radu si George Petrică Matei FOTO Mediafax
Antonina Radu si George Petrică Matei FOTO Mediafax

Tribunalul Militar Bucureşti urmează să decidă dacă sesizează Curtea Constituţională cu privire la infracţiunea de abuz în serviciu, după ce DNA a ridicat o excepţie de neconstituţionalitate în dosarul Colectiv care îi priveşte pe angajaţii ISU.

Procurorii DNA au ridicat astăzi, în dosarul „Colectiv”, o excepţie de neconstituţionalitate privind abuzul în serviciu, având legătură cu prevederile ordonanţei de urgenţă privind modificarea codurilor penale adoptată marţi seara de Guvern, potrivit unor surse judiciare citate de Mediafax.

Procurorul de şedinţă a ridicat excepţia la termenul de joi, urmând ca Tribunalul Militar să decidă dacă sesizează CCR.  Potrivit informaţiilor, ar fi vorba despre patru aspecte invocate de procurori. DNA a făcut referire la inexistenţa unei situaţii extraordinare sau a unei situaţii de urgenţă. Procurorii invocă existenţa unui statut juridic privilegiat pentru cei ce beneficiază de ordonanţă şi precizează că nu s-a respectat termenul de abilitare a guvernului.

Juriştii spun că în urma unei sesizări făcute de instanţă, CCR poate analiza fondul ordonanţei de urgenţă. În ceea ce priveşte sesizările făcute de preşedintele României şi preşedintele CSM, Curtea poate stabili doar dacă este un conflict între puterile statului, mai arată Mediafax.

Acuzaţiile procurorilor DNA

Procurorii militari din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au dispus, în octombrie 2016, trimiterea în judecată a foştilor angajaţi ai ISU Antonina Radu şi George Petrică Matei, acuzaţi că au făcut verificări în Clubul Colectiv fără a lua măsuri.

În rechizitoriul întocmit de procurori se arată că, în perioada septembrie 2014 - 30 octombrie 2015, cei doi ofiţeri ai ISU nu şi-au îndeplinit obligaţiile privind prevenirea şi apărarea împotriva incendiilor, deşi au constatat că clubul nu avea aviz/autorizaţie de securitate la incendiu.

Potrivit DNA, conduita celor doi inculpaţi a condus la crearea unui prejudiciu de 12.156,42 lei Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă - I.S.U. Bucureşti Ilfov (reprezentând costurile efectuate cu prilejul intervenţiei în urma incendiului de la data de 30.10.2015, costuri constând în utilizarea autospecialelor de intervenţie, precum şi cheltuielile cu personalul implicat în intervenţie), precum şi la obţinerea unui folos necuvenit în sumă de 62.298 lei pentru S.C. Colectiv Club S.R.L. Bucureşti (reprezentând profitul pe care această societate l-a realizat de la începerea funcţionării până la data tragediei).

În cauză s-au constituit părţi civile un număr de 248 persoane care cer despăgubiri de 212.474.000 de euro şi 51.240.315,8 de lei, anunţă DNA.

 

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite