Statele Baltice, următoarea ţintă a Rusiei? Ioan Talpeş: Ele deţin o importanţă extraordinară - ieşirea pe vârfurile Occidentului reformat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Statele baltice - Estonia, Letonia şi Lituania - ar putea fi următoarea ţintă a Rusiei în procesul său de expansiune a influenţei geopolitice, iar despre această posibilitate a vorbit generalul Ioan Talpeş, fost director al Serviciului de Informaţii Externe, la Adevărul Live.

Statele Baltice, următoarea ţintă  a Rusiei? Există surse importante care susţin acest lucru ca o posibilitate de joc cu grad înalt de probabilitate. 

Este o deschidere spre un nou front de conflict, extrem de grav, sau nu este altceva decât o etapă nou într-un foarte intesn război al propagandei şi dezinformărilor de tot felul? 

Care ar fi consecinţele unor acţiuni ostile împotriva unui stat membru NATO şi care ar putea fi motivaţiile unui asemenea mişcări pe care unii văd ca sinucigaşă din partea Moscovei? De ce Kremlinul a trecut la faza superioară, ameninţând direct cu represalii state NATO printre care şi România?

Iată primele întrebări din dialogul pe care jurnalistul Cristian Unteanu l-a susţinut, la Adevărul Live, cu generalul Ioan Talpeş, fost şef al SIE, în cadrul seriei de emisiuni online „Dosarele lui Talpeş”.

Vă propunem o discuţie care atrage atenţia asupra unei zone a Europei despre care unii analişti spun că ar fi „călcâiul lui Ahile“: Ţările Baltice.

Eu ştiam că zona cea mai periculoasă era „butoiul cu pulbere“ - Balcanii. Acum când vorbim de Marea Baltică şi de ţările ei este normal că nu putem să nu ne apropiem de situaţia ţărilor respective în 1989. Pentru a înţelege această situaţie ar trebui să mergem chiar mai departe şi să vedem cum au evoluat ţările după Primul Război Mondial. Aici au fost reproiectate într-o discuţie internaţională. Ele n-au existat ca republici înainte de proclamarea lor ca republici.

După Primul Război Mondial, ele au reuşit să se impună ca variante statale. Aici a fost una dintre marile demonstraţii a ceea ce înseamnă diaspora şi jocul de influenţă internaţional. Diaspora ţărilor respective a reuşit să influenţeze Washingtonul, astfel că, într-o hotărâre a Congresului, nu au fost recunoscute ca parte din URSS. Când nu ţi se recunoaşte controlul, creezi dispută. Şi la Washington, şi la Moscova, au existat interese mai mari care au făcut ca această dispută să nu devină acerbă.

De ce acest interes enorm pentru ţările baltice, mai mult decât pentru România şi Bulgaria?

Nu putem să nu sesizăm că ele deţin o importanţă extraordinară, ieşirea pe vârfurile Occidentului reformat, către Germania, Benelux, Marea Britanie. Mie mi se pare că noi trecem cu vederea şi credem că acolo lucrurile sunt mai elegante, că s-a rezolvat totul. 

S-ar putea că, dacă se va continua pe aceleaşi procedee, în statele baltice există motive serioase de dispută. În ţările baltice, populaţia rusofonă nu e ca în Ucraina. Acolo este evident că, de la un moment dat, în locul populaţiei germanice care s-a retras, ruşii au fost împinşi masiv. Transferuri de populaţie care au ajuns să creeze acest procent ridicat.

Nu se poate trece peste enclava Kaliningrad. Rusia Orientală are la origine această colonizare militară. Şi atunci, pe la 1200, Occidentul a considerat, Germania în special, că zona respectivă este de cel mai mare interes pentru Occident. Dacă ne uităm pe hartă, acolo se trăieşte într-o comunitate, pe teritorii care au ieşire la Marea Baltică şi la Marea Nordului. Aşa, poate vom înţelege de ce ţarul Petru cel Mare s-a dus la Copenhaga să-şi dezvolte această proiecţie nordică care este cea care leagă Occidentul.

Un istoric tinde să se întoarcă la bază, la trecut. De ce credeţi că vorbim despre 1200? Au trecut totuşi secole în care s-au dezvoltat mentalităţi, relaţii interstatale...

Atunci, undeva în zonele decizionale ale proiectului occidental, s-a ajuns la înţelegerea fixării a două ordine cavalereşti. Aceştia au fost luaţi şi transferaţi în zona baltică şi acolo au creat o enclavă cu o capacitate militară deosebită. Această lume a consolidat apartenenţa la spaţiul catolic. 

Credeţi că de această primejdie poate fi ataşată şi aceea a unui conflict confesional?

Lumea şi-ar da seama că ar fi o greşeală. Dar cred că cei care au în mână cheia jocului se află la Moscova, iar cheia este autodeterminarea. Sau poate vor lăsa această zonă într-o formulă de neutralitate binevoitoare. Inclusiv Finlanda face parte din această formulă. Finlanda şi-a negociat condiţia unei relaţii speciale cu Moscova. Moscova a tot aşteptat ca cele trei ţări baltice (Estonia, Letonia şi Lituania) să ajungă la o asemenea relaţionare, ca şi cu Finlanda. Faptul că ele au intrat în NATO a fost apreciat ca o compensaţie necesară pentru a linişti disputele.

Nu există un grup de ţări mai unite, acţionând în unison în tot ceea ce înseamnă mişcare politică cum sunt statele baltice. Este un nucleu real de influenţă.

Este firesc să fie aşa. Categoric ele sunt puterea slavă de la est. Trebuie să fii fraier să nu înţelegi că ei se află într-o fază în care trebuie să-şi rezolve problema statului internaţional. Sunt o populaţie adusă acolo după Al Doilea Război Mondial.

Cristian Unteanu: Cineva a putut învăţa după ce s-a întâmplat în Crimeea. Toate promisiunile au fost încălcate de Rusia.

În realităţi e mai bine, în promisiune nu. Speranţa, de multe ori, dărâmă o realitate acceptabilă.

Lumea arată spre ce se petrece în Crimeea, cei din ţările baltice. Populaţia rusofonă din baltice trăieşte la un nivel complet diferit. Cum ar putea cineva să vrea să se întoarcă la sărăcie?

Ei cred că vor continua să trăiască ca până acum, se ţine cont de potenţialul regional. Balticele sunt un fel de zonă liberă pentru piaţa rusă şi pentru alte formule de dezvoltare economică.

Vedeţi o posibilitate să aibă zone libere după model chinez? Modelul de viaţă este mai bun pentru că acolo s-au băgat bani, pe de-o parte din Germania, Polonia, dar în primul rând din ţări scandinave. S-ar putea produce o ruptură, zona rusofonă este spre Rusia, cea cu acces la mare va rămâne în NATO şi UE.

Mulţi se întreabă de ce ei sunt trataţi altfel. Sunt daţi ca exemple, şi noi nu? Haideţi să-i luăm în contextul istoric şi la dimensiunea confruntărilor la care au participat. Cel care fusese însărcinat de protecţia creştinătăţii se afla la Buda, regele Ungariei. Factorul militar fundamental al zonei a fost cel maghiar. Pentru baltice a fost Lituania şi Polonia. Templierii au pus stavilă extensiei ruse. Apoi s-a format Suedia care a intrat în confruntarea cu Petru cel Mare. S-a ajuns să se tranşeze un colţ de la Marea Baltică şi Rusia să ajungă riverană şi chiar decidentă. Dar, de fiecare dată când a vrut să schimbe, s-a aflat în faţa unor reacţii violente. 

Este miza ţărilor baltice atât de mare încât Rusia să rişte?

Ţările există acolo pentru alte negocieri, pentru alte aranjamente.

Raţionamentele istorice mai au o acoperire în cazul unui stat ca România?

Mult diminuată. Dar România încă poate fi evocată ca un argument pentru alte pretenţii ale ruşilor: uite că nici în România nu s-a respectat.

Nu ştiu dacă peste 10 ani va fi nevoie ca o înţelegere globală să decidă. S-ar putea ca peste această perioadă chiar românii să decidă altceva. Să-şi decidă propria soartă, poate să devenim subsidiari ai unui proiect de dezvoltare şi să renunţăm de bunăvoie la statutul de independenţă, de suveranitate. 

Rusia desfăşoară acţiuni ostile acolo?

Eu sunt sigur că da. Un asemenea comportament face parte din starea naturală a relaţiilor. Noi, de exemplu, ne-am dovedit mereu că suntem statul care refuză o discuţie, în termenii lor. Rusia niciodată n-a făcut României vreo propunere în care să se evidenţieze interesele României. Ei au tratat Bucureştiul printr-o variantă în faţa căreia nici Ceauşescu n-a cedat.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite