Dosarele lui Talpeş. Cât de acoperită este România de „umbrela de securitate a NATO“?

Dosarele lui Talpeş. Cât de acoperită este România de „umbrela de securitate a NATO“? 

Este o întrebare vitală pentru acest moment. Răspunsul corect ne conferă sentimentul de stabilitate atât de necesar nouă, tuturor, dar asigură, la nivel de ţară, şi un statut - cel de membru al clubului euro-atlantic - de care depinde credibilitatea pieţei naţionale, prezenţa de acum a investitorilor străini şi dă o siguranţă celor care se găndesc să vină în România. Dar, acestea fiind spuse, teoria este suficientă?

Acest statut înseamnă oare, într-adevăr, necondiţionat, o asemenea garanţie absolută sau, cum se întâmplă de atâtea ori în istorie, garanţiile sunt limitate şi condiţionate? Dacă da, de ce anume?

 

Am încercat să găsim un răspuns împreună cu generalul Ioan Talpeş, fost director al Serviciului de Informaţii Externe, invitatul jurnalistului Cristian Unteanu în emisiunea de vineri, la Adevărul LIVE.  

Principalele declaraţii din emisiune:

Cristian Unteanu: Titlul emisiunii are deja un răspuns, absolut. Suntem acoperiţi 100%, NATO este umbrela noastră. Să dea Dumnezeu să fie aşa. Dar, nu eu trebuie să spun asta. Domnule general, suntem perfect acoperiţi?
 
Ioan Talpeş: Nu este nimic stabilit pentru totdeauna. Eu cred că prezentul nostru are o evoluţie. Această evoluţie, dacă vrem să perpetuăm garanţiile pe care le avem, trebuie să răspundă provocărilor viitoare. Noi vrem acum, că suntem în NATO, să facă NATO totul. Este greşit. S-ar putea să gândim şi în cealaltă perspectivă: de ce nu avem şi noi propriile jocuri. Putem să le avem, dar să nu fie în contradicţie cu cele NATO.
 
Cristian Unteanu: Se mai poate vorbi despre vreo sursă de instabilitate?
 
Ioan Talpeş: Totul ţine de capacitatea noastră de a judeca situaţiile şi de a acţiona în conformitate inclusiv cu jocurile NATO. NATO este o alianţă, dar este evident că în cadrul acestei alianţe sunt interese diferite. Până în 1989, termenii erau clari pentru NATO. Acum, lucrurile sunt diferite. Comunicările, negocierile sunt foarte diferite de înainte de 1989. Nu se mai pune problema unei politici de mare violenţă, ci a uneia de mari interese.
 
Cristian Unteanu: Marile interese au generat marile violenţe.
 
Ioan Talpeş: E adevărat. Dar bomba atomică ţinea sub control marile interese.
 
Cristian Unteanu: Umbrela nucleară ne acoperă?
 
Ioan Talpeş:  Acum se joacă un fel de teatru. Din punct de vedere operativ-strategic, trimiterile acestea „masive“ de forţe nu înseamnă nimic. Bazele NATO, pentru noi, înseamnă că, în sfârşit, ne îndreptăm spre condiţia de membru NATO.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: