Dosare îngropate: O mie de morţi şi niciun vinovat

„Adevărul” vă spune cum şi de ce s-au distrus Dosarele Revoluţiei şi Mineriadei. „Regimul Iliescu“ poartă principala vină pentru această a doua asasinare a victimelor din 1989 şi 1990. După fuga cuplului Ceauşescu, Revoluţia a înregistrat 957 de morţi. Aceştia sunt de fapt victime ale contrarevoluţiei. Pentru aceste tragedii nu a plătit nimeni.

„Regimul Iliescu" a trecut rapid la „rezolvarea" implicaţiilor penale ale Revoluţiei din 1989. Mai mulţi securişti au fost condamnaţi pentru a justifica teoria „teroriştilor" aflaţi în slujba lui Ceauşescu. Adevăraţii vinovaţi pentru măcel au scăpat nevinovaţi.S-au dat NUP-uri (neînceperea urmării penale) pe bandă rulantă şi s-a tras rapid cortina peste crimele Revoluţiei (masacrele de la Otopeni, de la Ministerul Apărării Naţionale, etc.). Majoritatea condamnărilor în Dosarul Revoluţiei vizează vinovaţii de dinainte de plecarea dictatorilor.

Citiţi şi:

Mineriada, „Piaţa“ şi cei care au scris istoria

Planul secret al zilei de 13 iunie ’90

Cum ar fi arătat România lui Ion Raţiu

Dosarul Mineriadei din iunie 1990 a avut un traseu la fel de sinuos, cei care se fac vinovaţi pentru ororile petrecute la Bucureşti acum două decenii sunt, în continuare, liberi.

Avocaţii consultaţi de „Adevărul" insistă asupra acestui amănunt elementar şi ignorat: „Există o responsabilitate morală, imprescriptibilă, şi alta juridică. Juridic, nu cred că Ion Iliescu şi ceilalţi mai pot plăti". „Adevărul" vă spune, într-un serial care debutează astăzi, cum au fost trase „pe linie moartă" Dosarele Revoluţiei şi Mineriadei.

Viciile de procedură

Evenimentele din 13-15 iunie 1990 au început să fie cercetate în 1997, odată cu venirea la putere a Convenţiei Democrate Române. Preşedintele ales, Emil Constantinescu, era un „emanat" al „balconului Pieţei Universităţii" din 1990, iar opinia publică din România s-a aşteptat ca vinovaţii dezastrului din vara anului 1990 să fie condamnaţi rapid şi fără şovăire.

La sfârşitul anului 1997 este scos din arhivele Armatei documentul pe baza căruia Ion Iliescu putea fi tras la răspundere pentru cele patru persoane împuşcate la 13 iunie 1990: Jurnalul acţiunilor de luptă de la Garnizoana Bucureşti. Acest document atestă că Iliescu a cerut scoaterea Armatei în stradă în după-amiaza acelei zile. Spre seară a apelat din nou la Ministerul Apărării Naţionale, aruncând în aer un zvon alarmist:

"Pe sediul Poliţiei Capitalei s-a ridicat drapelul verde, legionar, deci mişcarea este o rebeliune legionară şi se tratează ca atare". Patru oameni şi-au pierdut viaţa sub gloanţele militarilor masaţi în jurul Poliţiei şi al Ministerului de Interne. Focurile au fost executate cu aprobarea generalului Mihai Chiţac (ministru de Interne) şi a generalului Gheorghe Andriţa (adjunct al ministrului de Interne).

Toate cercetările de urmărire penală s-au făcut pe baza acestor patru persoane împuşcate. Sunt singurii morţi prin împuşcare recunoscuţi oficial. În timpul evenimentelor din 13 iunie 1990 au mai decedat două persoane: un tânăr înjunghiat în zona Televiziunii Române şi un bărbat care a făcut infarct în Piaţa Universităţii.

Asociaţia Victimelor Mineriadelor din România (AVMR) a reclamat la Procuratura Militară existenţa unui număr de 60-100 de persoane ucise în perioada 13-15 iunie 1990 şi îngropate ca persoane neidentificate în Cimitirul Străuleşti II (cimitir unde erau înhumate persoanele fără adăpost sau cele neridicate de rude de la morgă). După cercetări îndelungate, care au inclus exhumări ale unor cadavre de la Străuleşti, procurorii au constatat că morţii neidentificaţi din acel cimitir nu au nicio legătură cu evenimentele din 13-15 iunie 1990. Plângerea AVMR se baza pe mărturiile unor persoane care locuiau în zona cimitirului şi pe articolele apărute în presă la începutul anilor '90.

10 mai 1999 a fost ziua în care Ion Iliescu a dat prima declaraţie cu privire la evenimentele din 13-15 iunie 1990. A fost citat însă în calitate de martor şi nu de învinuit.

Se strânge laţul

În decembrie 2000,  Emil Constantinescu şi-a încheiat mandatul de preşedinte fără a rezolva principala promisiune morală făcută în faţa românilor: aceea că va face lumină în Dosarele Revoluţiei şi Mineriadelor.

Ca o ultimă zvâcnire înaintea revenirii fostului FSN la putere, generalul Dan Voinea, procuror militar, şef al secţiei Parchetelor Militare, a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a lui Mihai Chiţac (fost ministru de Interne), Gheorghe Andriţa (fost adjunct al ministrului de Interne), Călin Traian Ştefan (fostul responsabil cu paza Ministerului de Interne), Dumitru Costea (fostul comandant al Batalionului de Jandarmi - Ploieşti) şi Constantin Vasile (fost ofiţer al Comandamentului Aviaţiei Militare).

Erau încadraţi la infracţiunea de instigare la omor deosebit de grav. Tot la acea dată, Voinea a indexat un dosar separat pentru cele 1.300 de persoane reţinute ilegal în iunie 1990 la Unităţile Militare de la Măgurele şi Băneasa.

Au urmat însă alţi patru ani cu Iliescu la Cotroceni. Ani în care dosarele-cheie ale anilor 1989-1990 au zăcut la Parchetele Militare şi Civile.

La 9 iunie 2005, după ce la Cotroceni s-a instalat Traian Băsescu, Secţia Parchetelor Militare a început urmărirea penală faţă de Ion Iliescu în dosarul celor peste 1.300 de victime reţinute la Băneasa şi la Măgurele. Fostul şef de stat era acuzat de propagandă pentru război, genocid, tratamente neomenoase, distrugere, favorizarea infractorului, complicitate la supunerea la rele tratamente, complicitate la tortură, subminarea puterii de stat, acte de diversiune şi comunicare de informaţii false. Între 2005 şi 2006, Chiţac şi ceilalţi ofiţeri superiori sunt scoşi şi repuşi sub urmărire penală pentru vicii de procedură în Dosar.

De la Ana la Caiafa

Întocmit la 7 ani de la evenimente, „Dosarul Mineriadei" este plimbat de 13 ani pe la Parchete, fragmentat, apoi refăcut până când nici procurorii nu mai  reuşesc să-i ţină urma!

O iluzie penală

2007 este anul cel mai zbuciumat din lunga viaţă a „Dosarului Mineriadei".

19 iunie 2007: Dan Voinea şi Viorel Siserman dau rezoluţia de începere a urmăririi penale pentru Ion Iliescu şi îi aduc învinuitului la cunoştinţă faptele pentru care este acuzat în dosarul celor patru morţi prin împuşcare: participaţie improprie la omor calificat şi omor deosebit de grav. Dan Voinea povesteşte momentul:

„L-am chemat pe Iliescu să-i spun de ce îl pun sub acuzare. Când i-am arătat Jurnalul de luptă al Garnizoanei Bucureşti s-a albit la faţă şi a cerut un pahar cu apă. Iliescu nu credea că s-a păstrat aşa ceva", spune Voinea.

Şi totuşi, respectivul jurnal fusese scos din arhive în 1997 şi e puţin probabil ca Iliescu să nu fi ştiut nimic de existenţa unui asemenea document.

O zi mai târziu, la 20 iunie 2007, vine decizia 610 a Curţii Constituţionale (în fapt, o aliniere la normele europene), publicată în Monitorul Oficial la 16 iulie 2007, ca Ion Iliescu şi alţi 27 de civili implicaţi în Mineriada din 13-15 iunie 1990 să fie anchetaţi de Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică a Parchetului şi nu de procurorii de la Secţia Parchetelor Militare cum se întâmplase până atunci. Decizia avea aplicabilitate în toate Dosarele, inclusiv în cel al Revoluţiei. „Adevărul" va publica mâine culisele mai mult decât spectaculoase ale acestei încrengături de decizii.

Totodată, avocaţii lui Iliescu au făcut plângere către Procurorul General al României, Laura Codruţa Kovesi. La 7 decembrie 2007, examinând plângerea, infirmă rezoluţia lui Dan Voinea faţă de învinuitul Ion Iliescu. De asemenea, dispune ca cercetările să fie continuate de procurorii secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică.

Motivaţia Codruţei Kovesi: aspecte de nelegalitate care constau în faptul că măsura începerii urmăririi penale nu putea fi dată de Dan Voinea pentru că era incompatibil să mai efectueze acte de urmărire penală în respectivul dosar. Îl mai instrumentase o dată.

O altă hibă de procedură este faptul că pe rezoluţia de începere a urmăririi penale nu era scrisă ora şi nu fusese înscrisă în registrul special, aşa cum prevede Codul de Procedură Penală. De asemenea, Kovesi afirmă că Voinea nu a folosit cuvintele potrivite pentru aducerea la cunoştinţă a faptelor în faţa lui Ion Iliescu şi că acestea nu sunt aceleaşi cu cele din rezoluţie!

Acarul Deneş

La 3 septembrie 2008, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie dispune neînceperea urmăririi penale pentru Iliescu. Dispoziţia Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică aşteaptă acum aprobarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru a deveni definitivă şi irevocabilă.

În urmă cu un an, Iliescu mai tremura doar pentru dosarul de cercetare a infracţiunii contra siguranţei statului, care ajunsese la DIICOT. La 10 martie 2009, DIICOT l-a scos însă de sub urmărire penală, motivând că nu au fost identificate în concret faptele pentru care era învinuit. La aceeaşi dată a fost scos de sub urmărire penală şi Virgil Măgureanu, în aceeaşi speţă.

În prezent mai este cercetat penal de procurorii Secţiei Parchetelor Militare doar „lotul Mihai Chiţac". Cu alte cuvinte, marii diversionişti din vara anului 1990, Ion Iliescu, Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Virgil Măgureanu, N.S. Dumitru, au scăpat de răspundere. Nici minerii sau reprezentaţii lor nu mai au de ce să se teamă. Cei anchetaţi au primit neînceperea urmăririi penale.

De altfel, majoritatea infracţiunilor pentru care erau acuzaţi aceştia s-au prescris. Cei care au lovit cu bâtele în centrul Bucureştiului la 14 şi 15 iunie 1990, au fost imposibil de recunoscut, spun procurorii.

A plătit doar minerul Deneş Domokoş, cu opt ani de închisoare, pentru că, se spune, ar fi vrut să-i taie capul lui Marian Munteanu şi să i-l ducă nevestei, pradă de război, în cartierul Aeroport din Petroşani. El a fost printre puţinii pedepsiţi pentru evenimentele de la 13-15 iunie 1990. A murit anul acesta în Petroşani, într-un accident rutier.

Suspansul din preajma prescripţiei

„Dosarul Revoluţiei" a fost soluţionat iniţial în 1995, când toate persoanele cercetate au primit soluţii de neîncepere a urmăririi penale. În 1997, Dan Voinea este numit şef al Secţiei Parchetelor Militare şi primeşte misiunea ca în trei ani să ofere răspunsuri la întrebarea "Cine a tras în noi la Revoluţie?". Pe parcursul guvernării CDR sunt trimise în judecată peste 30 de cadre militare, în majoritate din provincie.

După 2000, odată cu întoarcerea la Cotroceni a lui Ion Iliescu, Dosarul este din nou făcut pierdut prin fişetele Parchetului Militar. În luna august a anului 2004, Asociaţia „21 Decembrie 1989" redactează o plângere pentru redeschiderea Dosarului. La 7 decembrie 2004, cu şapte zile înainte de prescripţia infracţiunilor de „omor" şi „omor deosebit de grav" din perioada Revoluţiei, Dan Voinea dispune reluarea cercetărilor. 

Este un moment de o importanţă crucială în istoria dosarului. Practic, Dan Voinea redeschide dosarul la plângerea Asociaţiei „21 Decembrie". Toată vina Revoluţiei din 1989 este aşezată pe umerii a 102 persoane, în mare parte cadre militare, dar şi câţiva civili.

De ce nu a dispus Voinea reluarea cercetărilor până în decembrie 2004? În primul rând, decembrie 2004 era ultima lună cu Ion Iliescu în calitatea de şef de stat.

Fals!

În 2008, la mai bine de un deceniu de la data trimiterii în judecată, Mihai Chiţac şi Victor Atanasie Stănculescu sunt condamnaţi definitiv la câte 15 ani de închisoare, pentru represiunea Revoluţiei de la Timişoara. Această condamnare este piesa de rezistenţă din CV-ul lui Dan Voinea.

În perioada 2004-2007, Voinea semnează mii de declaraţii luate în Bucureşti şi în oraşele-martir ale ţării. Este perioada în care susţine că muncea câte 12 ore pe zi, fără întrerupere. Activitatea lui este stopată în 2007 când, prin decizia Curţii Constituţionale, trebuie să trimită dosarele în care figurează civili şi militari către Secţia Criminalistică şi Urmărire Penală de la Parchetul General. La Parchetul Militar mai rămâneau doar dosarele care priveau exclusiv cadre militare.

Rămas fără dosarele în care erau anchetaţi civilii, Voinea pozează într-un învins al sistemului, suţinând că dosarele i-au fost luate la intervenţia lui Iliescu. Fals! Decizia Curţii avea legătură cu o sesizare de neconstituţionalitate, independentă de dosarele Revoluţiei şi Mineriadei, sesizare care data din 2006.

În 2009, Dan Voinea îşi face cerere de pensionare. La Consiliul Superior al Magistraturii se luase deja în calcul demiterea lui Voinea după ce, cu un an în urmă, la un control efectuat la Secţia Parchetelor Militare se descoperiseră mari vicii de procedură.

La 9 aprilie 2009, Laura Codruţa Kövesi, procurorul general al României, îi scoate de sub urmărire penală pe cei 10 civili anchetaţi în Dosarul Revoluţiei. E vorba de Ion Iliescu, Teodor Brateş, Virgil Măgureanu, Ion Preda, Gelu Voican Voiculescu, Victor Ionescu, George Popescu (n.r. - de fapt este vorba de crainicul TVR George Marinescu, numai că  Dan Voinea i-a scris greşit numele), Silviu Brucan, Petre Popescu şi Alexandru Bârlădeanu. Ultimul era mort înainte ca Dan Voinea să înceapă cercetările asupra lui!

Concomitent, la Secţia Parchetelor Militare au continuat cercetările asupra cadrelor militare. La 10 octombrie 2009, Secţia Parchetelor Militare a hotărât infirmarea rezoluţiei date de Voinea la 7 decembrie 2004, în urma plângerilor militarilor anchetaţi.

În acest moment, dosarul militarilor se află la Curtea Supremă de Justiţie, care va decide dacă infirmarea este corectă. Concomitent, procurorii Secţiei Parchetelor Militare continuă cercetările. La anchetă lucrează trei procurori. Oficial se anchetează susţinut. În discuţiile private, procurorii recunosc însă că Dosarele Mineriadei şi Revoluţiei sunt cea mai mare năpastă. Nimeni nu le vrea.

Termenele de prescripţie a răspunderii penale

15 ani

Omorul
Omorul calificat
Omorul deosebit de grav
Instigarea la omor

Fapte imprescriptibile

Genocid
Distrugerea, jefuirea sau însuşirea unor valori culturale
Propaganda pentru război

Lungul drum până la genocid

„Vorbesc în calitate de avocat, aparte de faţeta politică a Dosarului: încadrarea unor persoane la genocid mi se pare o exagerare în ambele dosare, şi la Revoluţie, şi la Mineriadă. Se putea merge pe încadrări pentru care există dovezi, precum abuzul. În cazul în care dosarele ajung totuşi în instanţă, judecata va mai dura alţi 10 ani. Trebuie audiaţi martori (unii au murit, aţii au îmbătrânit şi au uitat), trebuie prezentate probe. Deci este un proces foarte laborios", spune Aurelian Pavelescu, avocat şi preşedinte al Partidului Naţional Ţărănesc Creştin şi Democrat. Din 1990 şi până astăzi s-au distrus multe probe, şi, foarte grav, ­s-au falsificat jurnale de luptă ale Armatei.

Justificarea procurorilor care au marşat pe acuzaţia de genocid, în cazul Mineriadei, atârnă de firul de aţă al celor 600 de rromi arestaţi în zilele de 13-15 iunie 1990 la Unităţile Militare de la Băneasa şi Măgurele. Trebuie menţionat faptul că nicio persoană din cele peste 1.300 arestate la a treia Mineriadă nu a decedat în arest. În sprijinul învinuiţilor stă faptul de netăgăduit că minerii au lovit fără să ţină cont de naţionalitate, etnie, rasă sau religie, aşa cum specifică articolul 356 din Codul Penal în dreptul genocidului.