Dosar penal în cazul accidentului din Argeş în care trei militari au murit, iar alţi nouă au fost grav răniţi. În ce stare sunt răniţii FOTO VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procurorii Parchetului Militar au deschis un dosar penal în care se efectuează cercetări în legătură cu accidentul din judeţul Argeş soldat cu decesul a trei militari, după ce, aseară, un camion s-a răsturnat într-o prăpastie. Alte şase victime au fost transferate peste noapte la Spitalul Militar din Bucuresti, două dintre ele cu fracturi de coloana vertebrală. Alţi doi militari se află în Spitalul Militar din Braşov, iar unul în Pitesti.

UPDATE 12.30 Ministerul Apărării explică într-un comunicat cum s-a intervenit noaptea trecută pentru transportul militarilor în siguranţă la spitale. 

„I. Şase militari au fost transferaţi de la Spitalul Municipal Câmpulung la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central “Dr. Carol Davila” (SUUMC), astfel:

- la ora 4.30 - doi pacienţi, transportaţi pe cale aeriană, la Unitatea de Primire Urgenţă a SUUMC, cu un elicopter IAR 330 MEDEVAC, din cadrul Bazei 90 Transport Aerian Otopeni. Asistenţa medicală pe durata transportului a fost asigurată de personal medical specializat din cadrul bazei aeriene.

- la ora 4.45 - patru pacienţi, transportaţi pe cale rutieră, cu o autospecială de transport victime multiple, din cadrul Serviciului Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare (SMURD), din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă. Asistenţa medicală pe durata transportului a fost asigurată de personalul medical specializat al SMURD”.

În urma consulturilor de specialitate şi a investigaţiilor clinice şi paraclinice efectuate până în prezent, diagnosticele sunt următoarele:

1. Pacient cu politraumatism prin accident rutier; traumatism cranio-cerebral minor; contuzie torace cu fracturi sternale fără deplasare; traumatism vertebral toraco-lombar cu fracturi tasare T 11, T 12, fără semne neurologice. Pacientul este internat în Secţia Clinică Chirurgie Toracică;

2. Pacient cu politraumatism prin accident rutier; contuzie toracică uşoară; traumatism vertebral cervico-toracic C7, C1; contuzie abdominală; contuzie minoră genunchi drept. Pacientul este internat în Secţia Neurochirurgie;

3. Pacient cu politraumatism prin accident rutier; contuzie severă toracică cu fracturi costale C2, C3, C4, C5 stânga şi C10 dreapta, cu revărsat pleural bilateral; traumatism vertebral lombar, cu fractură apofize transverse L2, L3 şi L4 deapta şi L1 stânga, fără semne neurologice; contuzie abdominală minoră. Pacientul este internat în Secţia Neurochirurgie;

4. Pacient cu politraumatism prin accident rutier; traumatism cranio-cerebral minor nivel I; traumatism sternal minor; fracturi arcuri costale C3 anterior şi C4 posterior; fractură luxaţie de pumn stâng cu fractură epifiză distal radius şi stiloidă ulnară cu deplasare; fractură maleolă tibială stângă, cu deplasare; plagă înţepată faţă anterioară 1/3 medie gambă dreaptă; plăgi escoriate prespinale gambă dreaptă. Pacientul este internat în secţia Ortopedie-Traumatologie şi este pregătit în vederea realizării, în cursul dimineţii, a intervenţiei chirurgicale de reducere sângerând, fixare internă gleznă dreaptă, reducere deschisă a luxaţiei radio-carpiană şi fixare internă a epifizei distal de radius, cu posibilitatea montării unui fixator extern, în funcţie de câmpul operator;

5. Pacient cu politraumatism prin accident rutier; traumantism craniocerebral minor; traumatism vertebral cervical C2; contuzie genunchi drept; contuzie minoră toraco-abdominală. Pacientul este internat în Secţia Neurochirurgie;

6. Pacient cu politraumatism prin accident rutier; traumatism cranio-cerebral minor; contuzie toraco-pulmonară cu fractură de stern; contuzie minoră abdominală; policontuzii genunchi bilateral. Pacientul este internat în Secţia Clinică Chirurgie Toracică.

II. Doi răniţi au fost transportaţi de la locul accidentului la Spitalul Militar de Urgenţă “Regina Maria” din Braşov, iar starea lor de sănătatea este următoarea:

1. Pacient cu diagnostic la internare: fractură 1/3 externă claviculă stânga, TCC minor fără lateralizare, evoluţie favorabilă, rămâne internat în secţia ATI;

2. Pacient cu diagnostic la internare: politraumatism în urma unui accident rutier, TCC minor fără lateralizare, BCS 15 puncte, plagă contuză vertex, plăgi escoriate facial, contuzie coapsă dreapta treime medie, contuzie gambă stânga, evoluţie favorabilă, rămâne internat în secţia ATI.

III. Cel de-al nouălea militar rănit în acest accident a fost transportat de la locul accidentului la Spitalul Militar de Urgenţă “Dr. Ion Jianu” din Piteşti. Pacientul este în stare stabilă şi se află în afara oricărui pericol, mai arată oficialii MApN.

UPDATE 10.30 Pe de altă parte, ministrul Apărării a confirmat în această dimineaţă că autovehiculul în care se aflau militarii era unul vechi. „Cele mai multe sunt de genul acesta”, au spus oficiaii.

Întrebat dacă accidentul din judeţul Argeş în care a fost implicat un camion în care se aflau 13 militari, trei dintre aceştia pierzându-şi viaţa, s-a produs din cauza frânelor camionului care s-au stricat, aşa cum a declarat ministrul Carmen Dan, Ţuţuianu a spus că procurorii militari fac o anchetă în acest caz.

”Aseară a fost sesizat Parchetul Militar, s-au deplasat procurorii la locul incidentului. La Institutul de Medicină Legală din Piteşti au fost duşi cei trei decedaţi pentru autopsie. Concluziile privind cauzele şi împrejurările în care s-a produs accidentul vor fi aduse la cunoştinţă publică atunci când vor exista date concrete”, a spus ministrul Apărării.

Accidentul

Un camion cu 13 militari de la Batalionul 30 Vânători de Munte a fost implicat într-un accident, joi, în jurul orei 21,55, în judeţul Argeş.

Camionul, ultimul dintr-o coloană de patru vehicule militare care se deplasa dinspre Cincu spre Câmpulung, s-a răsturnat în afara carosabilului, în apropiere de localitatea Valea Urdei, judeţul Argeş.

Şoferul camionului in care se aflau cei 13 vanatori de munte a pierdut controlul volanului intr-o curba periculoasă. Vehiculul militar a rupt parapetul de beton şi a căzut in gol.

Trei militari aflaţi în camion au murit, ceilalţi fiind răniţi. Potrivit MApN, militarii decedaţi sunt plutonierul-major Mihai Ionuţ Toma, caporalul clasa a III-a George-Emilian Catană şi caporalul clasa a III-a Petre Cristian Toader.

image

Plutonierul-major Mihai Ionuţ Toma avea 38 de ani şi era necăsătorit. Era veteran al teatrelor de operaţii, cu două misiuni executate în Afganistan, fiind angajat al MApN din anul 2002.

Caporalul clasa a III-a Petre Cristian Toader era în vârstă de 32 de ani, era căsătorit şi avea un copil. Executase o misiune în teatrul de operaţii din Afganistan, fiind angajat al MApN din anul 2008.

Caporalul clasa a III-a George-Emilian Catană, avea 40 de ani, era angajat al MApN din anul 2002. Era căsătorit şi avea un copil.

image

FOTO Diana Frîncu

Iohannis, condoleanţe familiilor militarilor decedaţi

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, vineri, un mesaj de condoleanţe familiilor celor trei militari decidaţi în accidentul din Argeş şi urează însănătoşire grabnică răniţilor. Şeful statului afirmă că Armata este şi va continua să fie o "instituţie fundamentală", care merită recunoştinţa românilor.

"Îmi exprim întreaga compasiune pentru pierderea vieţii celor trei militari, vânători de munte, care participau la activităţi de pregătire profesională şi pentru rănirea altor nouă, într-un accident de circulaţie din judeţul Argeş. Armata este şi va continua să fie o instituţie fundamentală a naţiunii noastre, care merită recunoştinţa şi preţuirea tuturor românilor", afirmă preşedintele.

Ceremonii militare de comemorare a militarilor morţi 

De altfel, în această dimineaţă au avut loc mai multe ceremonii pentru comemorarea celor trei militari care au murit la toate unităţile militare din ţară, dar şi la sediul Ministerului Apărării. La ceremonia religioasă care a avut loc la Batalionul 30 Vânători de Munte din Câmpulung - unde lucrau victimele - au participat zeci de colegi ai acestora.

Pe pagina de Facebook a Ministerului Apărării Naţionale, ceremonia a fost transmisă în direct, însoţită de mesajul: ”Nu vă vom uita niciodată!”.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite