Dor de tine. Revoluţia întoarcerii acasă

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zile de Crăciun. Oraşul e împodobit, oamenii intră şi ies grăbiţi din magazine, zâmbesc şi se plimbă în familie. Te întorci grăbit spre camera închiriată în urmă cu doi ani şi jumătate, când ai plecat din România. Ai cumpărat câte ceva de mâncare de la magazinul acela cu produse est-europene, ca să-ţi amintească de casă.

Te consolezi cu gândul că e doar o zi... de poimâine te întorci la muncă. Ajungi acasă, îţi suni familia pe video, le spui că eşti bine, doar puţin obosit. Că e mai bine aşa, erau prea scumpe biletele de avion în perioada sărbătorilor şi mai bine pui deoparte acei bani. 

Dar după ce termini apelul, simţi lacrimi de dor, pe care ai vrea să le ignori. Ţi-e dor de acasă, de mirosul de cozonaci şi sarmale. De zăpada de pe uliţă unde petreceai toată ziua cu prietenii, de colindători, de serile la gura sobei. Ţi-e dor de mama şi de mâinile ei care au trudit zile întregi ca totul să fie perfect. De tata şi de vocea lui, cu rotocoalele ei în aerul îngheţat de iarnă. 

Aceasta este povestea lui Ionuţ, din Spania. Şi a Mariei, din Italia. A lui Traian, din Germania. Şi a Ioanei, din Anglia. Este povestea a milioane de români care sunt plecaţi din ţară, care trăiesc în fiecare zi cu dorul de casă şi de familie. 

Crăciunul trece repede, dar dorul nu. Dorul rămâne acolo, în tine, în fiecare zi. Oricât de mult îţi doreşti să nu mai fie…Dorul, intraductibil şi aproape imposibil de definit dincolo de ceea ce simţim. „Valul este dorul mării de a săruta ţărmul” (Lucian Blaga).

Statisticile despre migraţie sunt dure, oricum ar fi privite. Am spus-o de multe ori: România trece prin cea mai gravă criză a ultimelor 3 decenii, iar aceasta este criza milioanelor de români alungaţi din ţara lor de hoţie, de sărăcie, de impostură, de cinism.

3 din 10 români apţi de muncă lucrează în străinătate. 250.000 de copii cresc singuri acasă, în România, numărând zilele până când îşi vor revedea părinţii plecaţi la muncă. Serile adorm cu capul pe o pernă udă de lacrimi, iar copilăria lor trece prea repede. Undeva, în alt colţ de lume, părinţii lor plâng şi ei de dorul celor care cresc fără ei. 

Doar în ultimul an au emigrat aproape 203.000 de români. Record absolut. Aproape 6 milioane de români au plecat, în ultimele 3 decenii, din România. În 2018, creşterea ritmului migraţiei ne plasă pe locul al doilea din lume după Siria. Un raport OCDE din luna iulie ne spune că diaspora românească este a cincea cea mai mare din lume.

Ne-au plecat tinerii, forţa de muncă, oamenii curajoşi, antreprenorii. Au lăsat în urma lor sate şi oraşe pustii, îmbătrânite, copii singuri acasă. Ce poate fi mai greu decât să-ţi rupi rădăcinile, să-ţi spargi familia, să-ţi laşi în urmă casa şi tot ce ai mai scump? Îşi dă cineva cu adevărat seama ce sacrificiu suprem fac aceşti români? Şi-a pus cineva problema că trebuie să le fi ajuns cuţitul la os, ba chiar să fi trecut prin os, dacă au ajuns să plece din propria lor ţară?

La 30 de ani de la revoluţia întoarcerii la democraţie, România are nevoie de o nouă revoluţie: revoluţia întoarcerii acasă. Am primit, în ultima perioadă, enorm de multe mesaje de la români care s-au întors acasă, care au luat decizia şi urmează să revină sau care visează la acest moment, chiar dacă nu e deloc uşor. Le spun acelaşi lucru tuturor: doar România e acasă.

De la toate mesajele primite a apărut ideea campaniei Dor de tine (www.dordetine.ro) - vrem să inspirăm români din toată lumea să ia decizia întoarcerii acasă. Iar numele campaniei a fost inspirat de mesajul Mi-e dor de tine, proiectat pe podul Elisabeta din Londra, devenit viral.

Ce presupune campania Dor de tine? Vrem să îi găsim pe curajoşii care au făcut-o deja şi să le spunem povestea. Credem în puterea exemplului. Credem în miracole. Credem în revoluţia întoarcerii acasă. Nu pentru că ar fi simplu, ci pentru că este ceea ce trebuie să se întâmple pentru ca această ţară să se ridice. 

Şi nu ar fi prima dată. Până la urmă, România modernă s-a născut odată cu generaţia paşoptistă - tineri şi foarte tineri care au plecat în străinătate, au studiat şi muncit acolo, şi s-au întors apoi acasă, luptând şi reuşind să facă o ţară. La o altă scară, istoria s-a repetat în 2014 cu #diasporavotează, dar mai ales pe 10 august 2018 şi apoi pe 26 mai 2019 şi la prezidenţialele recent încheiate. Diaspora a schimbat cursul istoriei României şi l-a schimbat în bine, fără doar şi poate.

E timpul pentru #diasporaacasa. Definitiv. Despre asta e vorba în campania dor de tine. Vrem să îi ajutăm să ia decizia întoarcerii acasă pe cei care îşi doresc asta, dar încă ezită. Vrem să creştem o comunitate în care să alinăm dorul, să spunem poveşti şi să îndeplinim visuri. Vrem să fie cool să ne întoarcem acasă cu toţii, nu să fim compătimiţi sau jigniţi. Orice român întors acasă e un câştig imens pentru România şi pentru toţi românii.

În final, o scurtă poveste personală. Acum patru ani m-am întors acasă. Am renunţat la o carieră premiată în cadrul Băncii Mondiale la Washington. Mai mult, mi-am convins şi soţia, o americancă get-beget, să vină în România şi să creadă în acest vis al întoarcerii acasă. Nu cred că a trecut zi lăsată de Dumnezeu să nu auzim replici de genul: „ce căutaţi aici?” / „sunteţi înapoiaţi” / „de ce v-aţi întors?” / „sunteţi nebuni”.

De la o vreme, răspunsul meu e unul singur. Da, suntem nebuni. Nebuni de România. În căutare de alţi nebuni de România. 

Pentru că măsura unei vieţi este, după mine, ceea ce laşi în urmă pentru ceilalţi. Şi unde să laşi dacă nu în ţara ta? Şi pentru cine să laşi dacă nu pentru neamul tău? Şi când să laşi dacă nu acum, când România are atâta nevoie de noi toţi?

Indiferent ce voi face, visul meu rămâne România în care toţi cei plecaţi se întorc şi din care nimeni nu mai vrea să plece. Pare imposibil, dar nu este! Aşa că vă lansez această  provocare: haideţi acasă, dragi români de pretutindeni. Cine o acceptă?

Crăciunul trece repede, dar dorul nu. Dorul de casă rămâne acolo, în tine, în fiecare zi. Oricât de mult îţi doreşti să nu mai fie… Dorul, intraductibil şi aproape imposibil de definit dincolo de ceea ce simţim. „Valul este dorul mării de a săruta ţărmul” (Lucian Blaga).

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite