Domnule ministru Curaj, jos mâna de pe „Istorie“! Culmea competenţei în reformarea învăţământului preuniversitar: în loc de „Istorie“ să se predea „Educaţie pentru societate“

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Specialiştii desemnaţi de Ministrul Educaţiei să coordoneze elaborarea arhitecturii curriculare în învăţământul preuniversitar vin cu propuneri radicale, printre care dispare „Istoria”, fiind înlocuită cu „Educaţie pentru societate”. În clasicul stil românesc reformăm totul până se alege praful!

Conform experţilor, disciplina „Educaţie pentru societate” este „esenţială pentru formarea unei personalităţi echilibrate, conştientă de apartenenţa la o comunitate, la formarea deprinderilor pentru pilonul „să trăim împreună”.

Conştiinţa apartenenţei la o comunitate o generează cunoaşterea istoriei, domnilor experţi. Ca să ai o asemenea conştiinţă trebuie să ştii cine îţi sunt strămoşii, cine este poporul tău, care sunt valorile şi realizările poporului tău, trebuie să cunoşti istoria celorlalte popoare ca să ai elemente de comparaţie. Integrarea în Uniunea Europeană nu înseamnă că trebuie să ştergem cu buretele istoria noastră. Da, trebuie să trăim împreună, dar nu trebuie să ne uităm strămoşii. Trebuie să ne cunoaştem trecutul ca să nu mai repetăm greşelile. În care stat din Uniunea Europeană nu se mai predă istoria?

Suntem un popor care mai are nevoie de clarificarea propriei identităţi, dovadă ceaţa în care se zbat românii de peste Prut sau aberaţiile dacismului promovat în articole de tabloid în presa online. Încă nu suntem un stat împlinit. Încă nu ne-am definit locul în Europa. Trebuie să ne cunoaştem istoria pentru definirea propriei identităţi în Europa. Trebuie să ne cunoaştem valorile ca să stăm cu capul sus în Europa. Indiferent dacă susţinem că suntem urmaşii lui Traian sau urmaşii lui Decebal, avem suficiente motive să stăm cu capul sus în Europa, aşa cum stau englezii, francezii, nemţii, ungurii sau polonezii, fiecare mândri de istoria pe care o moştenesc.

Programa disciplinei Istorie trebuie transformată pentru a forma o personalitate echilibrată, conştientă de apartenenţa sa la o comunitate şi capabilă să înţeleagă ce caută celălalt aici, adică să accepte să trăiască împreună cu celălalt, care are o altă origine, o altă istorie, o altă cultură. La programă trebuie lucrat, domnilor experţi, nu să desfiinţaţi disciplina istorie.

Printre modulele noii discipline care înlocuieşte Istoria, în viziunea experţilor ministrului Curaj, „normele de comportament în societate (codul bunelor maniere), prezentat în exemplificări practice din şcoală şi viaţa cotidiană” sunt cap de listă, urmate de „cunoştinţe de legislaţie, drepturile şi îndatoririle copiilor şi cetăţenilor, Constituţia României, fiscalitate, sancţiuni legislative şi administrative”, adică „tot ce are legătură cu viaţa socială şi inserţia adultului în comunităţi îşi găseşte locul la această disciplină”. Sigur Caragiale ar avea o mulţime de subiecte pentru schiţele lui din cauza acestui proiect de înlocuire a Istoriei cu Educaţie pentru societate.

Viziunea nerealistă şi lipsită de pragmatism a experţilor este relevată de modulele pe care le propun la această disciplină: „De la sisteme autocratice la sisteme democratice, Societatea europeană, Educaţie civică, norme de comportament social, Sisteme legislative, Coduri (penal, civil, codul familiei), Legislaţie uzuală, Istoria  sistemelor economice, Educaţie financiară, Drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi  ale copilului, Responsabilităţi individuale şi colective, Războaiele în evoluţia umanităţii, Integrarea în piaţa muncii, Pregătirea pentru viaţa de familie, Relaţii de cuplu, Creşterea copiilor, Sensibilitate culturală şi toleranţă la multiculturalism, Axiologie şi valorizare (necesare pentru participarea activă şi responsabilă la viaţa socială), Managementul vieţii personale şi al evoluţiei în carieră, Competenţe antreprenoriale, Selecţia şi procesarea informaţiei, Cunoaşte-ţi aptitudinile, Uniunea Europeană, spaţiu economic şi social comun.”.

Ce găsim în această salată intelectuală (nici măcar exerciţiu intelectual nu îl pot numi): fragmente de istorie, probabil ce îşi mai amintesc domnii experţi din ultimele lecturi în domeniu, amestecate cu noţiuni de educaţie civică sau economică, plus diverse.

Ce caută competenţele antreprenoriale lângă războaiele în evoluţia umanităţii? Dar de ce reducem cunoaşterea istoriei doar la războaie? La nivelul lor intelectual, incontestabil, domnii experţi ar trebui să iasă din paradigma în care au învăţat istoria pe vremea copilăriei lor.

Ce caută „Relaţiile de cuplu” şi „Creşterea copiilor” în învăţământul gimnazial? E drept că absurdul nu are limită, dar se poate un pic de echilibru în propunerile pe care le faceţi, domnilor experţi?

În ce măsură această salată pe care o propuneţi Dvs., domnilor experţi, de module care se constituie în disciplina „Educaţie pentru societate” formează o personalitate echilibrată, conştientă de apartenenţa la o comunitate? Oare a citit vreunul dintre aceşti experţi textul integral al propunerii lor înainte de a o da publicităţii? Înţeleg că au lipit diverse idei într-un amalgam pe care vor să ni-l servească, dar măcar să aibă cap şi coadă.

Cât putem să importăm din modelele occidentale în sistemul nostru de învăţământ? De 25 de ani, de la primul gropar al învăţământului românesc, ministrul Andrei Marga, căutăm soluţii pentru distrugerea învăţământului din România. Vânăm genii şi îi omorâm pe ceilalţi copii. Programa este supraîncărcată, profesorii sunt incapabili să predea la nivelul majorităţii elevilor din clasă, iar copii sunt suprasolicitaţi. Un adult munceşte 8 ore pe zi. Un elev la gimnaziu are 6 ore la şcoală şi 3-4 ore teme.

Istoria a juns la doar o oră pe săptămână, în timp ce în alte ţări sunt 2 sau chiar 3 ore. Aşa că azi învăţăm istorie din tabloide. Nici măcar miturile din filmele lui Sergiu Nicolaescu nu mai sunt la modă. Sunt de mult depăşite de istoricii de bidinea care scriu articole în tabloidele online cu pretenţii de studii ştiinţifice. Numărul mare de cititori ai acestor articole care falsifică istoria arată că există un public interesat de istorie. Dar în curând Istoria va deveni istorie conform proiectelor experţilor ministrului Curaj.

Domnule ministru Curaj, luaţi mâinile de pe „Istorie”! Istoria trebuie să rămână disciplină distinctă în învăţământul preuniversitar cu 2 ore de predare săptămânal. Reformaţi programa şcolară, nu ştergeţi din pix Istoria!

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite