Şef din Direcţia Rutieră a Poliţiei Române, arestat pentru luare de mită. Acesta ar fi primit carne de miel, vin şi i s-ar fi promis un pat din lemn de frasin

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Doi şefi de la Rutieră au fost reţinuţi FOTO Mihaela Cojocariu
Doi şefi de la Rutieră au fost reţinuţi FOTO Mihaela Cojocariu

Un comisar şef de la Direcţia Rutieră a Poliţiei Române şi şeful Biroului Rutier din Vaslui au fost arestaţi de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, sub acuzaţiile de luare şi dare de mită.

Potrivit procurorilor DNA, Mihai Axente, Comisar-şef de poliţie în cadrul IGPR — Direcţia Rutieră, a fost reţinut pentru 24 de ore pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată. Procurorii au descoperit, în urma unei anchete, că Mihai Axente a primit mită mai multe sticle cu vin, carne de miel şi i s-a promis un pat din lemn de frasin.

Pe de altă parte, Iulian Munteanu, şeful Biroului Rutier din cadrul Poliţiei Municipale Vaslui, este acuzat „de săvârşirea a 3 infracţiuni de luare de mită, dare de mită în formă continuată (două acte materiale), 2 infracţiuni de trafic de influenţă, 2 infracţiuni de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, fals intelectual, fals material în înscrisuri oficiale, 12 infracţiuni instigare la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, 2 infracţiuni instigare la fals intelectual, 3 infracţiuni instigare la fals material în înscrisuri oficiale”.

Cele mai multe dintre acuzaţiile procurorilor DNA se referă la faptul că şoferii din Vaslui care încălcau legea scăpau ieftin: doar cu avertismente, dacă ofereau mită. Şeful poliţiei rutiere din Vaslui este acuzat că l-a determinat pe şeful unei instituţii publice să trimită, iarna trecută, mai multe utilaje care să îndepărteze zăpada din faţa casei sale, a superiorului său şi a unei cunoştinţe.

Procurorii mai arată că acelaşi şef de poliţie a investigat un accident în care a fost implicat un prieten de-al său şi un poliţist. Munteanu a decis să-şi protejeze prietenul, cu toate că acesta era vinovat de producerea accidentului.

Anchetatorii vor cere, sâmbătă, arestarea preventivă a celor doi poliţişti.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite