Doi preoţi din Capitală, infectaţi cu coronavirus

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi preoţi, doi diaconi li o angajată a unei biserici din cartierul bucureştean Colentina au fost confirmaţi pozitivi la infecţia cu coronavirus.

„Ancheta epidemiologică a dus la izolarea şi testarea tuturor clericilor de la parohie şi a doamnei de la lumânări. Ulterior, au fost depistaţi pozitiv cântăreţul bisericesc, doamna de la lumânări, 2 preoţi şi 2 diaconi. Biserica şi curtea ei au fost dezinfectate de mai multe ori. În biserica respectivă nu a mai fost oficiată nicio slujbă. Arhiepiscopia Bucureştilor a anunţat imediat DSP şi un alt preot a fost desemnat pentru a suplini activitatea acolo”, a declarat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române.

Conform deciziei Sfântului Sinod al BOR, dacă un angajat al Bisericii manifestă simptome sau dacă a intrat în contact cu o persoană diagnosticată cu noul coronavirus, acesta va comunica în scris sau telefonic superiorului său ierarhic situaţia în care se află. În caz că a existat un astfel de contact, angajatorul va anunţa imediat autorităţile sanitare şi va respecta procedurile stabilite de acestea (autoizolare, carantină etc.).

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite