Doi dintre militarii români răniţi în Afganistan, internaţi la Spitalul Militar din Capitală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine de arhivă
Imagine de arhivă

Cei doi militari răniţi în data de 13 aprilie, în Afganistan, care se aflau internaţi în Centrul Medical Regional din Landstuhl, Germania, au revenit în ţară miercuri şi au fost internaţi în Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central ''Dr. Carol Davila'' din Bucureşti.

"Pacienţii au fost transferaţi cu o aeronavă C27 J Spartan a Forţelor Aeriene Române, iar transportul terestru către SUUMC a fost asigurat de echipaje medicale aparţinând Bazei 90 Transport Aerian Otopeni", informează un comunicat al Ministerului Apărării Naţionale (MApN) transmis joi.

Potrivit sursei citate, pacienţii au fost transferaţi cu o aeronavă C27 J Spartan a Forţelor Aeriene Române, iar transportul terestru către SUUMC a fost asigurat de echipaje medicale aparţinând Bazei 90 Transport Aerian Otopeni.

„În seara zilei de 24 aprilie cei doi militari au fost evaluaţi, în Unitatea de Primiri Urgenţe a SUUMC, de o echipă medicală multidisciplinară. În urma evaluării clinice şi paraclinice s-a decis internarea în Centrul de Asistenţă Medicală Multidisciplinară pentru Militarii Răniţi în Teatrele de Operaţii. Din momentul internării în SUUMC şi până în prezent pacienţii au o stare generală bună şi vor rămâne internaţi pentru recuperare medicală ulterioară”, mai previzează MApN.

Patru militari români au fost răniţi, în data de 13 aprilie, în Afganistan, după ce o coloană de vehicule blindate operate de soldaţii aflaţi în misiune a fost atacată cu un dispozitiv exploziv improvizat.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite