Doi israelieni suspectaţi de fraude cu medicamente de 20 de milioane de dolari, prinşi de poliţiştii bucureşteni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi israelieni căutaţi de autorităţile americane pentru că ar fi făcut fraude şi înşelăciuni cu medicamente au fost prinşi în Bucureşti de poliţiştii Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate din Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR). Prejudiciul adus de cei doi israelieni se ridică la 20 de milioane de dolari.

Cei doi israelieni au fost depistaţi în Bucureşti în urma cooperării şi schimbului de date şi informaţii cu autorităţile din Statele Unite ale Americii, respectiv Drug Enforcement Administration. 

Concret, israelienii sunt bănuiţi de implicare în activităţi de trafic internaţional de produse farmaceutice, prin etichetare falsă sau fără reţete valabile. 

Printre altele, poliţiştii au găsit asupra celor doi israelieni suma de 13.000 de lei, cinci jetoane pentru jocuri de noroc în valoare de 500 de lei fiecare, precum şi trei telefoane mobile, un hard-disk extern, un laptop şi două media playere, potrivit Poliţiei Române. 

Suspecţii au fost prezentaţi ulterior procurorului competent pentru punerea în aplicare a mandatelor internaţionale de arestare, iar instanţa a confirmat, vineri, aceste mandate. Cei doi urmează să fie predaţi autorităţilor din SUA.

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite