Doi foşti consilieri prezidenţiali, urmăriţi penal de procurorii anticorupţie

Doi foşti consilieri prezidenţiali,
urmăriţi penal de procurorii anticorupţie

Generalii Gheorghe Rotaru şi Sergiu Medar, foşti consilieri prezidenţiali, fac parte din lotul celor 10 militari acuzaţi că şi-ar fi obţinut ilegal locuinţele. În acelaşi dosar este cercetat şi fostul ministru al Apărării, Corneliu Dobriţoiu.

Ştiri pe aceeaşi temă

Generalul Gheorghe Rotaru, fost consilier prezidenţial al preşedintelui interimar Crin Antonescu, şi generalul Sergiu Medar, fost consilier al preşedintelui Traian Băsescu, sunt acuzaţi că şi-ar fi achiziţionat la un preţ redus locuinţele de serviciu, informează Mediafax.

Şi fostul şef al Statului Major al Armatei, generalul Mircea Chelaru, este aşteptat la Direcţia Naţională Anticorupţie pentru a i se aduce la cunoştinţă acuzaţiile formulate de procurorii anticorupţie împotriva sa.

În dosarul privind achiziţia ilegală a unor locuinţe de serviciu mai sunt urmăriţi penal fostul ministru al Apărării Corneliu Dobriţoiu şi generalul Traian Pigui. Corneliu Dobriţoiu a fost marţi la DNA pentru a-i fi aduse la cunoştinţă acuzaţiile.

Dobriţoiu susţine că dosarul Casele Militarilor este unul politic

Procurorii anticorupţie îl acuză pe Dobriţoiu că şi-ar fi cumpărat ilegal o casă din patrimoniul naţional. Pentru a intra în posesia casei, fostul ministru al Apărării i-ar fi minţit pe membrii comisiei de vânzare. De asemenea, procurorii au început urmărirea penală şi faţă de general de brigadă în rezervă, Traian Pigui, la data comiterii acestor fapte şeful Direcţiei domenii şi infrastructură din Ministerul Apărării Naţionale (MApN), care este acuzat de abuz în serviciu contra intereselor publice, cu consecinţe destul de grave, în formă continuată.

Cadrele militare care voiau să cumpere locuinţele în care stăteau, date de minister, le puteau cumpăra, în regim subvenţionat, „cu anumite condiţii, între care, titularul contractului de închiriere să deţină această calitate de chiriaş în baza unui contract de închiriere valabil încheiat, titularul cererii de cumpărare să nu deţină sau să nu fi deţinut locuinţe proprietate pe teritoriul României, titularul cererii să nu mai fi cumpărat din fondul de stat o altă locuinţă, în regim subvenţionat”, precizează procurorii DNA în rezoluţia începerii urmăririi penale.

Prezent la DNA, fostul ministru al Apărării Corneliu Dobriţoiu susţine că acesta este un dosar politic, menit să işte un scandal, întrucât s-a vehiculat numele lui pentru preluarea portofoliului de la Apărare. 

„Lucrurile au stat cam în felul următor: contractul de închiriere era valabil la momentul în care am făcut cererea către ministru, ca în baza legii să-mi îngăduie să cumpăr apartamentul de serviciu. Contractul ulterior, până la aprobarea ministrului e adevărat că a expirat, dar din momentul în care eu făcut cererea până la aprobarea propriu-zisă a durat luni de zile. Eu am stat în acea locuinţă, am plătit chirie, am plătit întreţinere ... şi oamenii au considerat că nu mai e nevoie să reînnoiască contractul având în vedere faptul că am făcut o cerere pentru cumpărarea acelei locuinţe”, a spus Dobriţoiu, citat de Mediafax.

Ştire în curs de reactualizare

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările