DNA: Silberstein, Shevez şi Steinmetz au contribuit cu sume de bani pe care Truică le-a dat prinţului Paul. Lia a României: „Paul este un bun coechipier!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Re,us Truica Foto: Mediafax
Re,us Truica Foto: Mediafax

Miliardarul israelian Benjamin Steinmetz şi consultanţii Tal Silberstein şi Shimon Sheves, acesta din urmă fiind şeful de cabinet al fostului premier israelian Yizhak Rabin, i-ar fi dat bani lui Remus Truică, care au ajuns la Paul al României, fonduri necesare revendicărilor acestuia. Detaliile apar în ancheta DNA.

Prinţul Paul, reţinut în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri din Ilfov, a fost adus, sâmbătă dimineaţă, la Curtea de Apel Braşov, unde însă judecarea propunerii de arestare preventivă a acestuia a fost amânată cu o oră şi jumătate, după ce el a cerut să fie apărat de alt avocat.

Reţinerea prinţului Paul a avut loc la scurt timp după ce Curtea de Apel Braşov a decis, vineri, plasarea în arest la domiciliu a omului de afaceri Remus Truică şi a avocatului Robert Roşu de la Casa de avocatură Ţuca, Zbârcea şi Asociaţii, precum şi controlul judiciar pentru 60 de zile în cazul lui Dan Andronic, Marius Marcovici şi Claudiu Mateescu.

Despre ce este ancheta

Potrivit referatului DNA, în cauză se efectuează cercetări cu privire la săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi asimilate infracţiunilor de corupţie, fapte săvârşite în legătură cu solicitările de retrocedare a proprietăţilor la care Paul Philippe al României pretinde că este îndreptăţit în calitate de descendent în linie directă al MS Carol al II – lea al României (nepot din fiu), dar şi în calitate de cumpărător al drepturilor succesorale ale Prinţesei Elena a României, soţia supravieţuitoare a fostului rege, pe care le-a achiziţionat.

Deoarece demersurile pe care acesta le-a făcut în justiţie încă din anul 2002 au rămas fără rezultat, având nevoie de „oameni mai puternici, mai bine ancoraţi politic”, care să intervină pentru retrocedarea proprietăţilor solicitate fără drept, începând cu luna noiembrie 2006, ar fi apelat la Truică Remus, care la rândul său ar fi cooptat pe numiţii Roşu Robert, Tal Silberstein, Shimon Shevez, Benjamin “Benny” Steinmetz, constituind astfel un grup infracţional ce ar fi avut ca scop dobândirea întregii averi revendicate de prinţul Paul Al României prin săvârşirea de infracţiuni de corupţie sau asimilate acestora, prin oferire de bani/bunuri funcţionarilor din cadrul autorităţilor/instituţiilor deţinătoare a acestor proprietăţi pentru influenţarea deciziilor acestora, prin instigarea şi complicitatea la săvârşirea de către aceste persoane a infracţiunii de abuz în serviciu (prin punerea la dispoziţie/semnarea înscrisurilor necesare), prin traficarea influenţei, reale, asupra funcţionarilor publici.

Care ar fi fost „afacerea”

Procurorii arată că pentru a reuşi în activitatea infracţională de traficare a influenţei Truică Remus a constituit un grup infracţional împreună Tal Silberstein, Shimon Shevez, Benjamin “Benny” Steinmetz şi de asemenea pe inculpaţii Roşu Robert, Marcovici Andrei Marius, Dan Andronic şi Mateescu Lucian, persoane de la care inculpatul Al României Paul a cumpărat influenţă, acesta din urmă discutând în mod direct cu membrii grupului asupra modalităţii de abordare a “afacerii”, acceptând să cedeze o parte din bunurile revendicate în schimbul influenţării deciziilor autorităţilor deţinătoare a bunurilor pretinse.

Potrivit actelor din dosar, Remus Truică i-ar fi spus prinţului că el are sprijinul avocatului Ţuca şi a stabilit o întâlnire la firma de avocatură a acestuia.

Din probele existente la dosar reiese faptul că inculpatul Al României Paul a cumpărat influenţa pretinsă de Truică şi asociaţii acestuia şi apoi a cunoscut fiecare demers făcut de membrii grupului, fiind informat atât cu ocazia întâlnirilor avute la sediul firmei de avocatură Ţuca, Zbârcea şi asociaţii, dar şi telefonic.

Discuţiile dintre Truică şi prinţ

De exemplu o convorbire telefonică între Remus Truică şi Paul Al României:
Paul Al României: Avem un apel de la omul lui Whiteheave (?), nu ştiu ce are de gând. Ştii de ce vrea să vorbească cu noi?
Remus Truică: Cred că, din cauză că am discutat mult cu doamna...
Paul Al României: Da.
Remus Truică: ... şi ea a acceptat tot ce i-am spus ...
Paul Al României: A, bun!
Remus Truică: Deci cred că vrea probabil să te informeze şi să-ţi arate că este foarte flexibil!
Paul Al României: Bine. A zis că, vineri, cazul pe care îl avea, a fost amânat pentru iulie, anul viitor! Este chiar...
Remus Truică: Avem soluţii aproape pentru toate, aşa că...
Paul Al României: Bine, pentru că eu cred că este un pic depăşit, cred că-şi dau seama de situaţia adevărată!
Remus Truică: În mod sigur!
Paul Al României: Aşa că ...

Lia: Paul este un bun coechipier!

La dosar sunt discuţii ale Liei Georgia A României, soţia lui Paul Al României:
Remus Truică: Prinţesă! Bună ziua! Ce faceţi?
Lia A României: Foarte bine, aştept cu nerăbdare să împărtăşim nişte... (?) bune, dar cred că motivul pentru care Paul te-a sunat a fost să te înştiinţeze că, orice decizie ai lua, nu doar pentru a fi în fundal, Paul este un bun coechipier!
Remus Truică: Eu sunt foarte entuziast cu privire la aspectul ăsta!

Se lăuda cu relaţiile Casei de Avocatură

Pentru a ascunde natura infracţională a înţelegerii, la aceeaşi societate de avocatură Ţuca, Zbârcea şi Asociaţii, se încheie un contract de cesiune drepturi, pentru bunuri aflate în proceduri administrative sau judiciare de restituire a proprietăţii, între inculpatul Paul Philipe al României şi SC Reciplia SRL, reprezentată de Truică . Interceptările arată modul în care s-ar fi plănuit acest lucru.

Remus Truică: Alo!
Membru grup: Remus, ce mai faci?
Remus Truică: Domnul David, bine, tu ce faci? Alo!
Membru grup: Remus, ai un minut, te rog!
Remus Truică: Da, sigur.
Membru grup: Mi-a transmis un mesaj din a zis că tu vei semna contractul curând…
Remus Truică: David, noi am avut azi o întâlnire foarte lungă cu toţi oamenii importanţi, am decis să punem totul pe numele companiei noastre, Robert va pregăti contractul, vei găsi contractul în varianta în limba engleză. Cred că putem finaliza totul joi, cel târziu vineri şi le-am promis că vom face plata luni. Este vorba de avansul pentru Paul Philippe al României care în declaraţia dată în acest dosar a arătat că a primit avansul…Probabil nu va fi luni, va fi marţi, poate nu marţi, poate va fi miercuri, dar vreau să o fac săptămâna viitoare, pentru a nu ne pierde încrederea noastră.
Membru grup: Două lucruri: când spui că ai pus totul pe numele companiei, poţi să defineşti totul?
Remus Truică: Deci, contractul este pentru… noi avem jumătate din 13 hectare, noi vom pune ….pe numele nostru şi vom face… este o lungă discuţie, o să încerc să-ţi explic. Aşadar, am avut o problemă cu…

(…)

Membru grup: Ok. Cam cât ai nevoie să trimit? Este vorba de bani
Remus Truică: Nu am timp să stau, pentru că am o altă întrevedere, vreau de asemenea, să stau cu Robert pentru a-ţi trimite detaliile plăţii, dar ceea ce vreau să-ţi reamintesc, am plătit până acum în jur de 5, dacă-mi amintesc bine.
Membru grup: Aşa îmi amintesc şi eu, dar trebuie să verific, să mă uit pe contract.
Remus Truică: Da. Aşa cred, că sunt 5, pentru că au fost 2,75 o dată… 2,25 a doua oară, acum sunt 5, 14 minus… 5, ceilalţi 9 trebuie să-i plătim în acest moment.

Rolul avocatului Robert Roşu

În concret, susţin procurorii DNA, acest contract de cesiune redactat şi certificat de avocatul Roşu Robert, prevede că Al României Paul Philippe în calitate de cedent transmite/cesionează fără nicio rezervă, cu titlu oneros, toate drepturile sale prezente şi viitoare asupra unor bunuri imobile, enumerate şi identificate în contract (între care şi „Ferma Băneasa” –Reciplia SRL se obligă să plătească în anumite condiţii o sumă de bani şi să asigure sprijin şi asistenţă în legătură cu bunurile aflate în proceduri administrative sau judiciare de restituire.

Procurorii susţin că interpunerea acestei societăţi în realizarea înţelegerii între inculpaţii membrii ai grupului infracţional şi Al României Paul Philipe este modalitatea la care s-a recurs pentru spălarea banilor pretinşi, promişi şi daţi în schimbul influenţei traficate, dar şi pentru ascunderea identităţii reale a celorlaţi traficanţi de influenţă, parteneri ai lui Truică în activitatea infracţională desfăşurată.

Paul era lefter

Datorită faptului că Paul Philipe al României nu dispunea de bani pentru a plăti lui Truică Remus influenţa traficată, ba chiar dorea să obţină avans, iar acesta, la rândul său a identificat oportunităţi de îmbogăţire, au convenit o înţelegere, prin care plata traficului de influenţă a fost de 80% şi s-a raportat la un avans de 4 milioane euro pe care l-a primit cumpărătorul de influenţă, în schimbul cesiunii bunului viitor pentru care s-a traficat influenţa.

Pentru că imaginea publică contează foarte mult pentru prinţ, membrii grupului, în special Remus Truică, intuind o cale pentru a obţine mai mult de la inculpatul Paul Al României, în anul 2007 i-a fost prezentat acestuia Dan Andronic, ca o persoană influentă în lumea media, dar şi în lumea politică, fiind consultant responsabil de campania electorală a primului ministru.

Care era rolul lui Dan Andronic

Andronic ar fi fost folosit în cadrul grupului pentru a-i da prinţului Paul convingerea că reuşita demersului se va datora şi presiunii media exercitată prin intermediul publicaţiilor coordonate de acesta. De asemenea, a contribuit la întărirea convingerii prinţului Paul în influenţa reală a grupului la nivel politic cel mai înalt în statul român, prietenia lui Andronic cu primul ministru fiind de notorietate, dar şi pentru evitarea unor acţiuni ale prinţului Paul împotriva SC Reciplia şi implicit împotriva grupului, acţiuni prin care acesta să pretindă alte procente din bunurile revendicate. Ulterior acesta a păstrat legătura directă între prinţul Paul şi Tal Silberstein.

Marcovici, omul lui Silberstein

În privinţa lui Tal Silberstein, acesta ar fi lucrat direct cu Marcovici Marius Andrei, de asemenea consilier al primului ministru Tăriceanu. În aceeaşi perioadă a desfăşurat afaceri în domeniul imobiliar în România, acţionând ca reprezentant al cuplului Steinmetz - Shevez, calitate în care l-a promovat pe Marcovici Marius Andrei ca administrator la Reciplia SRL, societate folosită drept paravan al traficului de influenţă comis pentru obţinerea averii revendicate de Paul Al României.

În ceea ce priveşte relaţia inculpatului Al României Paul cu Mateescu Lucian care a aderat la grup în anul 2011, fiind prezentat lui Tal Silberstein de Marcovici şi Andronic, iar apoi, acesta a preluat rolul luiTruică în activitatea infracţională, respectiv menţinea legătura cu cumpărătorul de influenţă, făcea demersuri pe lângă unităţile deţinătoare .

Potrivit DNA, Tal Silberstein, Shimon Shevez, Benny, au contribuit cu sume de bani pe care Truică Remus le-a oferit lui Paul Al României Paul, cu titlu de avans, conform înţelegerii infracţionale dar şi cu sume de bani necesare costurilor judiciare, iar Roşu Robert a contribuit cu depunerea notificărilor la instituţii publice diverse, pentru a crea aparenţa unui demers serios, dar şi cu încheierea actelor şi împuternicirilor solicitate de către inculpatul Truică Remus.

Discuţii telefonice şi sms-uri

Din convorbirile telefonice redate rezultă că în principal, legătura dintre Paul Al României şi ceilalţi membri ai grupului infracţional era ţinută de Truică Remus însă cumpărătorul de influenţă a discutat în mod direct şi cu ceilalţi.

De exemplu un mesaj transmis lui Dan Andronic  de Paul Al României: Am vorbit cu Robert. Va avea loc o întâlnire cu partenerul mâine. Poţi să vii sau pot să te văd înainte să plecăm

Un alt exemplu este o convorbire între Dan Andornic cu Lia A României.
Lia A României: Bună dimineaţa! Bine. Deoarece timpul trece repede, am avea vreo posibilitate ca azi să-ţi dau originalele şi să vorbim despre… sau tu ştii cel mai bine ce să faci pentru a găsi pe cineva despre care a zis partenerul că avem nevoie imediat.
Dan Andronic: Azi… de la 12:00 am o mulţime de întâlniri, dar… i le poţi da lui Marius… Marius…
Lia A României: Este atât de important! Este atât să important să ajungem la omul potrivit şi să…
Dan Andronic: Să-mi trimiţi lucrurile…
Lia A României:Prefer să ţi le dau ţie, personal. Acestea sunt originale. Ai vrut să vezi originalele şi atunci ţi le dau.
Dan Andronic: Da… Ok.
Lia A României: Şi vreau să ştiu că începi să te ocupi să îl găseşti pe acest tip şi noi putem să ajutăm ca să-l pregătim!
Dan Andronic: Ok, dar nu pot să-ţi dau răspunsul azi în legătură cu toate aspectele. Mai întâi, trebuie să văd şi apoi să încerc să găsesc tipul.

Procurorii DNA arată că deşi grupul infracţional a fost constituit în scopul obţinerii întregii averi revendicate de Paul al României, până la acest moment s-au efectuat acte de urmărire doar cu privire la retrocedarea nelegală a Fermei Regale Băneasa.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite